| DamiPapucii a întrebat:

Buna TPU, am de facut un proiect, si vreau sa-mi dati idei cum l-as putea face este vb despre starea economica a judetului suceava.


Cat mai multe raspunsuri. sa am de unde sa ma inspir



Funda

1 răspuns:
| 00SweetTweety00 a răspuns:

Heyy > big hug uite ce am gasit ♥

STAREA ECONOMICA A JUDETULUI SUCEAVA ☺

Instituţia Prefectului – Judeţul Suceava realizează documentarea necesară şi elaborează pe baza acesteia Raportul anual, conform prevederilor Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului şi ale Hotărârii Guvernului României nr. 460/2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr.340/ 2004 privind prefectul şi Instituţia Prefectului.


Populaţia stabilă a judeţului Suceava înregistrată la data de 1 Ianuarie 2011 a fost de 709.452 locuitori, din care în mediul urban – 303.508 locuitori (42%) şi în mediul rural – 405.944 locuitori (58 %).

În anul 2011, activităţile industriale de pe teritoriului judeţul Suceava au cunoscut o creştere de 2, 5% faţă de anul 2010, indicele producţiei industriale fiind de 102, 75%.
Indicele cifrei de afaceri realizat de întreprinderile din judeţ cu activitate principală în industrie, faţă de aceeaşi perioada a anului 2010, a fost de 110, 8%, înregistrând o creştere de 10, 8%.

În primele nouă luni ale anului 2011, exporturile FOB (Free on Board) din judeţul Suceava au însumat 194.813 mii euro. Comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2010, volumul exportului de mărfuri a crescut cu 14, 9%.

În perioada ianuarie-septembrie 2011, volumul importului de mărfuri (267.270 mii euro) a avut o creştere cu 33, 6% faţă de volumul importului înregistrat în primele 9 luni din anul 2010.

Anul 2011 s-a încheiat cu un bilanţ de 22 328 persoane ocupate, cifră ce a depăşit cu 9275 (71%) numărul persoanelor încadrate anul trecut. Rata şomajului la nivel judeţean la sfârşitul lunii decembrie 2011 a fost de 4, 63%, sub media şomajului la nivel naţional de 5, 12%.

Pentru anul 2011, instituţiile cu atribuţii în domeniul implementării politicilor fiscale şi-au stabilit printre principalele obiective întărirea disciplinei financiare, concomitent cu descoperirea şi stoparea evaziunii fiscale, creşterea eficienţei activităţii de control fiscal, creşterea gradului de colectare a veniturilor bugetare, întărirea controlului şi verificărilor pentru descoperirea şi combaterea evaziunii şi fraudei fiscale, creşterea transparenţei şi solicitudinea administraţiei finanţelor publice faţă de contribuabil, persoane fizice şi juridice.
Rezultatele activităţii susţinute din anul precedent se evidenţiază prin următorii indicatori:

- încasarile realizate în anul 2011 la Bugetul General Consolidat al Statului (de către D.G.F.P. Suceava, unităţile vamale, încasările de la marii contribuabili cu sediul în judeţul Suceava) au fost de 1.415.480 mii lei.

- în perioada analizată, urmare a aplicării modalităţilor de executare silită, s-a încasat la bugetul general consolidat al statului suma totală de 115.485 mii lei.

- s-au instituit 344 de sechestre asupra bunurilor mobile ale contribuabililor persoane juridice si persoane fizice pentru obligaţii fiscale de 20.188 mii lei şi 189 sechestre bunuri imobile în vederea recuperării de creanţe fiscale în cuantum total de 40.054 mii lei (din care 179 în cazul persoanelor juridice pentru debite în sumă de 19.329 mii lei, iar 10 sechestre la persoane fizice pentru debite in valoare de 20.725 mi lei.

- activitatea de inspecţie fiscală s-a concretizat într-un număr de 2.020 acţiuni de control la persoane juridice, din care: 506 inspecţii fiscale generale, 841 inspecţii fiscale parţiale, 169 controale inopinate, 142 controale încrucişate, 362 cercetări la faţa locului şi 1123 acţiuni de controal la persoane fizice.

În cursul anului 2011, activitatea de verificare şi control privind descoperirea şi combaterea evaziunii fiscale s-a concretizat în acţiuni de control la agenţii economici din judeţ.

Veniturile bugetare realizate din activitatea vamală, în anul 2011, a u fost de 13.149. 700lei.

