Am si eu o mica-mare problema! 
Oh, pai. cu ce sa incep? Acum 4 luni de zile m-am indragostit de un baiat de la mine din clasa. Aveam atat de multe lucruri in comun, ma facea sa ma simt o persoana mai buna, o "eu" pe care multi nu au reusit sa o descopere. M-am zbatut, i-am dat de inteles ca persoana lui imi este din ce in ce mai draga. Insa el, avand de suferit in trecut, ocolea mereu subiectul asta zicand ca nu are de gand sa ma faca sa sufar. Intr-un final, s-a indragostit si el de mine. Pe data de 6 februarie am decis sa fim impreuna, sa fim unul langa altul, sa ne ajutam, sa fim unul! Eram atat de fericita ca este al meu, ca sunt al lui… Zilele treceau, certurile au venit, gelozia a aparut. El, fiind cea mai dificila persoana pe care am cunoscut-o vreodata (ceea ce il facea diferit, special), se incapatana mereu si nu vroia sa ma asculte. In fine, dupa certuri urmau frumoasele impacari si noi promisiuni care imi umpleau sufletul de bucurie. M-am indragostit pe zi ce trece de persoana lui, il vedeam in fiecare zi cu alti ochi, era tot ce imi puteam dorii. Insa deja ma treceau ganduri cum ca lui nici macar nu ii pasa, ca nu simte nici macar pe jumatate din ceea ce simt eu. Si asta pentru ca rar isi deschidea sufletul si ma lasa sa ii inteleg gandirea. Alte certuri au urmat, vorbeam din ce in ce mai putin pentru ca el "nu avea timp", ne vedeam destul de rar, iar eu. eu ma indragosteam si mai mult! Inainte de ziua mea vorbeam la telefon si a venit vorba cum ca "ce ai facut tu pentru relatia asta, ai riscat ceva?", iar el s-a infuriat, a inceput sa imi reproseze lucruri dureroase si m-a rugat sa ii inchid telefonul. In timp ce il ascultam, ma gandeam, oare merit eu asta? Oare nu exista cineva, acolo, undeva care ar da’ orice sa fie cu mine? De ce nu e el acea persoana? In fine, mi-a dat mesaj cu "ti-ai risipit ultima sansa." bla bla bla. Ultima sansa? De unde si pana unde. 2 saptamani la rand nu am vorbit (vacanta de primavara), apoi a inceput scoala si am fost nevoita sa il vad, 6 ore, in fiecare zi. Este un chin, ma doare numai cand il privesc, imi e din ce in ce mai dor de el, mai vorbim din cand in cand, iar atunci cand aduce vorba de noi doi, ne certam instantaneu. Are impresia ca eu sunt cea care a gresit tot timpul. Da, probabil am gresit cu faptul ca as fi facut orice numai ca el sa fie fericit alaturi de mine, fiindca fericirea lui, era fericirea mea. Vreau doar sa imi dati un sfat! Cum sa il uit? Cum sa fac sa il ignor sau cel putin, nu stiu. Vreau sa il uit, cred ca nu merita lacrimile mele. Vreau sa isi dea seama ca a pierdut acea persoana care putea sa ii fie alaturi indiferent de orice lucru bun/rau, alaturi de el. Va rog, ajutati-ma! Multumesc anticipat.
