Salut fată anonimă )). Ai grijă că la liceu sunt de două ori mai bârfitori și băieții nu-și vor înceta perversitatea. Deci nu există un colectiv ideal. Am trăit și eu printr-o clasă în care îmi spuneam că toți țăranii ăia sunt degradați și nu vreau să-i bag în seamă, am să-i ignor.
Dar uite, n-a fost chiar bine ce-am făcut, deoarece asta i-a dus mai tare împotriva mea și m-am simțit și mai groaznic. După care am realizat că în realitate problema era în mine și că trebuie să mă schimb.
Voluntariatul m-a ajutat să mă implic mai tare în societate. Să cunosc oameni noi cu care pot colabora și sprijini în orice moment.
Pe noi ne bagă în școli cu toți borâții și ne spun că așa trebuie, dar ce-s voluntariatele, sunt grupuri de tineri care vor să schimbe ceva, care vor să aducă un impact pozitiv. Are foarte multe beneficii, care te vor schimba și pe tine. Ele te ajută să-ți schimbi un pic viziunea asupra lumii, oamenilor, chiar și asupra ta, căci odată ce ajuți pe cineva sau investești în orașul tău, tu investești în tine.
Străduie-te să pui interes pe discipline, vorbește cu profesorii, fii activă la lecții. Asta te va ajuta să te evidențiezi mai mult în clasă. Cât despre colectiv, eu sunt sigur că există persoane bune, caută din mai multe clase și ieșiți în pauze sau după ore la o plimbare.
Încetează să-i critici, nimic nu se va schimba de la asta, băieților le joacă hormonii, fetele vor cumva să se evidențieze și de aia și bârfesc, limitează-te la acele persoane care dețin valori. Nu cred că toți toți sunt chiar așa de vicioși.
Asta e ce-am vrut să-ți zic. Succese
Depinde si la ce liceu nimeresti si ce clasa, la liceu cam fiecare are grupuletu lui, nu prea stati toti.
Poate asta e, ca tu ii ignori pe toti, mult prea mult. Răspunde le si tu in gluma, mai barfeste putin ca asta e moda si fii acolo cu ei ca doar faci parte din clasa. La liceu totul se va schimba, mai puțin tu dacă nu depui niciun efort.
Mai ai de facut un an, dupa care nu o sa mai ai treaba cu ei.
Fetele sunt, in general, asa cum le-ai descris tu insati. Pe fata se pupa, la spate se scuipa. Asa este peste tot.
Trebuie sa inveti bine ca sa intrii la un liceu bun, caci la liceele proaste este si mai rau. Asta trebuie sa faci, sa-ti vezi de invatatura.
Si eu am avut problema asta) dar am realizat ca nu trebuie sa-mi pese de cei din jur.Sa nu barfesti si sa fi draguta cu toti daca ceilalti se poartă cu tine la fel pentru ca atunci nu o sa ai probleme cu ei. Gaseste-ti de lucru: citeste, asculta muzica joaca jocuri pe telefon. Si sa-ti raspund si la cea cu liceul: inca n-am ajuns la liceu dar sigur o sa fie mai ok pentru ca vin copii din multe scolii cu personalitati diferite si sigur o sa-ti gasesti un grupulet cu cateva persoane apropiate comportamentului tau. Asta depinde si de nota pe care o iei la examen, desigur, cu cat sunt mai prosti devin super enervanti. Sper ca te ajuta răspunsul meu