În ceea ce priveşte justiţia şi politicile anticorupţie în anul 2011, s-a avut în vedere prevenirea, documentarea şi combaterea faptelor de corupţie, asimilate corupţiei sau în legătură directă cu corupţia în rândul personalului Ministerului Adminsitraţiei şi Internelor. Activităţile instituţiilor cu atribuţii în domeniu au fost îndreptate în direcţia prevenirii faptelor de corupţie, prin instruirea grupurilor de lucru existente la nivelul structurilor MAI. În acest sens s-au organizat şi desfăşurat 36 de întâlniri cu personalul MAI, respectiv acţiuni de preventive, întâlniri la care au participat 51 de funcţionari cu funcţii de conducere şi 479 de lucrători MAI.
În domeniul educaţiei, la nivelul judeţului Suceava, în vederea fucţionării eficiente a sistemului de management educaţional, s-a realizat o redimensionare a reţelei şcolare, fapt concretizat prin reducerea numărului de unităţi şcolare de la 865 în anul 2010, la 848 în anul 2011. În anul 2011 în judeţul Suceava s-au înfiinţat patru noi unităţi de învăţământ particular (două grădiniţe şi două şcoli postliceale), iar alte două unităţi particulare şi-au înfiinţat noi specializări
S-au desfăşurat vizite de evaluare ARACIP în cele 31 de şcoli incluse în proiectul strategic Dezvoltarea culturii calităţii şi furnizarea unei educaţii de calitate în sistemul de învăţământ preuniversitar din România prin implementarea standardelor de referinţă.

Un alt obiectiv de interes judeţean în domeniu, îl reprezintă modernizarea infrastructurii şcolare şi realizarea dotărilor specifice, care s-a concretizat prin finalizarea lucrărilor la 33 de obiective de investiţii, prin alocarea de fonduri guvernamentale în valoare de 17.035.000 lei.

În domeniul universitar au fost consolidate relaţiile internaţionale ale Universităţii Ştefan cel Mare cu universităţi de prestigiu din spaţiul european şi prin organizarea de manifestări stiinţifice şi culturale europene.

În scopul menţinerii stării de sănătate a populaţiei judeţului, au fost realizate obiectivele în domeniul sănătăţii, aşa cum derivă din Programul de Guvernare 2009 – 2012. La nivelul judeţului Suceava, în cursul anului 2011 au fost implementate programele dispuse la nivel naţional, printre care: Programul Naţional de Monitorizare a Factorilor Determinanţi din Mediul de Viaţă şi Muncă, Programului naţional de evaluare şi promovare a sănătăţii şi educaţie pentru sănătate, Programul naţional de sănătate a femeii şi copilului, Programul naţional de tratament în străinătate…).
Reducerea riscului de îmbolnăvire a locuitorilor s-a realizat prin acţiuni de inspecţie sanitară care au totalizat un număr de 8821 controale, cele mai numeroase acţiuni, 4348, fiind desfăşurate în unităţile cu profil alimentar (49%). Deficienţele de funcţionare constatate cu ocazia controalelor efectuate au fost sancţionate, în funcţie de gradul de risc evaluat, prin aplicarea a 846 de sancţiuni.

Funcţionarea sistemului sanitar la nivel judeţean în anul 2011 a fost asigurată prin alocarea de fonduri după cum urmează: medicamente compensate şi gratuite 81.152.720 lei, (cu 22, 06 % mai mare, comparativ cu suma alocată în anul 2010, de 66.484.000 lei); spitale 120.020.000 lei; Serviciul Judeţean de Ambulanţă Suceava – 16.648.180 lei, comparativ cu bugetul alocat în anul 2010 de 14.767.000 lei, finanţarea crescând cu 12, 7 % faţă de anul precedent; dispozitive medicale – 2.102.000 lei
Veniturile încasate domeniul sanitar, la nivelul judeţului nostru, au fost de 8.784.689,15 lei, suma fiind cu 4 % mai mare decât cea încasată în anul 2010 în valoare de 8.446.260 lei.

În contextul adaptării legislaţiei naţionale la cea comunitară, au fost eliberate 6.567 carduri europene sau certificate provizorii de înlocuire, cu 27, 3 % mai multe decât in anul 2010, cand au fost eliberate 5.157 carduri.

În domeniul ocupării forţei de muncă, anul 2011 a marcat revenirea ratei şomajului în parametri înregistraţi în 2008, la debutul crizei economice, judeţul nostru încheind parcursul anual al acestui indicator sub rata medie a şomajului la nivel naţional. Unul din indicatorii care justifică acest parcurs este numărul locurilor de muncă vacante, valoarea lui crescând cu 3031 posturi oferite în 2011 faţă de anul 2010.
Anul 2011 s-a încheiat cu un bilanţ de 22 328 persoane ocupate, cifră ce a depăşit cu 9275 (71%) numărul persoanelor încadrate anul trecut, ca urmare a participării la măsurile active de stimulare a ocupării.

