Am nevoie de un sfat, de ceva anume, ca să mă ghideze, dacă pot spune așa, la o problemă. Aș putea spune că sunt mai matur în gândire decât eram acum vreo 2-3 ani. Spun asta pentru că în mintea mea s-au tot format niște gânduri pe care unii le-ar putea numi prostești.
Și greșeala mea a fost că acele gânduri nu le-am spus nimănui o lungă perioadă de timp. E vorba de gânduri de suicid. Prostești, poate, dar în mod sigur ale mele. Până la urmă am reușit să adun în minte o mare întreagă de regrete pentru ceea ce nu făceam, deși voiam să fac.
Asta nu e prima întrebare personală și sinceră pe care o postez pe TPU. Am mai făcut asta odată și am primit răspunsuri ajutătoare. Așa că am decis să vă mai cer ajutorul, să apelez la niște utilizatori care ajută comunitatea. Ideea e că, conștientizez că suicidul este cea mai mare prostie dintre toate pe care o poate face omul, fiindcă e ireversibilă.
Și dacă mă-ntreb dacă regret că mi-am consumat mult timp gândindu-mă la asta, eu aș spune că nu e vorba de timp pierdut. Parcă în tot acest timp am devenit mai bun și mai cald cu cei de lângă mine. Și, cel mai important, am scăpat aproape de tot de crizele de nervi pe care le făceam încă de când am mic.
Față de cum eram înainte, pot spune că gândesc altfel, că pot vedea și bucurie, chiar multă poate, în viață. Am 19 ani, am luat bacul și acum mă îndrept spre facultatea de informatică de la UAB. Mă așteaptă, deci, un nou început, nu? Dacă până acum mă plângeam că eram lipsit de prieteni, că sufeream de prea multă singurătate, acum aș avea șansa să reiau totul.
Și acum vine întrebarea, fiindcă scopul nu este să scriu aici că am avut sau încă am gânduri din-astea, care nu mă vor duce nicăieri. Întrebarea mea e dacă pot oare să scap de însuși cuvântul "suicid" din mintea mea, fiindcă, sincer, parcă m-am săturat de el. M-am obișnuit cu el, încât simt că-mi place și să citesc un text întreg dacă zice în el de suicid.
Știu că pot face mult mai multe lucruri decât am făcut până acum și chiar vreau asta. Pot face nu numai pentru mine, ci și pentru cei pe care îi iubesc. Însă când aud de moarte, sau de suicid, sau de spânzurare, parcă iar mă întorc înapoi. Am văzut vara asta două filme pe tema asta: Cyberbully și Stay {2005]. Cel de-al doilea mi-a dat multe emoții.
E vorba de un băiat de 20 de ani, care merge la psihiatru. Îi spune acestuia că sâmbătă seara, la miezul nopții, se va împușca în cap. Din acea clipă psihiatrul încearcă să tot ia legătura cu el, și mai exact să prevină sinuciderea lui. Iubita psihiatrului, care avusese și ea o tentativă de suicid spune în film o replică, care mi-a dat de gândit:"It is too much beauty to give up. It is too much god damn beauty" (Este prea multă frumusețe ca să renunți. Estea mult prea multă frumusețe).
În final băiatul ajunge să se împuște, chiar dacă psihiatrul ajunge în acel loc, vrând să-l oprească. După ce cade jos, iubita psihiatrului stă lângă el și îi tot repetă băiatului să rămână conștient. Pot zice că mi-a plăcut secvența aceea pentru că aș fi vrut să mi se întâmple asta, să-mi repete cineva apoi, să mă țină în brațe, spunându-mi să rămân coștient.
În final, el moare. După ce s-a terminat filmul mi-am zis "Filmul ăsta poate mi-a dat multe emoții și suspans, dar și concluzia că nu are nici un rost să faci așa ceva, că e cea mai mare prostie fiindcă e ireversibilă (nu poți tu ca și om să învingi moartea)".
Filmele de genul ăsta, după cum am zis, îmi dau o senzație ciudată, foarte ciudată. Întrebarea mea, deci, e dacă pot cumva să scap de asta. Părinții nu mă pot ajuta în privința asta, fiindcă, mamei spre exemplu dacă-i mai zic asta se sperie, își face cruce, îmi zice că nu sunt normal, că nu are ce-mi zice. Ar trebui neapărat să apelez la un psiholog când ajung la Alba oare? Sau ce să fac? Să încerc și eu o tentativă, ca să simt durere, și astfel să nu-mi mai fac rău?
Legat de asta am mai discutat cu câteva persoane de pe TPU, care m-au încurajat, m-au făcut să-nțeleg că le pasă de mine, că există persoane cărora le poate păsa de mine. Însă, tot acolo mă gândesc. Nu vreau să îi fac pe ceilalți să sufere chiar deloc, le vreau binele, și mai presus, vreau să pot fi în stare să le fiu alături când au nevoie. Vreau să trăiesc, să mă bucur de viață cu cei care mă iubesc (cum e vorba:"Nu pot să-i urăsc pe cei care mă urăsc fiindcă sunt prea ocupat să-i iubesc pe cei care mă iubesc").
Chiar vreau asta. Sunt sătul de vorbe de genul "Viața e grea", "Ești doar copil, ai tu vreme să dai de greutățile vieții". Vreau să am destule motive ca să-mi dovedească contrarul vorbelor de acest fel. Îmi place să scriu. După ce am scris mai multe documente cu ce anume mă neliniștea, m-am simțit mult mai bine. Și am înțeles că asta e o metodă benefică pentru mine. Totuși, vreau ceva care să mă ajute mai mult, ca să-mi pot face prieteni de încredere în lumea reală, să pot fi în stare să vorbesc sincer cu ei.
Și mai presus de toate, vreau să ajut. Tocmai de aceea vreau să fiu ajutat, cred că pot accepta orice ajutor practic. Tocmai de aceea m-am și înscris pe TPU, fiindcă am vrut de la început să ajut. E un sentiment plăcut pentru mine să știu că am putut să ajut lumea cu ceva, nu contează cu ce. Și pun întrebarea asta în mod public fiindcă nu-mi mai pasă (îmi păsa cândva) de ce cred despre mine ceilalți care pot să-mi vorbească frumos, apoi să-și bată joc de mine, ci îmi pasă doar de cei cărora le pasă de mine.
Fiindcă, cu acest gând în minte, mă simt liber să învăț în continuare la facultate, să fac totul cu drag, fără să înjur sau să mă enervez, după cum am zis, să mă bucur de cei dragi. Singurele lucruri pe care-mi place să le fac când sunt singur sunt să ascult muzică, să mă uit la filme, și poate să citesc ceva. De ceva timp simt că urăsc jocurile pe calculator, dar nu cred că le urăsc, ci doar mi-ar plăcea să joc ceva, orice, cu cei cu care port conversații lejere, cred că asta vreau.
Dacă ați avut răbdarea să citiți tot ce am scris, sper că ați înțeles ce anume vreau și că, dacă ați avut și voi astfel de gânduri vreodată, să îmi dați vreun sfat despre cum să le combat, vă rog mult de tot.

