| AlexAL275 a întrebat:

Am 16 ani și îmi doresc foarte mult să mă dezvolt și psihic, dar și fizic. Problema este că mă simt pierdut, ca orice adolescent, nu știu ce să fac pentru a mă regăsi. Sunt foarte pesimist, nu am încredere în mine, leneș și mă gândesc mereu că o să mă schimb, dar nu știu când. Fac parte dintr-un liceu bun, dar mă simt de parcă nu merit această șansă. Nu mai știu cum să învăț, nici mecanic nu mai pot. Mă culc târziu 00:00 sau 01:00 și nu prea mai învăț nimic, din cauză că știu că voi eșua și nu voi reține nimic. Sunt dependent de pornografie și masturbare, o folosesc ca metodă de a elimina stresul și a simți un strop de fericire în viața mea. Am pus mâna pe pornografie atunci când părinții mei s-au despărțit, cea mai mare lovitură pentru mine, m-am mutat în alt oraș, altă grădiniță și parcă m-am stins. Am vrut să scap de durere aceea și am intrat într-o mare mizerie din care nu știu sigur dacă mai pot scăpa. Mutatul într-un alt oraș m-a afectat foarte mult, alți prieteni, alt eu. Nu m-am putut integra niciodată, am zâmbit mereu, dar a fost doar un zâmbet fals. M-am gândit că dacă o să devin indiferent nu o să mai simt durerea aceea sau alta. Acum sunt spectator la decăderea mea, parcă sunt un trandafir căruia îi cad petalele. Am vrut mereu să fiu ca ceilalți, să mă pricep în a socializa, să fiu mai deștept, mai descurcăreț, dar n-am putut. Acum îmi doresc să fac ceva pentru a-mi reveni, dar sunt complet pierdut și cred că nu mai merită să lupt. Ce ciudată e viața, cum îți poate lua fericirea și te poate scufunda direct în durere. Mă îmbrac cu haine de firmă, am un ceas și un telefon scump, dar degeaba, nu mă ajută cu nimic, mereu vreau să-i impresionez pe ceilalți. Mereu nu am înțeles de ce trebuie să-i impresionez pe alții, când eu ar trebui să mă impresionez și să mă apreciez singur. Vreau să mă schimb, dar nu știu cum să fac, trebuie să plec din zona mea de confort, dar nu pot. Să nu ziceți că viața de licean nu e grea. Noi toți pozăm bine în exterior, dar în interior sunt imense furtuni. Vreau ajutor!

Răspuns Câştigător şi Apreciat de Editori
| xeum a răspuns:

