Buna TPU
Am de facut o compunere la religie despre rolul copilului in familie si nu am idei :-s
Imi puteti da si mie cateva?
Dau fundita si voturi >

Educarea familială precede pe cea şcolară punând bazele dezvoltării psihice la fiecare copil. Creşterea copilului se face continuu, zi de zi, lună de lună, an de an. Educarea psihică trebuie să urmărească etapele vârstei. Odată cu continua dezvoltarea corporală, părinţii trebuie să urrmărească nu numai evoluţia copilului ci şi colectivele în care trăieşte.

Cel mai important rol în evoluţia moral-civică a copilului îl au exemplele bune care pleacă inevitabil din familie. Familia, nucleu de bază al societăţii noastre, are rolul de a asigura dezvoltarea fizică şi morală a copilului. De familie depinde dirijarea judicioasă a maturizării psihice a copilului, dezvoltarea lui, etc. De felul în care părinţii vor educa copilul în sensul unei morale rigur
oase dar suple şi de felul în care vor ştii să dirijeze viaţa afectivă a copilului, va depinde formarea personalităţii acestuia. De la familie copilul învaţă să iubească munca, ţara şi libertatea şi să respecte legile ţării.

Copiii trebuie educaţi în aşa fel încât să realizeze că libertatea individuală nu se poate realiza decât în cadrul libertăţii colective, generale, că munca şi respectul faţă de ceilalţi constituie o obligaţie fundamentală a fiecărui cetăţean.

Pentru a-şi educa bine copilul, părinţii nu trebuie să considere niciodată că acesta ar avea unele particularităţi psihice nemodificabile iar dacă observă unele devieri de la normal ale copilului, nu trebuie să sştepte pasivi ca timpul şi natura să le rezolve. Părinţii trebuie să intervină activ, organizând, dirijând şi orientând viaţa psihică a copilului în cazul oricărei abateri de la normal. Există la unii copii, din fericire foarte rar, crize morale care pot aduce părinţii la disperare. Desigur că educatorii nu pot sta ca nişte observatori pasivi faţă de asemenea cazuri.

Formarea personalităţii:

Părinţii trebuie să vegheze copiii lor pentru a căpăta un ansamblu de trăsături morale ţi intelectuale necesare formării unei personalităţi superioare. Educarea lor trebuie să fie dirijată spre obţinerea modificărilor de caracter favorabile unei comportări superioare individuale şi sociale. De aceea părinţii trebuie să lupte pentru ca orizontul moral şi intelectual al copilului să fie în continuă lărgire. Copilul nu trebuie considerat ca o statuie de bronz,. care are un loc fixat, din care nu mai poate fi schimbată. El trebuie să fie activ şi adaptabil, iar părinţii au datoria permanentă de a-l face să progreseze, să se perfecţioneze şi să-şi mărească valoarea umană. Formarea personalităţii la copil este dependentă de inteligenţa lui, de gusturile şi elanurile lui, de instructajul primit anterior.

Personalitatea copilului începe să se contureze după vârsta de doi ani. Este vârsta la care copilul începe să perceapă şi să fie atent la ceea ce se petrece în jurul lui. După vârsta de trei ani, atenţia şi percepţia sunt mai active decât în trecut. Copilul încearcă să facă mici treburi. Vorbirea devine mai completă. Copilul face uşor propoziţii. Părinţii trebuie să-l încurajeze şi să-l îndemne să se supună unor olbigaţiuni individuale: Să nu-şi murdărească hainele, să mănânce singur şi pe cât se poate mai ordonat, să aşeze după utilizare, jucăriile la locul lor. Trebuie plimbat în jurul casei şi făcut să observe curtea şi animalele vecinilor. Trebuie să se familiarizeze cu oamenii care vin în casă.

La trei ani, jocul este principala preocupare a copilului. prin jocuri, copilul se instruieşte asupra modului de viaţă al adulţilor şi vine în contact cu relaţiile existente în lume.

La 4 ani copilul frecventeaza gradinita de copii. Parintii trebuie sa o ajute pe educatoare in dirijarea formarii personalitatii, deci a trasaturilor morale si intelectuale. Comunica, astfel daca ii este sete sau foame, daca ii este frig sau prea cald, daca ii este somn etc. Unele din reflexe sunt neconditionate, altele conditionate. Cand se intoarce din plimbare recunoaste casele din vecinate. La copilul mai mare apare nevoia de a comunica cu oamenii, de a vorbi mereu, marindu-si astfel sfera educationala si cea intelectuala. Trebuie sa se tina cont de emotiile lui.