Totodată, numărul de persoane care au solicitat înregistrarea în evidenţe, ca solicitanţi de locuri de muncă în străinătate, în anul 2011 a ajuns la 257.
În ceea ce priveşte relaţia de muncă, securitatea şi sănătatea în muncă, asistenţa socială şi incluziunea socială, s-au întreprins controale la un număr de 2.875 unităţi din care au fost sancţionaţi 1.433 angajatori şi au fost aplicate 2.501 sancţiuni din care 449 amenzi contravenţionale. În timpul controalelor efectuate au fost depistaţi un număr de 175 angajatori care practicau muncă fără forme legale.

În această perioadă, pentru abaterile constatate în domeniul relaţiilor de muncă valoarea amenzilor aplicate a fost de 2.335.000 lei din care pentru muncă fără forme legale 1.733.000 lei.

Obiectivele urmărite, în cursul anului precedent, în domeniul asigurărilor sociale au vizat cu precădere asigurarea sustenabilităţii sistemului public aferent.
La sfârşitul anului 2010, se aflau în evidenţa instituţiilor specializate un număr de 191.544 pensionari, din care: 142.829 pensionari de stat, 26.422 pensionari din fostul sistem de asigurări sociale al agriculturii şi 2.293 beneficiari de legi speciale.

Veniturile totale colectate la bugetul asigurărilor sociale de stat, au fost în anul 2011, de 428.985.495 lei lei. Valoarea debitelor din pensii si alte drepturi de asigurări sociale înregistrate la 31 Decembrie 2011 la bugetul asigurărilor sociale de stat este de 2.042.591 lei.

Totodată, cheltuielile efectuate din Bugetul de stat până la data de 31.12. 2011, au fost de 1.143.356. 548 lei.

În cursul anului 2011, au fost repartizate 4948 biletele de tratament.

În anul 2011, a existat o medie lunară de peste 350.000 de beneficiari ai prestaţiilor sociale reglementate de legislaţia actuală, din cele 114 unităţi administrativ teritoriale din judeţul Suceava.

Familia, protecţia copilului şi egalitatea de şanse reprezintă o coordonată esenţială în menţinerea echilibrului social al comunităţii. În 2011, pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite s-au realizat activităţi specifice destinate: prevenirii separării copiilor de familie, combaterii violenţei domestice, copiilor cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate (2.913 copii cu ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate şi 5.264 copii cu un singur părinte), copiilor străzii, mamelor, în vederea prevenirii abandonului, persoanelor cu handicap în scopul reintegrării familiale şi reinserţiei profesionale. În aceeaşi perioada, pentru încurajarea adopţiei naţionale au fost atestate ca apte să adopte un număr de 31 de familii.
Una dintre priorităţile cuprinse în Programul de Guvernare o constituie realizarea unui sistem de securitate socială activă pentru tineri. Punerea în aplicare la nivelul judeţului Suceava, în anul 2011, a politicilor în domeniul tineretului şi sportului, s-au materializat prin acţiuni de informare şi conştientizare a tinerilor asupra nocivităţii consumului de droguri, respectiv a noilor tipuri de narcotice, precum substanţele etnobotanice. Pentru a oferi alternative de ocupare a timpului liber au fost organizate manifestări sportive dedicate tinerilor, în anul 2011, desfăşurându-se 358 de competiţii sportive la care au participat un număr total de 42.425 persoane.
O altă preocupare a constituit-o implicarea în acţiunile de tineret a unui număr cât mai mare de tineri mai ales din mediul rural şi proveniţi din familiile cu posibilităţi reduse în vederea asigurării egalităţii de şanse şi extinderii posibilităţilor de integrare socială pentru copii şi tinerii din medii defavorizate.

Creşterea economică durabilă şi îmbunătăţirea standardului de viaţă al populaţiei sunt determinate de creşterea competitivităţii economiei. În scopul relansării economice şi ameliorării efectelor crizei, în anul 2011 s-a acordat o atenţie deosebită mediului de afaceri, IMM-urilor, concurenţei şi protecţiei consumatorilor.
Pentru susţinerea activităţii IMM-urilor, în cursul anului trecut, au fost derulate mai multe proiecte destinate acestei categorii, cum ar fi: Crearea de reţele de IMM-uri – modalitate inovativă de creştere a competititivităţii şi adapatabilităţii IMM-urilor din România" şi "IMM-ul –cheia succesului pentru tine şi pentru România.
La data de 31 Decembrie 2011, numărul total al firmelor în funcţiune pe teritoriul judeţului Suceava era de 27.874, din care: 18.410 societăţi comerciale, 87 organizaţii cooperatiste, 10.542 persoane fizice autorizate.

