Bună seara.Vă cer iar ajutorul.De la un timp,sau mai bine zis,de câteva luni nu ştiu ce este cu mine.Pun orice la suflet.Orice jignire,orice bârfă.În clasă,am fost bârfită,mult timp...şi chestiile astea m-au afectat foarte mult.M-au făcut să îmi pierd încrederea în mine.Dacă am ceva de zis unei persoane,mi-e frică ca nu cumva să o supăr,să o dezamăgesc,că nu îmi place să supăr pe cineva.Şi acum,dacă cineva îmi zice "trebuie să vorbim" deja îmi imaginez,tot feluri de lucruri,că mă urăşte,că ne vom certa crunt,că nu vrea să mai fim prieteni.şi apoi cad în supărări mari.Mă întreb,ce e cu mine,unde am greşit,de ce merit eu asta? Şi apoi dacă nu e nimic grav,rămân proastă.Dacă unul dintre prietenii mei,nu vorbeşte cu mine o zi,sau nu-mi scrie din prima,devin paranoică,încep să îmi imaginez chestii naşpa. Încep să mă întreb iar,unde am greşit,ce am făcut? Scriu la o poveste,pe wattpad cu o prietenă,şi într-o zi am primit un comentariu care m-a descurajat,şi am început să plâng.Să mă judec,să zic tot ce e mai rău de mine.Şi uneori,pun la suflet, orice.Sunt foarte sensibilă,sau nebună.Încep să cred ca sufăr de Paranoia sau paranoidul crud - ce cuprinde mainfestări negativiste,şi că am nevoie de un psiholog. Poate chiar am, dar nu ştiu ce să cred.Eu de felul meu sunt şi credincioasă, dar când mă apucă bâţul simt că şi Dumnezeu mă urăşte şi chestia asta mă deprimă şi mai tare.Am fost in Aldershot,Anglia,în vizită la tatăl meu,şi peste câteva luni mă voi remuta acolo,definitv.Un alt lucru care mă face să devin nebună e faptul că vreau să mă mut cât mai repede că din cauza bârfelor,şi a colectivului de acolo,mi-e frică să mă mai duc la şcoală.Şi cred că în Anglia şcoala e mult mai ok,dar mi-e frică că dacă va fi mai rău ca aici? Nu ştiu ce să cred,sunt bolnavă sau prea sensibilă că pun orice la suflet? Am vorbit şi cu mama despre asta.Mi-a dat sfaturi bune,dar după uit şi uh.Ştiu că nu trebuie să pun,pentru că nu e bine şi că nu e prima şi ultima dată când voi da de oameni răi. Uneori vreau să recurg la alte gesturi când sunt supărată dar apoi zic,pentru ce motiv? Nu are rost, dacă fac asta voi regreta şi că aşa gândesc pe moment.Eu vreau să ajung actriţă,şi am ceva şanse să urmez o şcoală bună.Dar,dacă cineva se ia de mine,zice ceva rău sau pur şi simplu văd ceva ce m-ar putea deprima,îmi imaginez că nu voi putea să reuşesc şi iar mă deprim.Dar apoi,zic că,nu trebuie să renunţ,să ţin capul sus, să rezist că rezultatul va fi mare.Cred că sunt bolnavă mintal.Habar nu am ce să fac ca să nu mai pun la suflet, să am mai multă încredere şi să nu mai simt că toţi mă urăsc.Vă rog să nu râdeţi prea tare.Mulţumesc mult pentru ajutor. Seară bună în continuare.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook