Spune-le direct.
Nu este păcat.
Dau un exemplu care ar fi putut fi interpretat ca păcat mult mai mare.
Povestea o am dintr-un tabloid al anilor 70, poate Paris Match.
El era un preot oarecare al unei parohii obscure de undeva din Olanda, probabil protestant.
A dorit mult să viziteze Spania, nu prea avea bani nici el nici enoriașii, și nici agențiile de turism nu erau ceea ce sunt acum.
A vorbit după slujbă la biserică, au închiriat un autocar, au sunat la niște hanuri ( hostels) ieftine și au petrecut minunat pe acolo, conduși de pastorul lor.
El a prins gustul aventurii și a mai organizat o excursie, două, trei.
Apoi a dorit să se lase de preoție, la care ținea, totuși.
S-a dus la monseniorul lui, să își mărturisească acest păcat, că nu mai are dorință să salveze suflete ci să le ducă în excursii în Spania, chiar cu motive religioase, ca pelerinaje, etc ( deci era catolic), dar simțea că păcătuiește...Ce să facă.
Monseniorul era om inteligent.
- Dacă tu crezi că biserica, care este un edificiu imens se prăbușește prin lipsa ta, greșesti.
Du-te, urmează-ți destinul.
Acum fostul preot are o firmă de turism notabilă. Duce în continuare turiști în Spania, cu 4 jeturi ale firmei lui.
Așa să le spui al părinți.
Banii cherltuiți până acum în muzică, ți-au dat o educație, o disciplină care îți va folosi în viață.
Acum dta îți cauți calea, care simți că nu este acolo.