Mulțumesc anticipat!

În întrebare am vrut să zic că par mai matur fiindcă văd sinuciderea cu alți ochi. Văd ce prostie e. Dar asta nu mă ajută să o elimin ca idee din minte (adică mai am momente când îmi fuge gândul la ea, și acele momente vreau să le depășesc).

Asta am vrut să spun. Poate am greșit eu în exprimare inițial.

E, vezi, asta e raspunsul complet. Concluzia pe care a tras-o Wehrmact de unu singur n-a fost buna.

Am avut răbdare și am citit tot (chiar îți place să scrii) și nu înțeleg de ce vrei să te sinucizi. Din câte am înțeles ai luat bacul ești tânăr vrei să dai la facultate ai oameni în jurul tău care țin la tine și nu îți pasă de gura lumii (ceea ce este foarte bine ).Nu ai datori nu ești bolnav (sau cel puțin nu ai scris asta ). Sunt alții plini de datori la banca oameni care în orice secundă pot să rămână pa drumuri oameni care nu au ce să mănânce, oameni care nici nu știu dacă mâine vor mânca ceva și totuși ei luptă cu viața sperând la o viață mai bună, iar tu de ce vrei să te sinucizi, sau de ce te gândești la suicid? Ești curios cum e pe lumea cealaltă? Te-ai plictisit de viață? Încearcă să faci lucruri noi, găseșteți un hobby sau fă un sport, ieși cu prieteni, fă ceva ca tu te gândești la suicid pentru simplul fapt că ești plictisit, nu ai ce face.