La finele anului, în judeţul Suceava erau în funcţiune un număr de 428 de agenţi economici cu participare străină, cei mai importanţi ca număr şi capital social provenind din următoarele ţări: Italia, Spania, Germani, Austria. În cursul anului 2011, în judeţul Suceava au fost înmatriculate 65 societăţi comerciale cu participare străină la capitalul social subscris, valoarea capitalului social total subscris în monedă naţională fiind de 154.450 lei.

Pentru promovarea IMM-urilor a fost facilitată participarea acestora la diverse târguri şi expoziţii de profil, la nivel judeţean, naţional şi internaţional.
Pe parcursul anului 2011, în ceea ce priveşte protecţia consumatorilor s-au efectuat un număr de 3.445 acţiuni de control, respectiv 492 de acţiuni/ comisar, înregistrându-se o creştere a acestui indicator cu 4, 5% faţă de anul 2010.

Dezvoltarea socio – economică a judeţului Suceava, depinde într-o mare măsură, de existenţa unei infrastructuri de transport care să asigure desfăşurarea traficului în condiţii de siguranţă. În acest scop, pe parcursul anului trecut au fost executate lucrări de investiţii, reparaţii, întreţinere şi exploatare pe drumurile naţionale în valoare de 9.635.005 lei.
Lucrările de investiţii pe drumurile judeţene din judeţul Suceava, derulate în anul 2011, au constat în modernizarea acestora şi a fost în valoare de 2.386.251,9 lei. Pentru lucrările de întreţinere şi reparaţii drumuri şi poduri şi lucrări de investiţii executate în anul 2011, s-a alocat suma de 35.915.302,61 lei.

Regia Autonomă Aeroportul Ştefan cel Mare a procesat în cursul anului 2011 un număr de 1.063 mişcări aeronave şi un număr de 27.208 pasageri. Comparativ cu anul 2010, s-a înregistrat o creştere a numărului pasageri/cursă cu 23, 61%. Veniturile din activitatea de bază a regiei au fost în sumă de 1.249.000 lei, iar compensaţia primită de la Consiliul Judeţean în sumă de 1.610.000 lei. În anul 2011, s-a încheiat contractul de finanţare aferent proiectului Modernizare suprafaţă de mişcare şi balizaj, turn de control şi amenajarea terenului în vederea amplasării sistemului de navigaţie tip ILS, aprobat la finanţare în cadrul Programului Operaţional Sectorial – Transport 2007-2013, în valoare totală de 39.553.421 Euro.

În activitatea de cercetare ştiinţifică, dezvoltare şi inovare s-au abordat nouă teme şi 11 experienţe, potrivit Planului tematic propriu pentru perioada 2010 -2015, printre care crearea de noi soiuri cu fructe de calitate şi rezistenţă genetică la factorii biotici şi studiul bioecologic şi simptomatologic cât şi măsurile de prevenire a atacului noilor agenţi patogeni şi dăunători din plantaţiile de pomi şi arbuşti fructiferi.
Obiectivul major al Programului de Cercetare – Dezvoltare al Băncii de Gene, pentru anul 2011, a fost acela de a extinde numărul şi diversitatea probelor care alcătuiesc colecţia naţională de germoplasmă vegetală prin utilizarea metodologiilor şi tehnicilor specifice conservării.

Programul Cercetărilor Statistice în anul 2011 a cuprins un număr de 137 cercetări statistice, din care 72 cercetări statistice anuale.

În anul 2011, s-au finalizat lucrările cadrul Recensămîntului General Agricol 2010 (RGA 2010). O importanţă deosebită s-a acordat lucrărilor Recensămîntului Populaţiei şi Locuinţelor (RPl 2011) care s-a desfăşurat pe teritoriul întreagii ţari în perioada 20-31 Octombrie 2011.

Activitatea informatică a constat în implementarea proiectului Sistem integrat pentru performanţa actului administrativ, prin implementarea soluţiilor e-guvernare la nivelul Consiliului Judeţean Suceava.
În sfera societăţii informaţionale la nivelul judeţului Suceava s-a implementat aplicaţia IPA – online (Identificarea Parcelelor – online), în scopul eliminării dificultăţilor şi al erorilor de poziţionare a parcelelor ce fac obiectul solicitărilor de sprijin financiar.

