ajutor nu mai suport

Am 18 ani, sunt in clasa 12, am 1.60, 90 kg, sufar de anxietate sociala si la liceu toata lumea isi bate joc de mine, au ajuns sa isi bata joc de mine copii de clasa 9 .

Ma intalnesc uneori pe strada cu fosti colegi de scoala generala si ei toti sunt inalti,cu muschi,arata bine,au prieteni,eu am ajuns un ratat , avand in vedere ca locuiesc intr-un oras mic, incep sa cred ca sunt cel mai ratat adolescent din oras si din scoala

Sufar si de anxietate sociala, ies din casa doar cand merg sa imi cumpar un pachet de tigari si cand ies ma intalnesc cu golani din zona cartierului in care stau si isi bat joc de mine .

La scoala ma asteptam ca fiind pe clasa 12 sa ma respecte toata lumea, dar pana si cei de clasa 9 isi bat joc de mine , nu vad nici un viitor pentru mine, nu imi dau seama cum voi face fata la facultate sau la locul de munca.

Nici macar nu arat de 18 ani cum arata fosti mei colegi din scoala generala, eu arat ca un copil de 14 ani . Sunt foarte ramas in urma fata de altii care au varsta mea, altii deja lucreaza, locuiesc singuri.sunt independenti, eu nu sunt in stare nici macar sa socializez .

Ce sa fac ca sa imi schimb viata? Nu mai rezist sa stau asa .

Ca sa nu insir o lunga lista de insulte, zic doar una: Esti prost.
S-a intamplat ceva? Ai murit? Te doare ceva fizic? Esti pe moarte din cauza unei replici pe care am spus-o?
Nu cred, cel putin din experienta mea lunga si plictisitoare cu lucruri de genul, am ajuns la concluzia ca, cuvintele oamenilor nu te pot ranii.
Cel putin nu fizic, iar daca te ranesc psihic, acolo deja e problema ta.
Am un "istoric" sau sa zic o "aventura" asemanatoare cu a ta, doar ca mult mai rau. Am fost si eu "batut" (nu la propriu, dar destule lovituri), umilit, s-a facut misto de mine, lumea ma trata cu scarba, atat fetele cat si baietii, eram cel mai odiat detestat copil din scoala si toata lumea ma lua la misto.
Am ajuns la liceu cu renumele ala, dar totul s-a schimbat pe parcurs.
Si mi-am dat seama de o chestie: Nimic din ce faceam inainte nu a dus la o rezolvare. Sa ma plang, sa incerc sa fac lumea sa simta mila pentru mine, sa fiu depresiv.
Nimic din toate astea nu ma ajuta.
Cand am ajuns la liceu am luat o hotarare, sa fac ceva legat de lucrurile negative din viata mea, si sa incerc sa schimb lucrurile.
Iar concluzia a fost simpla: Nu se schimba nimic, daca tu nu vrei sa se schimbe nimic. Lumea iti spune "timpul le rezolva pe toate", dar este o minciuna, menita sa faca oamenii care nu fac nimic, sa continue cu aceasta activitate.
Timpul nu face nimic, timpul doar trece. Actiune sunt cele care schimba lucrurile din jurul nostru.
As putea spune ca este vina ta ca lumea te trateaza altfel, si in multi ani mi-ai da dreptate, dar in situatia asta ai lua acea "critica" drept o insulta, si ai venii depresiv din nou, judecandu-te si invinovatindu-te singur pentru faptul ca nu esti in stare de mai mult.
Ideea este ca nu esti constient de lucrurile de care esti in stare. Dar nu-i nici o problema, nici eu nu am fost in stare de nimic.
Transformarea la mine a fost si simpla, si complicata, dar mai ales, a fost radicala.
Dintr-un pusti slab, urat de toata lumea, sarac, si anti-social, am ajuns la un stadiu in care mare parte dintre aceste lucruri s-au schimbat.
Mai pe scurt: Inca sunt sarac, nu am de unde sa castig sume imense de bani, dar imi castig singur banii, lucrurile de la scoala le platesc singur, si nu mai sunt nevoit sa le cer bani parintilor pentru fiecare lucru pe care doresc sa-l am.
Lumea nu ma mai priveste cu scarba. Sunt dispretuit, da, mereu am fost, dintr-un motiv sau altul, dar acum lumea nu ma mai priveste nici cu scarba, nici cu mila.
