Am nevoie de nişte ideei pentru jurnal. Gen: desene, ornamente, scris, culori etc. Şi o introducere sau un început aş vrea. Nu am inspiraţie. Mulţumesc!

Sunt singura in camera. De fapt, sunt iar singura,in viata. Pentru a cata oara? Ce rost are sa mai fac fac socoteala? Important acum e prezentul. Scaunele tac , nu scartaie nici unul. Cand spui sunt doar cu mine, in interiorul tau doresti sa fi pronuntat acest cuvant pentru ultima oara. Vrei ca semnificatia, incarcatura lui s-o uiti cat mai repede. Si vin ploi,si sterg o parte din cenusiu. Iar apoi,dupa ploaie rasare soarele si purifica atmosfera. Da,dizolva semnificatia tristetii.Ma cauta cineva,dar nu pot sa raspund. De ce? Pentru ca azi doresc sa stau de vorba doar cu tine, cu trecutul pe care vreau sa-l uit. Pe care faptele-l pastreaza, dar pe care l-am ascuns in mine. Si care m-a facut sa ma simt uneori atat de singura, singura,chiar cand eram inconjurata de atatia prieteni. Trecutul,taci, as vrea sa-i raspund iritata eului meu! Si totusi el are dreptate. Ar fi fost bun de geolog. Sapaturile lui duc totdeauna la minereu. Da. In urma e o rana. Deschisa ? Ce importanta are? Stiu sigur ca se va inchide.
Toti ma intreaba de tot si de toate,asta ma rascoleste deseori. Asa e,dar voi uita! Sigur! Uitarea e la fel de adevarata ca tristetea. Deci?O?X,daca ai mai fi tu langa mine,Dar azi, sunt singura. Ca in ziua cand,
Mi-am scos caietul acesta dintr-un sertar uitat. Simteam nevoia sa,si cand vrei sa-ti rememorezi o parte din viata, totdeauna incepi cu inceputul. Nu?
Paseam triumfatoare in lume. Triumfatoare? Chiar asa,si asta pentru ca parintii si bunicii ma tratau ca pe un bibelou de cristal,care, ca sa nu se sparga trebuia sa doarma pe perne moi si ca sa nu fie furat, trebuia aparat de intreaga echipa, 2+2- adica parintii in teren, iar bunicii rezerve.
Cresteam,cresteam devenind o floare. Acesta era rezultatul metamorfozei. Eram un mic trandafir, care pe zi ce trecea atragea parca mai mult soare si raspandea din ce in ce mai multa mireasma. Modestia? Eh,modestia!
E un copil adorabil! O papusa vie! Degaja sanatate si voie buna. E asa vioaie! Ii merge capus-orul! ,si tot asa prietenii, vecinii, cunostintele si chiar strainii de pe strada nu se puteau abtine sa nu spuna ceva despre mine. Nu treceam neobservata!
Parintii erau fericiti. Dupa cativa ani de casnicie, casa lor devenise caminul ideal, unde rasuna glasul dulce, melodios al meu.
Dar ce voi ajunge? Cum? Nu stii? Asta s-a hotarat de mult: e desteapta- deci va ajunge departe, se va realiza profesional. E frumoasa- deci evident va face o casnicie minunata! Asa ca vezi,se stia: eu voi ajunde cineva! Sigur idealul echipei 2+2. Credeam si eu asta, si cum sa nu fie asa, cand viata nu-mi luase inca nimic, ci se tot grabise sa-mi faca daruri. Deziluzia nu batuse inca la poarta mea. Intelegi ce-ti spun aici?! Eu nu invatasem inca primara semnificatie a verbului ,a pierde, si nici nu tanjeam dupa am invins . Dar viata urma sa-si inceapa jocul de sah. Piesele trebuiau sa paraseasca adapostul cald al culiselor: 3, 2, 1, 0.Nimic?Nici o cadere? Nici o piesa alba scoasa din joc? Nimic, inca!
Credeam ca m-am linistit recapatandu-mi zambetul, dar am cazut din nou in melancolie,si mi-e atat de somn.