De asemenea. a continuat şi implementarea sistemului integrat de cadastru şi publicitate imobiliară prin informatizarea fluxului unic de lucru la nivelul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Suceava

n domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale, judeţul Suceava a avut ca priorităţi în anul 2011 sprijinirea producătorilor agricoli pentru valorificarea eficientă a potenţialului de teren agricol, stimularea transformării gospodăriilor ţărăneşti în ferme agricole familiale cu caracter comercial, formarea clasei de mijloc în spaţiul rural în contextul dezvoltării şi modernizării satelor, asigurarea siguranţei alimentare a populaţiei.
În domeniul producţiei vegetale, pe parcursul anului 2011 s-a realizat monitorizarea evoluţiei în structură a celor 180.972 ha. teren arabil, 165.732 ha. păşuni – fâneţe şi 2.776 ha. de livezi. În ce priveşte scoaterea din circuitul agricol a terenului, în perioada 1 Ianuarie 2011 – 31 Decembrie 2011, au fost eliberate un număr de 162 avize, cu o suprafaţă de 146.732 m.p. teren situat pe raza teritorială a 42 localităţi.

În anul 2011, numărul exploataţiilor agricole înregistrate, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 108/ 2001, a fost de 469, iar numărul grupurilor de producători s-a menţinut la zece.

Pentru promovarea produselor tradiţionale şi ecologice s-au înregistrat 3.180 fişe ale operatorilor în agricultura ecologică şi din eşantionul de 170 operatori, au fost controlaţi 122 privind această activitate.

Implementarea măsurilor din Planul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013, în anul 2011, s-a concretizat prin sprijinul pe suprafaţă acordat fermierilor – 57.650 cereri depuse, pentru o suparafaţă de 227.302, 71 ha cu o valoare de 113.766.189,48 lei.

În anul 2011, până la data limită de depunere a cererilor în vederea obţinerii ajutorului specific pentru exploataţiile din producţia vegetală şi animalieră, s-au depus un total de 2.341 cereri, din care: 2.333 cereri pentru o suprafaţă de 16.319, 85 ha pentru producţia vegetală şi opt cereri pentru producţia animalieră.

În judeţul Suceava, în cursul anului precedent, au existat un număr de 360 beneficiari de rentă viageră agricolă din care 267 beneficiari s-au prezentat pentru vizarea carnetelor de rentier. Suma încasată de aceştia pentru anul 2010 a fost de 234.253, 07 lei.

Valoare subvenţiilor de la bugetul de stat pentru măsurile derulate în anul 2010 a fost de 52.915.579,37 lei, sumă ce a fost plătită în anul 2011. Pentru măsurile derulate în anul 2011, până la data de 31 decembrie s-a plătit suma de 7.931.682,767 lei.

Cu privire la activitatea sanitară veterinară din anul 2011, a fost urmărită ducerea la îndeplinire a tuturor obiectivelor ce revin serviciilor veterinare, privind sănătatea şi bunăstarea animalelor, protecţia mediului şi asigurarea igienei şi siguranţei alimentare a populaţiei judeţului Suceava.

În cursul anului 2011, ca urmare a activităţii de suprevegere şi a controalelor efectuate, au fost sanctionaţi contravenţional un număr de 33 agenţi economici valoarea totală a sancţiunilor aplicate, fiind de 11.420 lei şi au fost emise un număr de 60 ordonanţe de închidere definitivă a activităţii şi un număr de 20 Ordonanţe de suspendare temporară a activităţii.

În vederea controlului respectării regimului silvic, pe raza judeţului Suceava, s-au executat un număr total de 674 controale de fond sau parţiale, pe o suprafaţă totală de 20.639 ha pădure, ocazie cu care a fost constatată tăierea ilegală a unui volum de 3251 mc masă lemnoasă, cu o valoare de 603, 1 mii lei.

Pe linie de control cinegetic, au fost efectuate 42 de controale pe fonduri de vânătoare, 68 de acţiuni de combatere a braconajului, 16 controale la acţiunile de vânătoare, 56 controale privind verificarea respectării clauzelor contractelor de gestionare a fondurilor de vânătoare şi verificarea unui număr de 40 de sesizări.

În primăvara anului 2011, a fost împădurită o suprafaţă de 115 ha aflată în proprietatea persoanelor fizice, din care 105 ha prin ocoalele silvice de stat şi 10 ha prin ocoale silvice private.