Fac misto de mine, dar nu au curajul s-o spuna in fata, pentru ca multi au nevoie de mine, ma critica pe la spate, dar in fata lor sunt cel mai tare.
Stiu toate astea, si nici una din ele nu ma deranjeaza. De ce m-ar deranja? Daca mi-as petrece viata incercand sa fac oamenii sa ma priveasca intr-un fel bun, inseamna ca sunt deja mort.
Tot ce trebuie sa faci este sa vrei ca lucrurile sa se schimbe. Nu esti bolnav, nu suferi de anxietate.
Asta este un diagnostic oferit de societate pentru a te face sa crezi ca nu e vina ta ca esti asa, ca este vina bolii, si nu ai ce face impotriva acestui lucru.
Daca ar fi sa ma iau dupa ce mi-ar spune doctorii, in momentul asta eu ar trebui sa fiu internat intr-un spital.
O persoana care uraste oamenii, care este anti-sociala, "depresiva" mereu, care se poarta urat cu oamenii, care se fereste de minciuna pentru a spune adevarul, dar in acelasi timp care minte doar pentru a se juca si a privii cum oamenii joaca dupa cum le dictez eu, si multe altele, m-ar pune in ipostaza unui om rau pentru societate.
Dar nu am de ce sa ascult sfatul "doctorilor" sau a oamenilor.
Sunt ce sunt, nu fac rau nimenui, nu fizic, nu omor pe nimeni, deci n-are nimeni ce sa-mi faca.
Ignora. Indiferenta iti este cel mai bun aliat. Te-am numit prost. Poate esti, poate nu, nu stiu, pentru ca nu te cunosc.
Dar cuvantul nu ti-a facut nici un rau. Daca stai sa te gandesti, cuvantul este doar un grup de sunete scos de corzile vocale, atat. De ce te-ar ranii asa ceva?
Ignora-i pe toti cei care-si bat joc de tine, mergi mai departe, cu capul sus, si nu le arata ca te afecteaza.
Daca le arati ca te afecteaza, le oferi exact satisfactia de care au nevoie pentru a continua.
Eu deja m-am obisnuit cu asta, ca lumea sa ma ia la misto, si in 99% din cazuri merg cu castile in urechi pe strada, asa ma pot critica si injura cat vor.
Nu le dau atentie, si se plictisesc imediat, tinand ca nu le ofer reactiile pe care ei le asteata.
Daca nu ai prietena, nu este ceva rau. Nici eu nu am, nu am avut, si cel mai probabil n-o sa am curand. Dar nu este neaparat rau.
Daca ai pe cineva, foarte bine, daca nu, la fel. Ai ocazia sa cresti intelectual, psihic, si de multe ori si material singur, si sa nu fie nevoie sa datorezi nimic nimanui.
Asa ca absenta unei iubite nu este ceva rau, uneori este chiar ceva bun.
Iar legat de tipii care se iau de tine. Oameni de genul o sa gasesti mereu, daca le acorzi atentie, o sa le oferi exact ceea ce vor, asa cum am spus si mai sus.
Am avut un tip in clasa acum ceva timp, "persecutat" de toti, si facea exact ceea ce aia vroiau: reactiona intr-un mod mult prea exagerat.
Tipa, urla, injura tare, se comporta normal, pentru o persoana care s-ar fi enervat in halul ala.
Dar se comporta gresit pentru o persoana care vroia sa scape de asa ceva, pentru ca le ofera tipilor alora exact ceea ce cautau ei :distractie.
Am trecut prin aceeasi chestie, si odata unul a vrut sa ma ia la bataie. Ce trebuia sa fac? Sa ma bat cu el? Sa ma apar? Sa tip? Sa fug?
M-am uitat doar la el si am zis "Ok, dai. Indiferent ca dai, indiferent ca nu dai, imi e tot una. Faptul ca ma lovesti nu o sa schimbe nimic, n-o sa te faca pe tine sa pari mai puternic, si nici pe mine mai slab". Atat, si am plecat.
Iar tipul de atunci nu m-a mai bagat in seama. Si asta reactionez la fiecare persoana in parte.
