Am o mare nelămurire. Cum sunt tratați sinucigașii de către ceilalți? Adică, o persoană care a avut o tentativă de suicid este automat respinsă/expulzată de către ceilalți pe motiv că este ciudată? Un prieten cu care am vorbit despre asta mi-a spus că oamenii se tem de avioane, adică de lucruri ciudate.
Dacă scopul principal al sinuciderii a fost cel de a atrage atenția atunci această decizia a fost una dintre cele mai proaste fiindcă era mult mai bine ca acea persoană sa discute cu cineva despre asta înainte să încerce așa ceva?
Cum pun eu întrebarea? În primul rând o pun în mod subiectiv (eu însumi având într-un fel această dilemă/problemă) iar în al doilea rând în mod obiectiv (nu știu sigur dacă așa se spune așa că vă rog să mă iertați dacă greșesc) pentru cei care s-au confruntat și sau încă se confruntă cu astfel de probleme ca să știu ei cum au trecut peste și să încerc să îi ajut, dacă pot, pe cei ce au nevoie legat de tema asta.
Referitor la depresie. Eu am ajuns la concluzia fratelui meu, cum că, ca să fii fericit trebuie să fii împăcat cu tine însuți, să ai un echilibru interior.
Am reușit chestia asta datorita, eu așa cred, ședințelor la psihologul facultății (e mult mai ok, în opinia mea, să porți o discuție confidențială cu cineva neutru care sa nu se implice emoțional decât să recurgi la un asemenea gest ca mai apoi să ajungi, în cazul cel mai favorabil la spital (în cel mai rău caz să mori în urma tentativei) unde, pe lângă faptul că vei suporta acele și tot ce e nevoie ca să "repare" ceea ce tu ai stricat, vei ajunge, cel mai probabil la balamuc (parcă așa se scrie din câte știu eu)/la un spital de psihiatrie unde deja vei fi etichetat/catalogat "pacient nebun/pacient cu probleme psihice majore". Și, odată ajuns acolo nu cred(?) că mai e șansă să faci totul să arate ca înainte de gestul tău.
De pe net am citit următoarea chestie: "dragostea e cea mai bună soluție pentru depresie". Fiindcă depresia este o tulburare psihică manifestată (zici că citez din dexonline ) prin tristețe profundă, dusă până la extrem și nemulțumire totală față de propria persoană (sau nu e așa?).
Nu am avut niciodată o prietenă, poate asta ar fi cauza problemelor mele, m-am gândit la varianta asta de multe ori iar în sinea mea am ajuns să fiu total de acord cu ea. Dar. nici nu stiu cum sa fac asta, adică nu să fac totul "must-be" ci. mai usor. Cu colegii mă înțeleg foarte bine însă subiectul ăsta nu e ceva de vorbit cu oricine, oricând, fiindcă vor apărea astfel consecințe.
Nu încerc chiar deloc să mă plâng de tot ce-am scris aici (la cât de multe lucruri mi s-au oferit față de cei ce nu au nimic, mai puțin viața), ci doar aș vrea să mă lamuresc despre ce aș putea să fac în legatură cu asta. Mă simt aici cam neputincios, de-aia postez pe TPU, și spun asta cu toată sinceritatea.
Și vă rog, fără răspunsuri referitoare la religie. Așa cum îmi propun să respect părerile și credintele celorlalți așa aș dori să fie respectate și ale mele.
Mă simt mai bine după ce am scris toate astea aici ceea ce-mi dovedește mie în primul rând că e o problemă pe care o țin în mine și o tot frământ de mult timp.
Pe primul semestru la facultate un profesor ne-a zis așa:"Dacă nu urli înseamnă că nu te doare". El se referea la politică. Vorba lui mi-a dat de gândit.
Mulțumesc anticipat pentru răspunsuri.

Danyele, nu ne putem gandi la sinucidere, asa, bazat pe o nesiguranta.prima oara ar trebui sa infrunti situatia apoi daca nu e bine exista intotdeauna o solutie.
Majoritatea sinucigasilor sunt datorita iubirii.Eu am inteles bine prin ce treciasa ca iti spun sa inlaturi lucrurile negative si sa le ti strans la piept pe cele pozitive.Vei avea o prietena

Din punctul meu persoanele care au avut o tentativa de sinucidere ar trebui sa fie apreciate nici decum excluse, nu vreau sa intru in detalii, nu vreau sa incurajez asta, dar pot spune ca le inteleg, in ciuda faptului ca nu sunt una din ele.