În cadrul obiectivului general de apărare, conservare şi dezvoltare durabilă a fondului forestier s-au efectuat lucrări de regenerare a pădurilor pe o suprafaţă totală de 1.731 ha în fond forestier de stat, din care împăduriri pe 1.058 ha şi regenerări naturale pe 673 ha.

Pe linia activităţilor de fondul funciar, au fost verificate un număr de 1.742 fişe proces-verbal de punere în posesie, concretizate în redactarea unui număr de 1127 de titluri de proprietate, din care 979 titluri de proprietate pentru 1.038 hectare de teren agricol şi 148 titluri de proprietate pentru 2.326 hectare de teren forestier.

O componentă importantă în scopul dezvoltării durabile şi unitare a judeţului Suceava, o reprezintă politicile de dezvoltare regională, infrastructură publică de interes local şi turism. În anul 2011, a continuat derularea, la nivelul judeţului Suceava, a proiectelor Utilităţi şi Mediu la standarde europene în judeţul Suceava. Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Suceava, precum şi Programul vizând protecţia resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, staţii de tratare, canalizare şi staţii de epurare – AFM.
Este important de subliniat faptul că, în anul 2011, pentru plata dobânzilor şi comisioanelor aferente ratelor creditului, necesar implementării proiectului,, Utilităţi şi Mediu la standarde europene în judeţul Suceava" Guvernul României a alocat unui număr de patru municipii şi două oraşe, circa cinci milioane euro, iar pentru continuarea lucrărilor la conducta magistrală de gaz pe tronsonul Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei, compania Transgaz SA a alocat suma de aproximativ șase milioane euro.

În cursul anului 2011, a continuat implementarea Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii – 10.000 km de drumuri judeţene şi de interes local, la nivelul judeţului nostru au demarat investiţii pentru o lungime de 286 km drumuri în valoare de 541.530.802 lei.

Tot în cursul anului precedent, s-au continuat lucrările de construcţiei a variantei de ocolire a municipiului Suceava şi s-a acţionat pentru creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe şi a clădirilor publice.

Activitatea în domeniul calităţii construcţiilor a constat în monitorizarea a de 1.207 obiective de construcţii, din care 120 cu finanţare de la bugetul de stat sau credite garantate de stat, 15 obiective finanţate din fonduri externe şi 1.072 obiective finanţate din surse de capital privat.

În anul 2011, activitatea în domeniul turismului a avut în vedere trei direcţii majore de acţiune, şi anume: promovarea destinaţiei Bucovina, ca destinaţie turistică internă şi internaţională, la târgurile şi expoziţiile de profil; fundamentarea şi implementarea unor proiecte în domeniul turismului; sprijinirea festivalurilor şi manifestărilor culturale, care să contribuie la promovarea autenticităţii obiceiurilor şi tradiţiilor din Bucovina şi care conduc la mărirea numărului de turişti şi a duratei medii de şedere a acestora în judeţul Suceava.

În domeniul energiei şi resurselor minerale, în anul 2011 s-au desfăşurat activităţi pentru finalizarea implementării programului Electrificare 2007 – 2010 şi modernizarea, reabilitarea, extinderea reţelelor electrice în localităţile de pe teritoriul unităţilor administrativ – teritoriale din judeţul Suceava.
Totodată, prin Agenţia Română pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Minere – Reprezentanţa Zonală Gura Humorului s-au acordat stimulente financiare antreprenorilor locali în vederea reconstrucţiei zonelor miniere.

Un alt obiectiv important cuprins în Programul de Guvernare 2009-2012, îl reprezintă protecţia mediului înconjurător.
Consiliul Judeţean Suceava derulează Proiectul privind Sistemul de managementul integrat al deşeurilor în judeţul Suceava, finanţat din fonduri europene prin Programul Operaţional Sectorial – Mediu, Axa prioritară 2, în valoarea totală de 64.032.524 euro.

Prin Programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, denumit şi programul Casa Verde, pentru persoane fizice, suma alocată pentru judeţul Suceava a fost de 3.175.296 lei. În 2011, au fost analizate 613 dosare, din care 564 au fost aprobate şi 49 respinse. De asemenea, s-au semnat 535 contracte de finanţare şi s-au depus 370 dosare de decontare.

Monitorizarea respectării normelor în domeniul protecţiei mediului, la nivelul judeţului nostru, s-a concretizat prin realizarea unui număr total de 1.559 inspecţii din care 570 inspecţii planificate şi 989 inspecţii neplanificate. Urmare a acţiunilor de inspecţie realizate, s-a aplicat un număr de 118 sancţiuni contravenţionale principale din care 11 avertismente şi 107 amenzi în valoare totală de 807.550 lei.