Nu o fac pentru ca sunt slab. Sunt in stare sa ma apar, si de multe ori mi-e frica sa dau in cineva de frica sa nu-l omor (nu prea stiu sa-mi controlez forta, si daca dau prea tare unde nu trebuie, se poate intampla. La oricine se poate, doar ca eu ma si gandesc la asta), dar prefer sa evit orice situatie de genul, pentru ca nu-mi aduce nici un beneficiu.
Daca vrei ca viata ta sa se schimbe, trebuie sa faci ceva. Schimba anturajul in care esti, studiaza ceva ce-ti place, nu mai pune la suflet tot ce-ti spune lumea, nu te mai lasa influentat, vezi-ti de treaba ta, etc, sunt o gramada de lucruri pe care le poti face ca sa schimbi lucrurile.
Tu te plangi. Asta este rezolvarea la problemele pe care le ai. Te plangi, induri, injuri in gand, dar nu faci nimic pentru a schimba ceva.
Doar pentru ca incerci o data la nu stiu cat timp sa ripostezi, sau sa fi mai bun, sau incerci odata la 3-4 luni sa ignori, nu inseamna ca incerci sa faci ceva.
Daca vrei ceva cu adevarat, trebuie sa fi dispus sa faci ceva ca sa-l obtii. Daca vrei liniste, trebuie sa te decizi sa nu mai fi tu, sa incerci sa schimbi ceva, sa muncesti, sa te dezvolti singur, intelectual, sa fi mai bun ca ei.
Fostii colegi, din clasele primare, ti-am zis ca isi bateau joc de mine, mare parte din ei.
Acea mare parte, a ajuns vai de capul lor. Sunt slabi, urati, muncesc pana mor de oboseala, si de multe ori n-au bani, asa ca cer parintilor, evident.
Haine, mancare, geluri, parfumuri, excursii, totul e platit din banii parintilor.
Eu insa, platesc mai totul din banii mei, in afara de facturile casei si mancarea din casa (uneori contribui si la aia), imi cumpar tot ce am nevoie eu singur.
Asa ca intrebarea mea este: care este mai bun pana la urma? Ei, ca au facut misto de mine atunci, sau eu, ca sunt capabil sa fac atatea lucruri acum, singur? Uite o chestie care te poate ajuta: https://www.youtube.com/watch?v=jZn_IrOeHec
Asta in speranta ca intelegi o boaba de engleza, daca nu, foloseste subtitrarea atumomata.
Scuze pentru greselile gramaticale, scriu foarte repede si nu prea am timp sa corectez absolut tot ce scriu.

Nu te descuraja, oricare dintre noi a trecut prin diverse schimbari in adolescenta. Sper sa iti fie util acest articol.
Ce pot face dacă nu-mi place cum arăt?
Ţi se întâmplă des să fii dezamăgit de cum arăţi?
□ Da □ Nu
Te-ai gândit vreodată să recurgi la chirurgia plastică sau la vreun regim alimentar strict ca să corectezi un defect în înfăţişarea ta?
□ Da □ Nu
Dacă ai putea, ce ai schimba în înfăţişarea ta? (Încercuieşte acele aspecte pe care ai vrea să le schimbi.)
Înălţime
Greutate
Forma trupului
Păr
Ten
Voce
DACĂ ai răspuns afirmativ la primele două întrebări şi ai încercuit cel puţin trei dintre aspectele indicate la a treia întrebare, încearcă să vezi partea bună a lucrurilor: mai mult ca sigur, ceilalţi nu te văd într-o lumină atât de proastă precum te vezi tu. E uşor să cazi în extreme şi să te îngrijorezi peste măsură din pricina înfăţişării. De fapt, un sondaj a dezvăluit că tinerele se tem mai mult de câteva kilograme în plus decât de un război nuclear, de cancer sau chiar de pierderea părinţilor!
Nu încape îndoială, modul în care arăţi îţi poate afecta respectul de sine şi poate influenţa felul în care se poartă alţii cu tine. „Pe măsură ce creşteau, surorile mele erau tot mai frumoase. Eu în schimb eram grăsuţa familiei", mărturiseşte Maritza, care are 19 ani. „La şcoală eram mai mereu ridiculizată. Şi, ca tacâmul să fie complet, mătuşa mă poreclise Chubs (Grăsuţa), cum îi zicea căţeluşului ei supraponderal!" Julie, care are 16 ani, a trecut printr-o situaţie asemănătoare. „La şcoală, o fată mă tot necăjea şi îmi spunea că am dinţi de iepure. Nu era cine ştie ce, dar m-a afectat. Şi acum mi-e oarecum ruşine cu dinţii mei!"
