Momentan n-ai ce să faci. Așteaptă până la vârsta de 18 ani când vei putea să îți iei un job și să te întreții singură. Am mai spus aici și o spun și acum. Ca părinte ai datoria de a lăsa copilul să experimenteze lucruri noi, pentru că în copilărie și în adolescență se dezvoltă caracterul omului. Deci treaba asta influențează dramatic viitorul copilului. Dar știi, asta este concepția lor. Încearcă să te protejeze, dar eu zic că exagerează într-o oarecare măsură. Să-ți protejezi copilul înseamnă să îi explici ce e bine și ce e rău, lăsându-l pe el să experimenteze singur. Nu e ok să îl îngrădești pentru că nu ajunge să cunoască așa cum trebuie lumea, iar apoi când se va desprinde de părinți, îi va fi greu. Oricum, încearcă să fii tare. Gândește-te că ei nu-ți vor răul. Știu că exagerează și te înțeleg perfect, dar pe moment nu ai ce face.
Nu te lasă, in opinia ta, pentru ca ei te cunosc foarte bine, la 11 ani care ii aveai anul trecut. Mai ai si crush. Nu inseamna ca „iti taie aripile". Inca esti mică. Cand vei fi adult, iti vei dori anii copilariei, care nu se mai intorc niciodata. Au dreptate.
Acum am 13 ani, stiu e dubios, faza e ca acum un am scris acele intrebari prin Februarie 2019, ziua mea fiind prin mai 2019.Practic,anul trecut am avut 12 ani.Acum am 13.Si nu, nu mai am crush.Am inceput sa imi dau seama de unele chestii.Iti multumesc pentru efortul care l-ai depus pentru a imi raspunde la întrebările mele.Nu am scris in nume de rau acest mesaj, Doamne fereste.Inca mai am ceva probleme cu ai mei, însă totul este ok.
Nu esti nici prima dar nici ultima pasare inchisa in colivie. Buni sau rai sunt parintii tai si ar trebui sa inveti sa-i iubesti asa cum sunt, atata timp cat ai strictul necesar n-ai voie sa ciripesti.
Https://coin-birds.com/? en=GT278083 un joc care poti transforma monedele in bani reali cu perseverenta! mult succes!