Reforma în administraţia publică – o condiţie obligatorie pentru implementarea, în mod coerent şi unitar, a tuturor politicilor publice, la nivel judeţean, implică existenţa unor servicii publice flexibile şi transparente şi a unui corp de funcţionari publici specializat.
În acest scop, în cursul anului 2011 şi-a desfăşurat activitatea Grupul judeţean de modernizare a administraţie publice, a cărui activitate a vizat în principal evaluarea metodelor şi instrumentelor moderne utilizate în administraţia publică din judeţul Suceava, precum şi iniţiativele şi exemplele de bune practici ale instituţiilor publice. Instituţia Prefectului- Judeţul Suceava a participat la cea de a- IV a ediţie a Competiţiei celor mai Bune Practici în administraţia publică din România lansată de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici pentru promovarea rezultatelor deosebite obţinute în administraţia publică cu un număr de trei aplicaţii.

Totodată, Universitatea Ştefan cel Mare Suceava prin Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică în parteneriat cu Instituţia Prefectului-judeţul Suceava au demarat în cursul anului 2011, implementarea Proiectului Dezvoltarea Resurselor Umane şi îmbunătăţirea eficacităţii organizaţionale în cadrul Administraţiei Publice din judeţul Suceava (DRUAP).

Pentru asigurarea stării de normalitate şi a echilibrului în cadrul comunităţilor s-a realizat un sistem modern de abordare a acţiunilor şi misiunilor specifice, bazat pe o strânsă cooperare a structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, organizate la nivel judeţean.
Pentru asigurarea ordinii publice şi siguranţei cetăţeanului, au fost executate misiuni comune, în mediul urban şi rural în vederea combaterii tuturor formelor de criminalitate şi asigurării climatului de ordine.

Pentru eficientizarea activităţii structurilor MAI, în anul 2011 a avut loc reorganizarea structurală a acestora la nivel judeţean. Un aspect important îl reprezintă înfiinţarea celor 15 secţii de poliţie rurală (ce au devenit operaţionale începând cu 01.10. 2011), în vederea gestionării operativea situaţiei, prin organizarea patrulărilor timp de 24 ore/zi şi iniţierea de acţiuni în sistem integrat menite să asigure un climat de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţilor de la sate.

Activitatea de prevenire a stărilor de pericol şi alte riscuri potenţiale de producere a situaţiilor de urgenţă s-a concretizat în 2049 de controale la: 114 unităţi administrativ teritoriale, 1055 instituţii publice, 755 operatori economici, 13 la obiective cu risc major în care sunt implicate substanţe periculoase – 16 sociectăţi de proiectare, 68 la lucrări de investiţii avizate din punct de vedere a securităţii la incendiu sau protecţie civilă, 21 construcţii hidrotehnice, 7 puncte de comandă din judeţ.

Pe parcursul anului 2011, structurile subordonate Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă – Suceava au fost solicitate la 3.904 situaţii de urgenţă, în medie 10, 7 pe zi, numărul acestora crescând cu 67, 7%, comparativ cu anul 2010, în special ca urmare a creşterii solicitărilor de răspuns pentru intervenţiile SMURD.

Pe tipuri, urgenţele se prezintă astfel: 2.411 solicitări de asistenţă medicală de urgenţă şi descarcerare – 61, 76%, 793 incendii şi arderi necontrolate (350 de arderi necontrolate) – 20, 32%, 181 acţiuni pentru protecţia comunităţilor – 4, 64%, 55 asistenţă persoane – 1, 40%, 367 alte situaţii de urgenţă – 9, 40% şi 97 alte intervenţii 2, 48%.

Prin punctele de frontieră din cadrul S.PF Suceava au circulat în anul 2011 un număr de 1.477.063 persoane şi 604.526 mijloace de transport.
În aceeaşi perioadă, s-au înregistrat 102 treceri ale frontierei de stat a României, cu 147 persoane.

La frontiera de stat, au fost înregistrate 58 de treceri ilegale, din care 44 au fost cu sensul din Ucraina în România şi 14 din România în Ucraina. În perioada analizată, s-au aplicat 139 contravenţii în valoare de 84.093 lei, iar valoarea totală a bunurilor descoperite este de 9.537.524 lei.