Interes sau obsesie?
Nu e greşit să te intereseze cum arăţi. Biblia vorbeşte în termeni apreciativi despre înfăţişarea multor femei şi bărbaţi, între care Sara, Rahela, Iosif, David şi Abigail. Cât despre Abişag, Biblia chiar spune că era „nespus de frumoasă" (1 Regi 1:4).
Totuşi, mulţi tineri sunt obsedaţi de înfăţişarea lor! Unele fete, de pildă, se gândesc că pentru a fi atrăgătoare trebuie să fie slabe, iar când văd manechinele superslabe din revistele de modă îşi întăresc această convingere. Nu le pasă că fotografiile acelea uluitor de frumoase au fost retuşate pentru ca fetele să arate perfect, că imperfecţiunile lor fizice au fost corectate pe computer sau că mlădioasele făpturi se înfometează ca să-şi păstreze silueta. Cu toate astea, răsfoind revistele, nu-ţi cade bine. Ce-ai putea face dacă eşti realmente nemulţumit de modul în care arăţi? Mai înainte de toate ar fi bine să te priveşti cu ochi obiectivi.
O imagine deformată?
Te-ai privit vreodată într-o oglindă care distorsionează imaginea? Arăţi mai mare sau mai mic decât eşti cu adevărat. E clar, imaginea din oglindă nu reflectă realitatea.
Aşa se întâmplă cu mulţi tineri: Îşi fac o imagine distorsionată despre ei înşişi. De exemplu, un studiu a dezvăluit că 58% dintre fete se credeau supraponderale, când, în realitate, numai 17% erau. Un alt studiu a scos la iveală că 45% dintre femeile subponderale credeau că sunt grase!
Unii cercetători sunt de părere că majoritatea fetelor preocupate de greutatea lor n-au de fapt niciun motiv de îngrijorare. Însă în cazul în care ai o constituţie mai robustă probabil că nu prea te consolează ideea. Dacă aşa stau lucrurile, care ar putea fi cauza?
Genele îşi spun cuvântul. Unii oameni sunt din naştere slabi şi osoşi. Dar, dacă genele tale au hotărât să ai o faţă rotundă şi să fii mai plinuţ, înseamnă că, din punct de vedere genetic, nu ai fost programat să fii slab. Chiar şi când atingi greutatea ideală din punct de vedere medical, probabil că arăţi mai plinuţ decât ai vrea. Exerciţiile fizice şi regimul alimentar pot fi de folos, totuşi nu-ţi vei putea schimba niciodată conformaţia moştenită genetic.
Răspunzătoare de felul în care arăţi ar putea fi şi schimbările caracteristice adolescenţei. La pubertate, masa adipoasă a unei fete creşte de la 8% din masa corporală la circa 22%. Adesea, situaţia se schimbă cu timpul: fetiţa durdulie de la 11–12 ani poate avea un fizic plăcut în adolescenţă. Dar ce poţi face dacă eşti mai plinuţ din cauza alimentaţiei necorespunzătoare sau a lipsei de exerciţii fizice? Ce poţi face dacă trebuie neapărat să dai jos câteva kilograme din motive medicale?
O optică echilibrată
Biblia ne îndeamnă în repetate rânduri să fim ‘cumpătaţi în obiceiuri’ (1 Timotei 3:11). Nu sări peste mese şi nu urma cure de slăbire stricte. Probabil, cel mai bun mod de a scădea în greutate este să te hrăneşti sănătos şi să faci exerciţii fizice cu moderaţie.
Nu e recomandabil să urmezi curele de slăbire care sunt la modă. De pildă, pastilele pentru slăbit poate că-ţi taie o vreme pofta de mâncare, dar organismul se obişnuieşte repede cu ele, iar pofta de mâncare reapare. Ba s-ar putea şi ca metabolismul să încetinească şi chiar să iei în greutate. Ca să nu vorbim de efectele secundare pe care le pot avea pastilele, de pildă ameţeală, hipertensiune, crize de anxietate şi chiar dependenţă. Acelaşi lucru se poate spune şi despre diuretice sau despre medicamentele care accelerează metabolismul.