Acum ceva timp aveam si eu stilul tau de viata boem, pana cand am concluzionat ca acest stil de viata ma va duce la pierzanie. Faptul ca esti constient de greselile tale reprezinta un + in favoarea ta, acum sa tratam buba. Vei trece prin 3 etape foarte importante ( inceput - progres - final ) avand rezultate cat mai bune va disparea si pesimismul si vei prinde incredere in tine. Oamenii intotdeauna vor aprecia un om cu self esteem crescuta.
Pe mine foarte mult m-a ajutat in primul rand schimbarea perceptiei despre viata, noi insine suntem responsabili pentru transformarea noastra, plangadu-ti de mila nu vei reusi. Incercand cat mai mult vei reusi sa ajungi unde ti-ai propus.
Pe plan fizic m-am dezvoltat cu ajoturul sportului, practic de ceva timp box si m-a ajutat foarte mult sa-mi dezvolt : trupul, mintea si increderea in sine. Inainte de toate astea m-a ajutat sa-mi dau seama ca ORICE om este capabil sa-si depaseasca limitele, chiar si tu poti face asta, trebuie doar sa muncesti pentru idealul, sa pui pasiune si cel mai important sa nu te dai batut. Vezi tu, viata nu este ca un joc pe pc, pierzi o iei de la capat, aici cum iti asterni asa dormi, decizia e a ta. Sfatul meu este sa te modelezi cat esti tanar, mai tarziu vei dori dar din pacate nu vei mai putea. Orice sport te va ajuta sa te dezvolti armonios, atata timp cat nu-l faci sa impresionezi fufele sau sa te bati cu toti smantarii de bloc laughing
Pe plan psihic m-au ajutat foarte mult 3 lucruri : meditatia samatha, cititul si odihna ( 22:30 - 23 maxim somnic ). Aceste 3 lucruri mici m-au ajutat cat pentru o viata. Meditatia m-a ajutat foarte mult sa devin mai fericit si sa ma concentrez mai bine. Poate ca majoritatea ar spune ca cititul e banal, eu zic ca este la fel de important precum somnul, din carti am invatat foarte multe povete care efectiv chiar mi-au fost utile in viata cotidiana. Eu personal m-am convins, cu cat vei avea un somn mai odihnitor iti vei incepe viata mult mai fericit, parerea mea. In lupta ta vei avea nevoie de energie multa, progresul chiar si cu propria persoana necesita asta, e firesc si normal.
Faptul ca vrei sa impresionezi pe cineva este un lucru firesc, asta daca o faci prin cunostintele dobandite, nu prin lucruri somptuoase pe care cel mai probabil ti le-au cumparat mamica si taticul. Si eu o faceam candva, ma laudam foarte mult, eram arogant, efectiv acest lucru mojic mi-a afectat foarte mult viata sociala, majoritatea persoanelor dragi au prins ranchiuna si invidie. E o sabie cu doua taisuri si asta, pe de-o parte vei castiga persoane care te vor aprecia pentru ceea ce ai tu, pe de alta parte alegand calea dreapta si impresionand prin ce reprezinti tu ca om vei castiga totul, persoane minunate care te vor aprecia la adevarata valoare.
Nu exista nu pot / nu vreau, exista nestiinta, nimeni nu s-a nascut cunoscator, asta se dobandeste cu timpul, studiul, interesul.
Sunt a 12-a si stiu cum e cu viata de liceu, insa intotdeauna trebuie sa existe timp si pentru tine. Eu mi-am facut un program strict care m-a ajutat foarte mult sa ma organizez.
Eu personal am incredere in tine mai multa decat vei avea tu, daca vei face ceea ce iubesti cu pasiune vor aparea si rezultate pe masura efortului depus.

| AlexAL275 explică (pentru xeum):

Eu fac kickboxing, dar nici aici nu excelez.

| llleo a răspuns (pentru xeum):

Apreciez ceea ce ai scris. Ai ajutat și pe alții. Tot binele îți doresc!

| FaraNume1245 a răspuns (pentru AlexAL275):

Nu-i nevoie să excelezi. Te-ai întrebat vreodată câți ani au luptat cei care excelează? Nu te compara pe tine care mergi la sală de un an, doi cu Tyson.
Ești la liceu. Ai timp în viitor să te gândești la povețe și înțelepciune. Trăiește-ți viața.

5 răspunsuri:
sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Ai văzut vreodată cum se transformă omida în fluture. Are în jurul ei un cocon de ață, o gogoașă de mătase, pe care o străpunge și iese. Și începe să zboare. Până e în gogoașă se conecentrează la sine. Apoi la vânt, și la soare și la cer. Dta ești în gogoașă și îți plângi de milă, ți-e milă de tine și aștepți să vină fericirea la tine. Și prietenii și tot ce vrei ca la moștenitorul împăratului Chinei. Ca să ieși din zona ta de confort, trebuie să ieși din zona ta. Înafara zonei tale se întâmplă un milion de lucruri care merită atenție.

| Fancyuiop a răspuns:

Încearcă pe lângă școală să faci și altceva. Îți place sportul fă cv în domeniul ăsta sau poate literatura sau activitățile sociale. Nu sta numai în casă. Fă-ți viața mai frumoasă. Caută tot timpul informații utile, vb cu oameni care te înțeleg și susțin. Lasă părinții, că mai bine se despart decât să ducă o viață nefericită. Tu vezi-ți de viață și lasă trecutul și toate rahaturile care îți afectează prezentul. Judecata oamenilor nu contează, gura lumii nici pământul nu o închide, prostul nu e prost destul, până nu e și fudul. Ia de la viața partea bună! Baftă!