Oh, pai. cu ce sa incep? Acum 4 luni de zile m-am indragostit de un baiat de la mine din clasa. Aveam atat de multe lucruri in comun, ma facea sa ma simt o persoana mai buna, o "eu" pe care multi nu au reusit sa o descopere. M-am zbatut, i-am dat de inteles ca persoana lui imi este din ce in ce mai draga. Insa el, avand de suferit in trecut, ocolea mereu subiectul asta zicand ca nu are de gand sa ma faca sa sufar. Intr-un final, s-a indragostit si el de mine. Pe data de 6 februarie am decis sa fim impreuna, sa fim unul langa altul, sa ne ajutam, sa fim unul! Eram atat de fericita ca este al meu, ca sunt al lui… Zilele treceau, certurile au venit, gelozia a aparut. El, fiind cea mai dificila persoana pe care am cunoscut-o vreodata (ceea ce il facea diferit, special), se incapatana mereu si nu vroia sa ma asculte. In fine, dupa certuri urmau frumoasele impacari si noi promisiuni care imi umpleau sufletul de bucurie. M-am indragostit pe zi ce trece de persoana lui, il vedeam in fiecare zi cu alti ochi, era tot ce imi puteam dorii. Insa deja ma treceau ganduri cum ca lui nici macar nu ii pasa, ca nu simte nici macar pe jumatate din ceea ce simt eu. Si asta pentru ca rar isi deschidea sufletul si ma lasa sa ii inteleg gandirea. Alte certuri au urmat, vorbeam din ce in ce mai putin pentru ca el "nu avea timp", ne vedeam destul de rar, iar eu. eu ma indragosteam si mai mult! Inainte de ziua mea vorbeam la telefon si a venit vorba cum ca "ce ai facut tu pentru relatia asta, ai riscat ceva?", iar el s-a infuriat, a inceput sa imi reproseze lucruri dureroase si m-a rugat sa ii inchid telefonul. In timp ce il ascultam, ma gandeam, oare merit eu asta? Oare nu exista cineva, acolo, undeva care ar da’ orice sa fie cu mine? De ce nu e el acea persoana? In fine, mi-a dat mesaj cu "ti-ai risipit ultima sansa." bla bla bla. Ultima sansa? De unde si pana unde. 2 saptamani la rand nu am vorbit (vacanta de primavara), apoi a inceput scoala si am fost nevoita sa il vad, 6 ore, in fiecare zi. Este un chin, ma doare numai cand il privesc, imi e din ce in ce mai dor de el, mai vorbim din cand in cand, iar atunci cand aduce vorba de noi doi, ne certam instantaneu. Are impresia ca eu sunt cea care a gresit tot timpul. Da, probabil am gresit cu faptul ca as fi facut orice numai ca el sa fie fericit alaturi de mine, fiindca fericirea lui, era fericirea mea. Vreau doar sa imi dati un sfat! Cum sa il uit? Cum sa fac sa il ignor sau cel putin, nu stiu. Vreau sa il uit, cred ca nu merita lacrimile mele. Vreau sa isi dea seama ca a pierdut acea persoana care putea sa ii fie alaturi indiferent de orice lucru bun/rau, alaturi de el. Va rog, ajutati-ma! Multumesc anticipat. 
Ordonare:
Cronologică
In primul rand :wa wa fato, ai niste timp liber sa scrii toata chestia aia
2: frumos redactat
3: din cate am inteles tipu nu era pentru tine fiecare are o persoana a lui dar daca lui nu-i pasa nu merita efortu, cel mai bine e sa incerci sa il uiti cu timpu, gasesteti un hobby ceva, daca o sa incerci sa uiti cu un altu asta o sa se repete la infinit///
Răspunde
Daca vrei sa-l uiti... cineva mi-a spus metoda aceasta : studiază-l şi găseşte-i toate defectele, orice lucru, cât de mic poate deveni foarte enervant, iar timpul o să vindece orice rană din sufletul tău. O altă metodă ar fi să ieşi cu altcineva "cui pe cui se scoate".
Unele persoane sunt mai închistate şi nu sunt capabile să recunoască ce simt, chiar dacă li se reproşează că nu arată ce simt sau că sunt reci şi nededicate relaţiei respective. Cred că unora le este aşa frică de suferinţă încât nici nu pot exprima ceea ce simt cu adevărat (dacă ar face-o s-ar simţi vulnerabili, descoperiţi, fără nici un mijloc de apărare - de aici poţi să-i scoţi principalul defect : laşitatea).
E bine ca realizezi faptul ca nu merita.Renunta sa -i mai gasesti justificari pentru comportamentul lui de mitocan, si sa stii ca intr-adevar, sunt si altii care te apreciaza, fara sa le faca placere sa te chinuie.
Sti vorba"Fie roata si patrata tot se-ntoarce ea odata"? cam la fel am patit si eu numai ca eu nu am fost cu el doar mi-a placut de el din clasa a VII-a pana in prezent. Cand a aflat ca-mi place de el a ras ba chiar m-a si injurat, iar acum in liceu face tot ce e posibil sa-mi atraga atentia.Asa ca sfatul meu ar fi sa pari indiferenta,.iar timpul le va vindeca pe toate si roata se va intoarce.
Sper ca te-am ajutat. 
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