Dar imi rasfoiesc dupa cateva zile caietul, vad ca am scris binisor.Curaj, fetito! Ingrijeste-te putin de acest talent si vei ajunge o scriitoare cunoscuta! Dar, nu! In spatele acestei incercari, nu e nimic artificial, caci, tu jurnalul meu, ma ajuti sa vad mai clar in mine, sa-mi limpezesc gandurile si sentimentele...sa inlatur ce e urat.Urmatoarea zi ies sa ma plimbat singura si am admirat inca o data frumusetea naturii. Totul ma tulbura: un apus frumos de soare, cerul senin, furtuna, dar mai ales intinsul viu al marii.Am visat mult in pat. Apoi m-am strezit ca sa scriu. Nu pot sa dorm. Ma gandesc la lucruri urate, nu e vina mea,e ceva mai tare decat mine. Si acei irisi verzi ai prietenului,ma urmaresc.Da,ma simt singura si cred ca nimeni nu m-ar putea intelege. As vrea sa spun cuiva, dar nu pot fi sincera,pe cand cu tine,nu am nici o retinere. Ma intelegi, nu?!Rad de iubirea mea. Mi-am facut atatea iluzii.Cum voi trai fara el? Sunt ravasita, am plans toata seara,si acum m-am trezit ca sa scriu aceste randuri. Fara el, viata nu mai are nici un farmec.Cum sa comsumi atat energie si gand curat intr-o atat de frivola si de inselatoare preocupare ?! Dragostea este idealul celor fara ideal. Un drum pe care patrunsesem atat de entuziasmata, se dovedeste acum, a fi doar o fundatura?o caraghioasa ratacire! Poate ca m-am lasat inselata de o fluturatica iluzie! Categoric. Iubirea?! Castigand-o pierzi, pierzand-o castigi ! Duca-se! Nu merita! Cere prea mult timp, rabdare, zbucium?Cel mai trist e ca nu trebuie sa gresesti pentru a pierde. Te trezesti intr-o zi ca vine si-ti spune fara prea multe cuvante: adio, am gasit pe altcineva sau pur si simplu moare?Si ramai naucit in mijlocul drumului : gata, inapoi, pe aici nu mai gasesti nimic de iubit, e pustiu si?trebuie sa cauti in alta parte!
Da,ma simt singura si cred ca nimeni nu m-ar putea intelege. As vrea sa spun cuiva, dar nu pot fi sincera,pe cand cu tine,nu am nici o retinere. Ma intelegi, nu?!
Rad de iubirea mea. Mi-am facut atatea iluzii.Cum voi trai fara el? Sunt ravasita, am plans toata seara,si acum m-am sculat ca sa scriu aceste randuri. Fara el, viata nu mai are nici un farmec.
Cum sa comsumi atat energie si gand curat intr-o atat de frivola si de inselatoare preocupare ?! Dragostea este idealul celor fara ideal. Un drum pe care patrunsesem atat de entuziasmata, se dovedeste acum, a fi doar o fundatura?o caraghioasa ratacire! Poate ca m-am lasat inselata de o fluturatica iluzie! Categoric. Iubirea?! Castigand-o pierzi, pierzand-o castigi ! Duca-se! Nu merita! Cere prea mult timp, rabdare, zbucium?Cel mai trist e ca nu trebuie sa gresesti pentru a pierde. Te trezesti intr-o zi ca vine si-ti spune fara un cuvant: adio, am gasit pe altcineva sau pur si simplu moare?Si ramai naucit in mijlocul drumului : gata, inapoi, pe aici nu mai gasesti nimic de iubit, e pustiu si?trebuie sa cauti in alta parte!
O acuta senzatie de gol si zadarnicie?S-a dus! Nu mai este ! A pierit si pentru mine sansa acelei iubiri mari, unice, frumoase, depline si definitive, cu care viata se ambitioneaza sa ramana mai tuturor restanta?
Ce trebuie sa pretinzi si ce trebuie sa refuzi? Ce iti este permis sa ravnesti si ce nu-ti este ingaduit sa strivesti? De ce nu poti iubi pe cineva, din simplul si esentialul motiv ca te iubeste?Mi-am dat seama ca drumul este mai greu si mai anevoios decat imi inchipuisem. Nu-mi ramane, acum, decat sa astept. Rabdare, rabdare, rabdare, rabdare?incredere, incredere, incredere?SPERANTA!
De ce fetele sunt atat de sensibile si eu mai mult decat celelealte? Adun numai suferinta. Nimeni nu ma intelege, nimeni nu ma iubeste asa cum iubesc eu.