În anul 2011, acţiunile ce au vizat domeniul politicii externe la nivelul judeţului Suceava au pus un accent deosebit pe consolidarea parteneriatelor cu alte state şi pe întărirea cooperării cu ţările vecine.
Consiliul Judeţean Suceava a colaborat, pe parcursul anului 2011, în baza parteneriatelor şi acordurilor încheiate, cu toate unităţile administrativ – teritoriale partenere, respectiv: regiunea Schwaben din Germania, Departamentele Mayenne şi de Nord din Franţa, regiunea Abruzzo din Italia, regiunile Cernăuţi şi Ivano Frankivsk din Ucraina, Voievodatul Silezia din Polonia şi regiunea Guizhou din China.

În cursul anului 2011, Consiliul Judeţean Suceava a participat la: Târgul Internaţional de Turism Ferien Messe – Viena; Bursa Internaţională de Turism de la Berlin; Târgul Internaţional de Artă şi Tradiţie Populară, Praga; Zilele Regiunii Schwaben, Germania.

De asemenea, structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor de la nivelul judeţului Suceava au dezvoltat relaţii de colaborarea cu parteneri din statele memebre UE.

Un factor esenţial în realizarea coeziunii sociale la nivel judeţean o constituie sfera culturală şi conservarea patrimoniului naţional.
În anul 2011, s-au monitorizat intervenţiile asupra monumentelor istorice printr- un număr de 396 de inspecţii.

La nivelul judeţului Suceava au fost organizate, în cursul anului precedent, manifestări culturale cu impact deosebit în rândul publicului, între care: Festivalul de Artă medievală Ştefan cel Mare, Festivalul Naţional al Fanfarelor şi Tarafurilor, Târgul meşterilor populari, Noaptea cea mai lungă…

Biblioteca Bucovinei I. G. Sbiera a început implementarea proiectului BIBLIOTECILE – PORŢI deschise spre cunoaştere, finanţat prin Programul Operaţional Comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013, Axa Prioritară 3, Promovarea activităţilor people-to-people, în valoare de 87.300 euro.

Acţiunile prioritare în domeniul afacerilor europene în anul 2011 s-au centrat cu precădere pe creşterea gradului de absorbţie a fondurilor nerambursabile în judeţul Suceava. Referitor la absorbţia fondurilor europene, în judeţ au fost depuse un număr de 236 proiecte, în valoare de 538.141, 09 mii euro, din care au fost aprobate 63 proiecte, în valoare de 153.274, 56 mii euro, iar pentru un număr de 96 de proiecte, în valoare de 195.601, 97 mii euro au fost încheiate contracte şi decizii de finanţare. Pentru un număr de 35 de proiecte, s-au efectuat plăţi în valoare de 15.864, 47 mii euro.
Pentru respectarea angajamentelor României ca membru cu drepturi depline în Uniunea Europeană, la nivel judeţean, s-a procedat la identificarea şi eliminarea barierelor în calea liberei circulaţii a serviciilor şi a dreptului de stabilire a persoanelor, existente în actele normative adoptate de către autorităţile administraţiei publice locale.

Având în vedere specificul multietnic al judeţului Suceava, promovarea politicilor în domeniul relaţiilor interetnice reprezintă o prioritate constantă. Pentru înlesnirea cunoaşterii reciproce a tuturor minorităţilor conlocuitoare, afirmarea identităţii etnice, precum şi promovarea culturii tradiţionale bucovinene în plan european, s-au organizat o serie de festivaluri cu implicarea activă a instituţiilor statului şi a minorităţilor naţionale, cum ar fi Festivalul Folcloric Internaţional Întâlniri Bucovinene şi Festivalul Convieţuiri.
Întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor ţării, prezervarea şi afirmarea identităţii culturale a românilor de pretutindeni, cooperarea cu statele vecine în baza standardelor europene în materie în vederea garantării drepturilor şi identităţii culturale a persoanelor aparţinând minorităţilor româneşti, promovarea în plan educaţional a proiectelor de sprijin logistic şi profesional pentru şcolile româneşti intracomunitare, încurajarea, iniţierea şi susţinerea manifestărilor culturale de tip identitar au constituit preocupări importante în anul 2011, pentru administraţia judeţeană şi pentru instituţiile implicate în astfel de activităţi (consiliul judeţean, consilii locale, învăţământ, cultură, organizaţii neguvernamentale…).

Raportul privind starea economică şi socială a judeţului Suceava în anul 2011 este o lucrare ce îşi propune să redea într-un mod cât mai corect modul de implementare a politicilor publice şi rezultatele obţinute la nivel judeţean în toate domeniile de activitate.

Raportul este structurat conform capitolelor din Programul de Guvernare pe perioada 2009-2012.


Sper sa iti fie de folos love struck
Funda? puppy dog eyes