Ce face sesiunea din om... Cam lunga "intrebarea" ta si fara "miez". Un om ce doreste sa apeleze la o asemenea metoda, are si o cauza. Nu cred ca cineva s-ar sinucide doar de curiozitate si daca ar face-o l-as numi prost. Poate am citit eu pe fuga si nu am inteles "de ce?".
Eu personal sunt o persoana foarte pesimista, m-am integrat greu in noi medii si prin adolescenta mea am pomenit astfel de "idei" dar toate aveau un compromis, in genul "daca x + y = z" lumea se termina si nu mai are sens. In timp gandirea s-a dezvoltat foarte mult, prin diferite trairi am ajuns sa "pretuiesc" viata. O sa stai intr-o zi in fata unui sicriu in care o persoana cunoscuta "dispare" pentru totdeauna, o sa plangi, o sa te uiti la toata durerea din jur si o sa intelegi ca moartea nu aduce nici un gram de liniste. Scena asta nu o gasesti in nici un film.
Spala-te pe fata si coboara cu picioarele pe pamant. Ai o viata, lumea din jurul tau o traieste asa cum este, nu esti mai jos decat ei, nu esti mai sus decat ei. Gandirea proceseaza ce ii dai, o controlezi si povestile cu sinucidere nu iti aduc nici prieteni, nici consolare, doar mai mult rau. Numai bine!

