Sunt foarte confuza. Plac un baiat. Foarte mult... dar nu stiu daca merita sa dau vreo sansa relatiei asteia. Nu stiu daca ar mai sta cu mine daca ar afla in totalitate ce probleme de familie am, cum traiesc, ce simt, si multe altele. Sunt foarte timida in preajma lui. Doar cand ma gandesc ca e posibil sa il vad am fluturi in stomac. Nu am vrut sa recunosc ca il plac, dar nu imi mai pot nega sentimentele. Uneori oamenii uita ca am sentimente. Am avut o copilarie nefericita. Nu prea am incredere in baieti. Dar trebuie sa incerc, altfel nu voi sti niciodata ce s-ar fi intamplat daca am fi fost impreuna. Nu stiu ce sa fac. Grupul lui de prieteni nu prea ma place (unii dintre ei). Mama lui, nici atat. Nu cred ca m-as intelege prea bine cu dansa, cel putin la inceput. Nu am curaj nici sa ma bag in seama cu el. Suntem la scoli diferite si nu prea avem ocazia de a ne intalni. Ce as putea sa fac?

Dacă știi sigur ca pleci din tara, nu are sens sa începi o relație. E greu sa ai o relație la distanță, pana la urma unul dintre voi va trebui sa îl urmeze pe celălalt.
Dacă nu te muti poți încerca sa vorbesti cu el. Dacă e sa fie, va fi. Te va accepta așa cum ești, chiar daca ai probleme in familie, chiar dacă mama lui nu te place, chiar dacă prietenii lui nu te plac.

Dacă nu vrei să fi rănită nu te băga.
O să mai creşti şi o să gândeşti altfel. Mai ai timp.

Am uitat sa mentionez ceva. Mi-e frica sa nu fiu ranita, tradata. Am invatat de la mama mea sa nu am niciodata incredere oarba in baieti. Ea asta a facut si acum regreta. E posibil ca in viitor sa ne mutam de tot in Germania, nu as suporta o relatie la distanta. Sa nu il vad, sa nu stiu ce face, daca nu ne vedem atata timp e posibil sa isi gaseasca pe altcineva, nu stiu daca ar risca atat de mult pentru relatia noastra. Nu stiu daca isi doreste cu adevarat o relatie serioasa, ceea ce imi doresc eu. Eu nu vreau o relatie copilareasca de 2 saptamani. Ma atasez repede de oameni. Nu vreau sa fiu ranita.