Am nevoie de ajutor. Trec printr-o durere imensa si nimeni nu vrea sa imi fie alaturi. Am 24 de ani. Nu am avut o copilarie prea fericita. Totusi, acum doua luni ma consideram cea mai fericita femeie din lume. Aveam un iubit care m-a ajutat cu o multime de probleme si care ar fi facut absolut orice pt mine. Stiam ca ma iubea, si eu il iubeam mai mult ca pe oricine vreodata. Dar, asa cum am fost obsinuita de mica, viata e doar un sir oribil de durere, cu mici pauze de fericire. Iubitul meu a murit intr-un accident de masina exact cu 2 saptamani inaintea nuntii noastre(data era fixata). E imposibil sa descriu socul pe care l-am avut si tot cea ce a lasat in mine. In fiecare noapte stau singura si plang pana adorm. Il visez destul de des. Vine la mine si ma ia in brate, imi spune "nu mai plange, eu sunt langa tine mereu" si ma simt linistita. Apoi el dispare iar ei raman singura in camera mea si incep sa plang. Prietenele, au incercat sa ma consoleze cateva saptamani, dupa care au inceput sa imi spuna ca o sa gasesc pe altcineva. Exact acelasi lucru mi l-au spus si parintii. Adevarul este ca nu stiu daca am ramas fetita aceea de liceu cate isi dorea cu disperare un anume baiat, dar stiu sigur ca ma simt absolut oribil in acest moment si nu imi doresc sa mai traiesc. Poate ar trebui sa il uit, dar nu vreau sa il uit....nu il pot uita niciodata. Tot ce cer ar fi cateva sfaturi cum as putea scapa de ceea ce simt si cum sa imi revin.

Ai trecut prin niste momente dificile si cred ca ti-ar fi de folos ajutorul specializat. Ar trebui sa consulti un psiholog care sa iti asculte problemele cu atentie. Nu cred ca vei gasi ceea ce cauti aici, poate cel mult niste vorbe bune si incurajari din partea unor straini. Mult succes in viata si fii tare!

Te voi corecta spunand, viata este doar o pauza in drumul spre fericire.In rest nu am nimic de adaugat online care te`ar putea ajuta, daca s`ar fi intamplat in alta conjunctura, poate ar fi fost diferit.Ramai puternica!

Imi pare extrem de rau pentru pierderea suferita, nu cred ca imi pot da seama nici macar pe putin de ce trebuie sa fie in sufletul tau acum.Totusi,vreau sa-ti reamintesc faptul ca viata desi TRECATOARE ea MERGE MEREU INAINTE si desi acum durerea ta este foarte mare ea se va putea diminua odata cu trecerea timpului TREBUIE insa in PERMANENTA sa INCERCI din Rasputeri sa FII PUTERNICA in momentul de fata! Ar fi bine daca ai consulta un psiholog in perioada aceasta, el ar fi mai in masura sa te asculte, sfatuiasca, inteleaga, ajute.Nu uita:viata ia insa tot viata da! Trebuie doar sa speri si sa lupti, sa fii PUTERNICA! povoara la un moment dat se va eradica si viata ti se va schimba...Ai grija de tine! Fii tare!

Este si normal sa te simti cum te simti. In ziua de azi rar gasim " acea persoana". Dar esti tanara, in timp iti va trece si vei gasi pe altcineva. Mult noroc.

Sorry to break it to you, dar la greu nu prea e nimeni langa tine, in ciuda a ceea ce spun cliseicii si zanele.
sau daca sunt, vorbele lor de incurajare sunt de prisos.
tu singura trebuie sa fii langa tine, numai tu te poti ajuta cu adevarat.

asta e viata, asta e universul...niste scumbags care ii omoara pe cei de valoare, oamenii buni, si ii lasa sa traiasca pe aia rai, care nu aduc nimic bun pe lume si care nu merita sa fie vii.
suntem diferiti, reactionam diferit la dureri, pe unii durerea ii face mai puternici, pe altii ii face mai slabi.
desi, puterea si slabiciunea sunt ceva relativ.
mai toti zic ca aia slabi se sinucid, eu il consider act de curaj suprem, caci se avanta in necunoscut.
si nimeni nu stie ce e dincolo de moarte, e printre cele mai mari mistere omenesti.

il consider prostie cand e vorba de mediocrii aia care se sinucid din dragoste, dintr-o dragoste din aia tot mediocra la fel ca ei.

suicidul il inteleg cand chiar ai motive serioase de a o face.

deci, depinde de tine cum faci fata.
ori te resemnezi si deal with it, ori te omori.
cine suntem noi sa decidem pentru tine? e viata ta, faci ce vrei cu ea.

poate iti par dura, dar nu vreau sa iti bag clisee pe gat, cum o face majoritatea, si cum o fac si psihologii.
psihologii nu te ajuta cu absolut nimic, te-ar ajuta doar daca l-ar aduce inapoi pe iubitul tau.
pentru ca de asta ai tu nevoie.
si psihologii ar ajuta cu adevarat pe cineva daca ar oferi ce are nevoie pacientul cu adevarat, ceea ce e imposibil pentru ei.

pastilele au efect temporar sau chiar efect inexistent.
nu cred ca vrei sa ajungi o drogata sau o aiurita careia sa-i curga scuipat din gura si sa nu mai realizeze pe ce lume traieste.

insa, repet, e alegerea ta cum faci fata.
ori cu alcool, ori cu pastile, ori cu alte vicii...ori lasi timpul sa treaca si sa astepti sa intalnesti oameni noi cu ajutorul carora sa mergi mai departe.
nu ma refer la faptul sa il uiti sau sa il inlocuiesti pe cel decedat, asa ceva e imposibil daca l-ai iubit mult, ci sa incerci sa mergi mai departe.

La fel cum fericirea e trecatoare, la fel e si in cazul durerii si suferintei. O sa te macine, dar nu pentru infinit... Imi pare extrem de rau.