În schimb, o alimentaţie corespunzătoare şi un program de exerciţii fizice moderate te vor ajuta să arăţi şi să te simţi bine. Exerciţiile aerobice făcute cu moderaţie de câteva ori pe săptămână pot face minuni în privinţa sănătăţii. Uneori sunt suficiente şi nişte exerciţii extrem de simple precum urcatul scărilor în ritm alert sau mersul pe jos în pas vioi.
Fereşte-te de capcana anorexiei!
Din dorinţa de a scădea în greutate, unii tineri au căzut în capcana anorexiei, o tulburare alimentară care duce la autoînfometare şi pune viaţa în pericol. După aproape patru luni în care a fost ajutată să lupte cu anorexia, Masami mărturiseşte: „Când oamenii îmi spun că arăt mai bine, mă gândesc că am început să mă îngraş. Atunci mă pun pe plâns şi-mi zic: «Ce bine ar fi dac-aş putea să am kilogramele de acum patru luni!»".
Anorexia se instalează adesea fără voie. O fată ar putea ţine o cură de slăbire aparent inofensivă, probabil ca să dea jos doar câteva kilograme. Dar odată atins obiectivul, ea nu este mulţumită. „Sunt încă prea grasă!", spune în timp ce se priveşte dezaprobator în oglindă. Prin urmare, decide să mai dea jos câteva kilograme. Apoi încă vreo câteva, şi tot aşa. Anorexia s-a instalat deja.
Dacă observi că ai simptome de anorexie sau simptome ale unei alte tulburări alimentare, înseamnă că ai nevoie de ajutor. Vorbeşte cu unul din părinţi sau cu un alt adult în care ai încredere. Un proverb biblic spune: „Un tovarăş adevărat iubeşte tot timpul şi este un frate care s-a născut pentru ziua necazului" (Proverbele 17:17).
Ce este adevărata frumuseţe?
În Biblie nu se pune accent pe aspectul fizic al omului sau pe forma corpului. Dimpotrivă, omul lăuntric face pe cineva plăcut sau nu în ochii lui Dumnezeu (Proverbele 11:20, 22).
Exemplul lui Absalom, fiul regelui David, este deosebit de grăitor. Biblia spune: „În tot Israelul nu era om mai lăudat ca Absalom pentru frumuseţea lui. Din talpa piciorului până în creştetul capului nu avea niciun defect" (2 Samuel 14:25). Însă acest tânăr s-a dovedit un trădător. Mândria şi ambiţia l-au determinat să încerce să uzurpe tronul regelui numit de Iehova. De aceea, Biblia nu-l prezintă într-o lumină favorabilă pe Absalom, ci îl înfăţişează ca pe un om de o infidelitate crasă, animat de o ură criminală.
Aşadar, cel mai important este că „Iehova cântăreşte inimile"; pentru el nu contează talia sau bicepşii cuiva (Proverbele 21:2). Deşi nu e greşit să-ţi doreşti să arăţi bine, nu uita că mai preţioasă decât frumuseţea fizică este cea lăuntrică. La urma urmei, calităţile spirituale, nu muşchii puternici sau abdomenul plat, te vor face plăcut înaintea altora.
PENTRU INFORMAŢII SUPLIMENTARE, VEZI VOLUMUL I, CAPITOLUL 10
ÎN CAPITOLUL URMĂTOR
Mulţi tineri suferă de o boală cronică sau au o dizabilitate. Dacă eşti în această situaţie, cum poţi să-i faci faţă?
VERSETE-CHEIE
„Omul vede ce izbeşte ochiul, însă Iehova vede inima." (1 Samuel 16:7)
SFAT
Dacă vrei să slăbeşti:
● Nu sări peste micul dejun, altminteri îţi va fi foame şi vei mânca mai mult.
● Bea un pahar mare de apă înainte de fiecare masă. Îţi va tăia pofta de mâncare şi vei mânca mai puţin.
ŞTIAI CĂ . . . ?
Unii specialişti sunt de părere că dacă te înfometezi ca să scazi în greutate, corpul va intra într-un fel de stare de urgenţă, metabolismul va încetini, iar tu vei pune înapoi kilogramele pierdute.
