am nevoie de ajutor urgent...
De o luna si ceva am intrat in depresie dar nu e ceva foarte normal...am 14 ani iar sora mea imi zice ca este din cauza maturizarii, a pubertatii. Dar e mult mai mult. Mi-am pierdut fericirea ce inainte o aveam zilnic(radeam din orice prostie), si am si alte probleme mai mari.
Stiu ca suna foarte aiurea dar, Ma simt singur, neprotejat, neinteles de nimeni si negru pe dionountru.
Mi-am pierdut concentrarea =|, nu pot sa imi tin o idee fixa mai mult de 2-3 minute =(. Seara adeseori plang cand nu sunt vazut, sau ma tem de ceva(imi tot imaginez ca sar de pe geam, iar cand ajung pe jumatate pe geam tresar si sunt speriat, ma uit prin toata camera, tremur si transpir).
Morala mea e la pamant, Plang cand nu sunt vazut.Desi sora mea incearca sa ma ajute, sa ma sustina...eu nu pot sa rezist.
Sunt coplesit de emotii si sunt descurajat si de faptul ca parintii nu ma cred...sunt disperat, plang prea mult si nu mai pot.Plang in timp ce ascult techno sau trance(asta ascult cand sunt deprimat) dar nu ma mai ajuta deloc.Prietenii imi zic ca sunt nebun si sincer am un stil mai nebun de viata dar nu mai reusesc sa rezist aproape nici o zi...Cand ma trezesc ma uit pe pereti cam 10 minute pana imi dau seama ca sunt treaz, apoi incep sa plang 2-3 minute.
Am incercat sa citesc, sa fac cateceva ce sa imi ocupe timpul liber dar nu merge...As avea nevoie de niste sfaturi daca stiti cate ceva despre problema mea.

Am înţeles că plângi, dar nu am înţeles şi care este motivul pentru care faci asta.De ce plângi? De ce eşti deprimat? Să lăsăm la o parte ce spun prietenii, părinţii, sora ta şi să îndreptăm totul spre ce crezi tu.La 14 ani gândeşti aşa, spui că ţi-ai pierdut fericirea şi că plângi din orice.Lasă-ţi imaginaţia prea bogată să stea într-un loc şi trăieşte.Ce înseamnă trăieşte? Înseamnă să iei viaţa aşa cum e şi să încerci să ţi-o faci frumoasă pe cât se poate. Fără pierdut timp cu uitatul pe pereţi,fără plâns,fără imaginaţie bolnavă.În viaţă sunt lucruri mult mai grave,iar tu intrii la fund din cauza unei crize de adolescenţă.Trebuie doar să înţelegi că la vârsta ta ar trebui să faci ce-ţi place,să te distrezi,să înveţi,să cunoşti. Spui că eşti neînţeles de nimeni, dar din câte ai scris observ că sora ta încearcă să-ţi fie alături.Ai doar nişte momente proaste peste care vei trece cât mai repede dacă îţi doreşti asta. Ştii cum se spune, omul nu se îneacă pentru a a intrat în apă, ci pentru că a rămas în apă. Schimbă-ţi gândurile pesimiste şi fă ce-ţi place.Stai o perioadă singur şi gândeşte-te ce-i cu gândirea asta şi dacă tu chiar ai un motiv că să fii aşa. Încearcă să mergi la un psiholog sau dacă vrei să vorbeşti cu cineva îmi poţi da mesaj cu id-ul tău. Baftă!

Nu te lua dupa ce spune unul sau altul!--- cel mai indicat ar fi un medic psihiatru care poate distinge intre o simpla tulburare din cauze puberale si una care ar prefigura o depresie sau, mai rau, o psihoza. Ia-ti o trimitere de la med. de familie si du-te la specialist! Numai bine!