Stările de depresie sunt inevitabile în viaţa oricărui om, dar ele se primesc cu maturitate, demnitate, curaj şi înţelepciune (fiecare astfel de stare vrea să ne avertizeze şi să ne repare lipsuri)!

Persoana in cauza trebuie sa fuga de un astfel de „început" de gândire, ca de sinuciderea însăşi, pentru că fiecare „început" de gând este ca o „toartă" pentru stări de mai târziu.

Coane, mereu sau de cele mai multe ori, tot ceea ce este considerat "ciudat", diferit, neobisnuit va avea o sansa destul de ridicata, pentru a fi izolat. Suntem oameni si avem tendinta de a respinge "altceva", dar e un lucru bun, uneori. In momentul in care incerci sa te sinucizi, iar cei din jur te parasesc, pentru ca: "nu e normal si esti un ciudat", actul tau, a functionat asemenea unui filtru si a eleminat persoanele care nu aveau ce sa caute in viata ta. (parerea mea)
Majoritatea nu vad asta si se deprima si mai tare, dar cei care decid sa nu mai incerce si sa isi refaca viata de la 0 au primit un impuls destul de bun/au mai scapat de un balastru. (mai sunt si astfel de cazuri)

Sunt la randul meu o persoana depresiva, complexata, plina de frustrari, care vede lumea in cele mai splendide si variate (da, asta am vrut sa scriu) nuante de gri intunecat si am avut la randul meu propriile tentative de suicid (nu cele mai reusite din moment ce am tastat asta). Motivele sunt diverse, iar uneori, dragostea nu te ajuta sa te simti mai bine sau sa iesi din starea "jalnica", omniprezenta pe care o ai. (prima data am scris ceva mai frumos si mai "dulce", dar cumva mi s-a inchis Opera si am zis sa scriu ceea ce simt...)

Am observat ca sportul si interactiunea sociala te ajuta, precum si impartasitul sentimentelor unei persoane neutre (de preferinta un psiholog) sau apropiate. (cam asta ar fi necesar, pentru a ameliora/vindeca depresia...zic si eu)

Eu privesc depresia aidoma unui organism vi:, creste, evolueaza, se adapteaza. Cu cat te lasi mai mult cuprins de ea, cu atat iti va fi mai greu sa te eliberezi de stransoarea sa ucigatoare.

Poate nu am cel mai bun mod de imi exprima ideile, nu acum, insa ideea pe care vreau sa o transmit suna cam asa: Lupta cu ea, nu te complace in situatia asta. (eu asa am facut si am ajuns sa ma intreb de ce cotinui sa fac umbra pamantului...)
Recititi intrebarea lui Dan si incercati sa ii urmati exemplul. (e greu, dar la final vei fi mai putin trist decat esti acum)

"Dacă nu urli înseamnă că nu te doare" - da, suna bine, dar sunt multi cei care urla "in inteorior" si nu vor sa ii impovareze pe ceilalti cu siferinta lor. (majoritatea se schimba, dar daca nu observi si nu ii intrebi, nu iti vor spune si vor ajunge cazurile de la tv: "Avea o viata implinita, nu stim de ce s-a sinucis.")

Totusi, o chestie, legata de dragoste. Majoritatea zic replica: "Vei gasi pe cineva", asta inseamna ca trebuie sa cauti, sa incerci, nu iti pica nimeni din cer, crede-ma. (eu am reusit, nu pentru mult, dar am reusit, in momentul in care am incercat. AI tendinta de a te descuraja, dar incearca sa prinzi un exces de zel si "da-i bice", chit ca te refuza, toti ne lovim de refuzuri in viata, asta nu e cu nimic mai deosebit)

"Dacă scopul principal al sinuciderii a fost cel de a atrage atenția atunci această decizia a fost una dintre cele mai proaste fiindcă era mult mai bine ca acea persoană sa discute cu cineva despre asta înainte să încerce așa ceva?"-poate numai asa a reusit sa isi faca curaj sa deschida subiectul sau sa atraga atentia celor carora voia sa le spuna.

"Referitor la depresie. Eu am ajuns la concluzia fratelui meu, cum că, ca să fii fericit trebuie să fii împăcat cu tine însuți, să ai un echilibru interior." - in viziunea mea, una o produce si pe cealalta, deci nu poti sa fii fericit fara echilibru, la fel cum nu ai un echilibru fara fericire.

Totusi, am aberat suficent si degeaba, dar in viata asta e important sa incerci si sa nu te ramai la pamant dupa ce ai fost atins de o furtuna.