E clar ca esti la o varsta a incercarilor, a dorintelor si a cunoasterii. Problema asta legata de sinuciderile in masa in randul tinerilor cu varste intre 15-24 de ani, e cauzata de crizele de personalitate specifice varstei si mai ales, e transmisa si pusa intr-o lumina normala de media.
Din ce ai scris, observ ca ai reusit sa depasesti perioada aceea critica, iti dai seama ca ai viitorul in fata si ca o sa ai parte de un nou inceput, ca ai de urmat o noua etapa diferita a vietii tale. Asta e bine. Ce nu este in regula, ca au ramas unele urme din ce vad si anume ca in prezenta unor anumiti "stimuli" faci legatura cu trecutul si esti nesigur. Acum as vrea sa cred ca tendintele tale din trecut sunt pe baza unor drame puternice, unor intamplari cu un puternic impact emotional nu pentru faptul ca te mai certai cu parintii sau ca te-a parasit o pustoaica la 15 ani. Okay, daca e asa cum zic eu, daca e intr-adevar un motiv puternic, o cauza serioasa trebuie sa iei cateva masuri.
Daca te simti mai matur, mai responsabil, inseamna ca pasul cel mai greu l-ai facut deja. Mai urmeaza doar sa-ti pui in minte unele notiuni pe care sa le duci cu tine oriunde ai merge si la care sa te gandesti de fiecare data cand ai astfel de ganduri. Si anume, spre exemplu ce inseamna sinucidere? Sa fie doar un mod de a trece mai usor peste unele probleme, sa fie o rezolvare, sa fie un semnal de alarma pentru ceilalti cum ca tu esti intr-o anumita stare si ai nevoie de ajutor sau de atentie? In niciun caz. Sinuciderea inseamna moarte. Iar despre moarte nu iti poate vorbi nimeni, pentru ca nimeni nu stie ce este si ce presupune cu adevarat. Daca sinuciderea ta reuseste in sensul ei propriu adica daca tu mori, nu rezolvi nimic, provoci durere celor pe care ii iubesti, provoci mila oamenilor pe care i-ai cunoscut, provoci soc necunoscutilor si atat. Sti cat dureaza asta? Putin, al naibii de putin in comparatie cu durata suferintei tale. O sa treaca, multi o sa uite, altii o sa se impace cu ideea, alti o sa sufere fara sa poata face ceva. Iar tu, cu ce te-ai ales? Ti-ai rezolvat problemele? Eu zic ca nu. Daca inainte sa mori esti constient de ce lasi in urma ta si de cat de mult rau provoci celor pe care ii iubesti eu zic ca un om normal nu poate considera asta calea de a rezolva problema. Plus de asta, o sa fi un exemplu pentru alti tineri in situatia ta, tineri pe care o sa ii ajuti sa vina dupa tine doar prin puterea exemplului. Si asta nu inseamna sa faci bine si sa fi bun, lucruri pe care spuneai ca ti le doresti.
Sa incerci sa te sinucizi, sa ratezi doar ca sa vezi cum e? Pai asta nu e sinucidere, e doar un strigat de ajutor, nevoie de atentie impusa prin cel mai prostesc mod posibil, pentru ca poate ajungi o leguma, stai toata viata imobilizat in pat, esti de sute de ori mai nefericit si nu te mai poti nici sinucide.
Sti de ce ai nevoie cu adevarat? De o persoana care sa te inteleaga si care sa fie in masura sa iti dea sfaturi sa te indrume, sa te repuna pe drumul considerat a fi cel bun. Sti unde gasesti asta? La un psiholog! Sti ce e un psiholog? Nu e un doctor, nu e o persoana care trateaza oameni cu probleme, nici pe departe. Un psiholog e cel mai bun prieten pe care o sa-l gasesti vreodata, ale carui sfaturi au fost aplicate timp de sute de ani si care mai mereu sunt corecte si adevarate. Nu merita sa te feresti de el, nu ai de ce, la fel ca atunci cand mergi la croitor, la mecanic, la magazin sa platesti pentru un serviciu, sa te ajute, la fel o faci si la psiholog. Daca ii spui unui prieten, se poate sa primesti sfaturi gresite, sa te judece si chiar sa te barfeasca. Psihologul o sa te vada o persoana perfect normala, sanatoasa care are unele probleme legate de o decizie, nu trebuie sa fi bolnav sa mergi la psiholog. Nu o sa te judece, nu o sa te priveasca cu superioritate. Cunosc oameni care merg la psiholog doar ca sa fie ascultati, doar pentru ca nu stiu cu cine sa-si imparta bucuriile si momentele de cumpana.
Cat despre prieteni, sa stii ca si aici, poti sa-ti gasesti o gramada de prieteni cu un efort minim. In spatele unui profil, a unui avatar se ascunde o persoana care vrea sa te ajute, unii o fac pentru o funda care nu inseamna nimic. Unii insa o fac din dorinta de a ajuta, din dorinta de a salva pe cineva, iar pe aceea poti sa-i numesti prieteni, ce-ti ramane de facut este doar sa mentii legatura cu ei. Este mult mai usor decat pare, trebuie doar sa intelegi oamenii, si sa reusesti sa-i selectezi pe cei din jurul tau. Mult succes si daca ai impresia ca te-am ajutat, poti sa-mi scrii oricand un mesaj privat! Ai grija de tine!

Https://www.youtube.com/......tps?/watch

Buna, Danny,

Hai sa stam de vorba. Vrem sa te ajutam sa-ti fie mai bine.
Poti primi ajutor specializat in mod gratuit.
Asociatia Telefonul Copilului poate fi partenerul tau de discutii sau poate fi prietenul tau atunci cand te confrunti cu o problema. Confidentialitatea este cuvantul cheie in relatia ta cu serviciul Telefonul Copilului, oferit de organizatia noastra.
Apelul catre 116 111 este gratuit din retelele Romtelecom si Cosmote, de luni pana duminica, in intervalul orar 08.00 – 00.00. Mai multe poti afla si la: http://www.telefonulcopilului.ro/intrebari-frecvente
Pentru ca problemele cu care te confrunti reprezinta subiecte delicate si te-ai putea simti in largul tau mai degraba in mediul online, te indrumam sa ne transmiti mesajul tau la telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro

Asteptam sa te ajutam!

Salut! eu te-as sfatui sa nu te sinucizi.Nu ai pentru cine sa o faci. Poate te-ai certat cu multa lume, poate ai regrete.Dar nu trebuie sa te sinucizi pentru nimeni si nimic! Ramai asa cum esti.Toate cele bune