Am o mica mare uriasa problema De ceva timp incoace sunt mereu extrem de trista, nervoasa, nesociabila si plina de resentimente. Totul imi merge prost. Colegele ma urasc nu mai vorbesc cu mine absolut deloc... Nu am prietene fiind ca m-am mutat din locul in care stateam (m-am mutat de vreo 2 ani dar leg fff greu prieteni ). Am o depresie de vreo 2 ani despre care nici nu stiam. Cand sunt cu prietena mea cea mai buna (care e din alt oras) totul e bine si sunt foarte fericita. Dar am unele momente care de obicei dureaza foartee mult cand sunt foarte depresiva. Stiti ceva remedii pentru depresie? Cum sa fac sa le dovedesc colegelor ca nu le-am barfit si sa ma ierte? Am si o tlburare grava de comportament. Trec de la o stare la alta. Pur si simplu nu stiu cine sunt.ce vreau sau ce se intampla cu mine Va rog sa ma ajutati Funda! si scuzati categoria dar chiar vreau un raspuns

Nu vreau să spun nimic, căci nu ştiu, poate chiar eşti mai melancolică de felul tău. Dar de la 15-16 ani încolo, până pe la 20, poate chiar şi mai târziu, adică în perioada adolescenţei, e absolut normal să te simţi singur, neînţeles, să nu ştii cine eşti. Încep să-ţi displacă toate, nu mai ştii la ce te pricepi sau ce te-ar bucura.
Sper că ştii că "depresia" e ceva mai mult decât o banală stare de tristeţe adâncă. În rest nu-ţi pot zice decât că ar fi foarte bine să cauţi ceva în care să te regăseşti (dar de preferat nu muzica, pentru că e atât de variată că o să ai frustrări că nu ştii care-ţi place mai mult glumesc). Ca de exemplu, desenează mult de tot, scrie poezii, fă fotografii, orice care ţi-ar ocupa timpul şi chiar te-ar face fericită
Colegelor nu trebuie să le dovedeşti nimic. Dacă ele te cred e bine, dacă nu, treaba lor. Sau ce, îţi sunt atât de bune prietene colegele tale încât au fost mereu acolo lângă tine să te asculte, să te sprijine? Cine sunt colegele tale că au nevoie de "explicaţii" până la urmă? Crede-mă, nu merită să investeşti nimic în colegele care nu au nimic în cap decât bârfa. Ele vor fi cele ce te vor bârfi primele pe tine când "o să te ierte". Nu-ţi bate capul cu ele, lasă-le să creadă ce vor. Învaţă la şcoală cât de bine poţi, încearcă să te înţelegi cu părinţii sau rudele mai apropiate şi oricând poţi să-ţi faci prieteni pe internet, care crede-mă, nu te vor bârfi pentru că nu te cunosc, şi n-ar avea cui.
Tulburarea aia gravă de comportament de care vorbeşti tu, nu e gravă (cel puţin nu la vârste din astea de şpe ani, şi nu cred că eşti bipolară ) Stai liniştită că va trece şi aia cu timpul Trebuie doar să-ţi găseşti o ocupaţie care să te facă să te simţi mai bine