La acesti copii emotiile sunt instabile. Ei trec repede de la plansul cu lacrimi la ras. Voiosia este un bun mijloc de a face un copil sa progreseze. El trebuie sa fie multumit cand este laudat, suparat cand este mustrat. Treptat cu rabdare trebuie sa fie initiat in ceea ce este permis sa faca si ce este oprit. Treptat sentimentele trebuie sa devina multilaterale.

Educatia morala :

Parintele care este preocupat de obligatia pe care o are fata de copilul lui, trebuie sa-i dea pe langa educatia mintalasi una morala.

Educatia morala trebuie sa urmareasacaobiectivul de a forma la copil un fel de a fi care sa-i dea o tarie sufleteasca, care sa-l impinga la o comportare onorabila in familie, la scoala si in colectivul de prieteni in mijlocul caruia traieste. Aceasta comportare morala se poate eticheta cu denumirea de constiinta sociala superioara.

Formarea constiintei morale naste sentimentul datoriei, sentimentul de cinstesi coeziune intre membrii familiei.

Copilul educat moralmente trebuie sa-si dezvolte psihicul pentru realizari corecte. Educatia morala nu se limiteaza doar la straduinta de a avea un copil cu idei juste si umanitare. Copilul nu trebuie instruit doar sa cunoasca sentimentele morale, ci trebuie sa le si aplice in viata.

Inainte de etapa de prescolar, copilul nu este copt pentru a primi o educatie morala. Cand copilul atinge varsta de cinci-şase ani, el încă nu poate fi influenţat de observaţii şi discursuri despre morală. Treptat devine un observator care priveşte şi interpretează purtările părinţilor. Cum la copii spiritul de imitaţie este foarte dezvoltat, ei trebuie să vadă la părinţii lor exemple demne de imitat. Exemplele de moralitate sunt necesare copilului şi în viaţa preşcolară şi şcolară, pentru ca la evoluţia lui psihică să se poată adăuga elemente noi peste construcţia lui veche. Este nevoie ca părinţii să-l influenţeze, să-l dirijeze, şi să-i micşoreze grijile.

Desigur că un copil nu trebuie să-şi aprecieze ad literam, tot ce-au realizat pe plan psiho-moral înaintaşii lui. Trebuie însă, sub influenţa împrejurărilor exterioare, sub influenţa educaţiei familiale şi culturii căpătate în şcoală, să-şi formeze personalitatea sa morală. El nu poate fi un rob al influenţelor multilateral. În judecarea lor copilul trebuie să aibă un rol activ. El trebuie să se ridice mereu pe noi trepte şi să stabilească aprecieri şi relaţii cu lumea înconjurătoare. Fiind educat asupra modului în care un copil învaţă cum să se comporte cu membrii familiei, el va învăţa cum să se comporte şi cu alţi oameni din colectivul cu care vine în contact. Toate sentimentele şi cunoştinţele însuşite se leagă în mod armonios. În evoluţia psihică a copilului trebuie să se simtă călăuza educativă a părinţilor. Treptat, el trebuie să ajungă la o oarecare independenţă de gândire şi simţire. La vârsta şcolară intrând în contact cu colectivul de colegi şi profesori, el capătă noi obligaţii sociale.

Pentru educarea etică a copiilor părinţii au obligaţia. Tatăl trebuie să aibă o voinţă care să nu fie nici impulsivă nici slabă. El nu trebuie niciodată să ameninţe fără temei. El trebuie să aibă o atitudine constantă. Părinţii care nu au aceeaşi atitudine în aceleaşi împrejurări, pierd autoritatea morală în faţa copiilor. Prietenia cu copiii este prielnică educaţiei morale.

Câteodata, un părinte crede că un copil trebuie să-si facă singur o brumă de experienţă în viaţă. Nu e rău, dar să nu încaice principiile morale ale vieţii. Copilul pentru a stabili legături prieteneşti cu alţi copii, nutrebuiu să trăiască izolat ci intr-un colectiv. Astfel personalităţile se intâlnesc uneori se infruntă, se ciocnesc. Morala cere unui copil să fie corect, cinstit, amabil şi adaptabil la mediul său social. Sentimentul tovărăşiei trebuie încurajat. Elevul trebuie să fie conştient că între viaţa lui particulară şi cea socială este olegătura stransa.

scoate idei si tu

funda?