Noapte buna steaua mea! Ajuta-ma sa dorm ca sa-mi treaca durerea. As vrea sa dorm mai mult pentru a scapa de aceasta atmosfera care ma apasa, de vocile soptite, de acest sentiment de neputinta in fata acestor fapte pe care nu le pot evita.Am o lene grozava. Nu ma pot gandi la nimic. Mai mult, recitindu-mi jurnalul am observat ca m-am schimbat foarte mult. Eram mai vesela, imi placea sa rad, sa fac taraboi, acum sunt plictisita. Nu mai am chef de nimic. Imi vine sa fac tot felul de prostii: nu conteaza ce.Nu mai suport sa-mi vad colegele care vin mereu sa-mi povesteasca toate idioteniile! Sunt prea banale ca sa le ascult, iar eu sufar din cauza lor. Ori de cate ori au ceva care nu le merge bine, se reped la mine. E ridicol,n-am timp nici macar de persoana mea. E o nebunie! Imi traiesc viata fara sa o cunosc.
Hei, ingerasule! Ma auzi? Ajuta-ma: vreau sa dorm! Nu m-am culcat. M-am dus la fereastra si am privit stelele. Imi era prea cald. M-am gandit la el. Speram sa-mi revin mai repede, dar sunt inca marcata.
Totusi regret putin trecutul,mi-ar fi placut sa fie altfel,E mai dur asa, fiindca si vointa trebuie sa intre in joc. Cred ca nu mai sunt adolescenta. Am iesit din forma de viata traita mai mult cu inima decat cu sufletul, viata mea e mai mult pentru altii. Dar nu trebuie sa uit tot ce a fost frumos acum ceva timp in urma,entuziasmul unor momente,acea iluzie care ma face sa ajung la visare, fara sa ma tem de lovituri grele.
Pe de alta parte, am descoperit ca lumea din jurul meu nu este totdeauna frumoasa, asa cum credeam eu. Uneori e trista,
As vrea sa fiu aceea care in prezent si in viitor, angajata in lume, sa aduca iubirea. As vrea sa ma uit pe mine cat mai mult posibil si sa daruiesc. Oamenii au nevoie de iubire,asa cum am si eu nevoie de el.
Poate ca aceasta trista poveste mi-a dat o lectie de viata: am devenit mai realista. In fata acestui ideal nu trebuie sa visez chestii extraordinare ca sa accept sa iubesc din ce in ce mai mult. Sa fiu atenta cu parintii, sa nu-mi reped prietenii, sa fiu deschisa fata de colegele de liceu, gata sa ascult toate povestile lor. Stiu ca actionand astfel, voi da celorlalti caldura ce-mi lipseste mie acum,si lumina pe care am cautat-o atatea nopti. Stiu ca asa si-ar fi dorit si el sa fiu.
E trecut de miezul noptii,Ma ridic de la birou. Ochi-mi sunt obositi. Simt asta mai ales acum, dupa ce am stins lampa. Noroc ca maine e,o alta zi! Fir-ar sa fie! Dar in continuare ma plictisesc, ma plictisesc. Am incercat sa ma distrez, dar n-am reusit. Ar trebui sa invat, dar n-am chef. De ce oare imi vin mereu ganduri triste?
Am ramas mult timp la fereastra, visand, incercand sa alung plictiseala, dar chiar si visele mele sunt triste. Am un chef nebun sa iubesc!
Alaturi bazaie un radio. Ma deranjeaza! As vrea sa nu mai fie soare, nici cer albastru, nici pasari, nici flori?As vrea ca pamantul sa fie o gaura neagra unde sa-mi ascund necazurile!
El imi lipseste?m-a parasit! Sunt dezmagita. Nu mai pot deci, conta decat pe tine?jurnalul meu!
Sunt o proasta, ma enervez, nu ma pot stapani si ma framant mai mult constatand asta. Luciditatea ma face tot mai nelinistita. Stiu bine ca sub pretextul acestei pierderi?incerc sa ma ascund de viata. Si ce e rau in asta? Spune-mi! Da stiu?nu e corect, e prea mult?Ar trebui sa fiu calma, intelegatoare iar eu sunt nelinistita si nervoasa.
Nu faptul ca inca-l mai iubesc e rau, dar ca-l iubesc in mod gresit,poate egoist. Acum el e doar o amintire,o parte din sufletul meu.
Mi-e somn, dar m-am asezat din nou la fereastra pentru a privi luna intre nori. Cand e descoperita, ma fascineaza. Azi e luna plina? La dreapta, deasupra a aparut o stea stralucitoare, mai luminoasa decat toate. Am descoperit-o eu,si simt ca e steaua mea. Acum sunt mai calma, linistita, fara emotii dezordonate. Stiu ca el a fost dragostea mea? Stiu ca va fi mereu langa mine si ma va veghea.
Sunt fericita. Tristetea mea se risipeste ca prin minune. Stiu ca mai tarziu voi fi si eu o stea!