PLAN DE ACŢIUNE
Pot avea mai multă grijă de sănătatea mea dacă ․․․․․
Pentru mine, un program echilibrat de exerciţii fizice înseamnă ․․․․․
Aş vrea să-l întreb pe unul din părinţi sau pe amândoi: ․․․․․
CE PĂRERE AI?
● Îţi place cum arăţi?
● Ce măsuri rezonabile ai putea lua ca să arăţi mai bine?
● Ce i-ai spune unui prieten care suferă de o tulburare alimentară?
● Cum l-ai putea ajuta pe un frate mai mic (sau pe o soră mai mică) să dobândească un punct de vedere echilibrat cu privire la înfăţişarea sa?
[Text generic pe pagina 69]
Multă vreme oamenii m-au tachinat, râzând de mine că am ochii mari. Am învăţat să râd şi eu şi să am mai multă încredere în mine şi în calităţile mele. Am învăţat să mă accept aşa cum sunt şi aşa cum arăt.‘‘ — Amber
[Legenda ilustraţiei de la pagina 68]
Imaginea pe care ţi-ai format-o despre tine se poate asemăna cu imaginea reflectată de o oglindă care distorsionează realitatea

Pentru început schimbă-ți mintalitatea! Ocupăte cu sportu și cauta-ți prieteni! Baftă!

Te inteleg, stiu cum e, si eu am patit la fel ( sunt fata ) imi era rusine sa ies pe strada si nici la scoala nu voiam sa ma duc, aveam impresia ca toti se uita urat la mine ba chiar unii ma mai si jigneau. Eram clasa a 8-a aveam 1.58 si 75 de kg, ma simteam foarte prost in pielea mea. Acum sunt clasa a 11-a si de cand am intrat la liceu am facut tot posibilul sa mai slabesc pentru ca numai suportam, nu ma simteam bine in pielea mea, eram retrasa si rusinoasa. Acum am 1.60 si 62 de kg (17 ani ). Mi-a fost greu sa ma abtin de la toata mancarea care imi placea dar mi-am dat seama ca numai pot continua asa. Am tinut o groaza de diete, si slabeam iar apoi ma ingrasam la loc, asa ca mi-am creat propria dieta ( la inceputul clasei a 11-a). Mancam dimineata un sandwich doar cu o felie de paine, o felie subtire de cascaval si sunculita presata, ori o felie de gem pe paina, ori un fruct, ceva usor, la pranz mancam carne fripta sau pe gratar (pui, vita, porc mai rar)cu legume sau iti poti faca o salata orientala dar sa nu depasesti la pranz 100-150gr iar seara mancam salata de fructe sau legume, faceam mult sport si beam apa. Sport fac si acum pentru mentinere si nici nu mananc tot felul de mancaruri, mananc sanatos pentru ca nu as suporta sa ma ingras la loc. Si eu am fost foarte deprimata si retrasa dar mereu m-am bucurat de faptul ca sunt sanatoasa si lucrul asta ar trebuie sa te bucure cel mai mult. Numai fi asa retras, incearca sa te integrezi mai mult, vorbeste cu colegii tai, de o tema, de un meci, de orice, stiu ca e greu, dar trebuie sa incerci si numai pune la suflet vorbele celor care nu gandesc si nu stiu cum e. Si daca ai ambitie incearca sa urmezi si o dieta, o sa vezi ce bine o sa te simti dupa aia. Mult succes :*

Si eu am fost la fel Stefan, in clasele 1-4 eu eram cel mai barosan din clasa, ma bateam cu toti, si pe toti ii bateam, totul a inceput sa " degenereze" ca sa zic asa, inca din clasa a 5-a, a fost un mare " pumn " pentru mine, si nu am putut sa il suport, si vazand atat de multi copii diferiti in jurul meu am inceput sa ma gandesc ca nu o sa fac fata tuturor problemelor ce era sa apara.
Inca din clasa a 5-a am inceput sa devin un ratat, ma bateau toti efectiv, in clasa a 7-a semestrul I a fost cel mai rau, efectiv toti baietii isi formasera o gasca a lor, eu fiind total exclus din gasca lor, ei fiind toti impotriva mea.
De ii bagam in seama, faceau misto si se luau de mine ca eram oarecum... gras.
Din clasa a 6-a semestrul II, pana la sfarsitul clasei a 7-a am stat numai prin directoare si diriginte, efectiv ajungeam acolo si plangeam in fata lor si le spuneam ca nu ma lasa in pace, eram asa de inspaimantat de ei incat imi venea sa plang si ma feream sa nu stau cu spatele la ei ca poate vin si ma imping, etc.
In clasa a 8-a au inceput sa se mai linisteasca lucrurile, am incercat sa fiu si eu ca ei, eram pe aproape sa intru in gasca lor, totusi asta nu s-a intamplat.
Cand am intrat la liceu, deja stiam niste " tigani ", care erau amici cu mine de cand eram mic.
PS: Nu sunt tigan, si nu sunt nici rasist, consider ca unii tigani iti pot fi foarte buni prieteni, si de incredere. Repet, UNII.
Eh... am inceput oarecum din prima zi sa cunosc lumea, adevarat ca s-au luat cei mari de noi, in special de mine fiind un copil cu probleme. O sa zic la final care era problema mea, de nu ma suporta nimeni si nimanui nu ii placea de mine.
De fiecare data cand cineva se lua de mine, aproape ca plangeam, si intotdeauna aveam 1-2 amici langa mine fix cand aveam cea mai mare nevoie.
Incercam sa stau mai mult pe langa ei, asa nu se lua nimeni de mine ca isi luau bataie de la amicii mei, insa totul s-a schimbat in clasa a 10-a, cand am zis STOP! si am inceput oarecum sa ma antrenez, am mers la cel mai " tare " amic de-al meu, din clasa a 12-a care efectiv ii tavalea pe toti, am inceput sa-i pun diferite intrebari, precum. cum faci de nu iti este frica? Ce simti cand te lupti? Intelegi la ce ma refer.
Stii care a fost raspunsul lui?
Intai actioneaza, iti poti face griji de consecinte mai tarziu.
Am inceput oarecum sa ma " dau " la o fata de care imi placea tare inca din generala, eram total depasit emotional, ajungeam langa ea, spuneam Buna si impietream , Am inceput prima luna oarecum si ne-am cunoscut, am observat ca incepuse sa ii placa de mine, si cum aveam un amic mai indraznet in a 11-a, l-am pus sa o intrebe daca ii place de mine si ea a zis ca-i place de mine, am facut-o gagica-mea intr-un final, de atunci au inceput sa se dea iar colegii la mine pentru ca efectiv erau gelosi.
A venit unul din aia de care imi era mie cel mai frica in particular si mi-a zis sa stau departe de ea ca nu o sa-mi fie de bine, i-am spus daca e o amenintare si a zis ca da, apoi i-am spus " Si ce vei face in legatura cu asta? ", a venit si mi-a dat un pumn ca avertisment, am inceput sa ma simt prost si pe moment nu m-am gandit si m-am luat la bataie cu el, l-am lovit din greseala in maxilar si i l-am rupt, l-am bagat efectiv in spital si din ziua aceea toti au inceput sa se distanteze de mine, unii erau amici de-ai mei doar pentru ca celorlalti le era frica de mine, ce vreau eu sa spun este ca daca-l bati pe cel mai mare dusman al tau, sa-l bati cat de tare poti, tuturor o sa le fie frica de tine dupa.
Crede-ma, vorba se raspandeste.
Care era " secretul " acela de care am zis eu mai sus? Pai cand m-am nascut, la 2 luni mama a cumparat lapte de vaca de la cineva si nu era natural, avea si lapte praf in el, si la 2 zile dupa ce l-am baut, mama nestiind ca are lapte praf, am " prins " o boala foarte rara, scuza-ma, nu ii mai retin numele, prin care au aparut foarte multe pete rosii pe corpul meu, peste tot. (Da, si acolo ), si tuturor le era frica de mine, se uita lumea la mine de parca eram un mic monstrulet, dar mi-a trecut acel sentiment. Este ceea ce ma face unic, si sunt mandru de asta, chiar daca acum au mai disparut din acele pete si nu mai am asa multe.

Omule, sper ca ti-am fost de ajutor, nu trebuie sa iti schimbi viata, incearca sa-ti faci niste amici, chiar daca sunt ei tocilari sau nu, viata are cursul ei, pe care tu trebuie sa il urmezi si nu ai ce face in legatura cu asta.
Inca odata, sper ca ti-am fost de ajutor. Multa sanatate si, ai grija de tine omule.
Cu numele meu real - Alin.