Buna,si mama mea a plecat in strainatate cand aveam doar 9 ani si am ramas cu tata, fratele meu si bunicii(parintii mei nu s.au despartit dar mama a plecat in strainatate sa lucreze), si pe parcursul anilor m-am distantat de ea aproape ca nu o consideram mama, ne vedeam o data la un an, si vorbeam cam o data pe saptamana dar nu despre lucrurile care mi se intamplau si doar nimicuri, anii au trecut iar eu am crescut insa continua sa ma vada ca pe fetita de 9 ani, acum 3 ani certurile au devenit din ce in ce mai dese, pana cand anul trecut am facut o greseala care era sa ma coste viata, dar am constientizat ca nu trebuie sa imi pierd viata doar din cauza certurilor cu mama, dupa aceasta intamplare...ei bine lucrurile s.au schimbat, am avut o discutie serioasa cu parintii iar ei au constientizat ca m.am maturizat si ca ce am facut a fost o mare greseala,si totodata au inceput sa comunice mai des cu mine, momentan ma aflu cu mama am devenit f bune prietene dar sunt momente in care mai apar certuri neplacute, asta si din cauza diferentei de mentalitati, ea a crescut in vremuri diferite de acum. Parerea mea este sa ai o discutie cu mama ta, sa ii spui tot ce ai pe suflet, poate la inceput nu o sa iti dea importanta si poate te cearta dar tu spune-i ca intai sa te lase sa vorbesti si apoi sa te certe dar sunt sigura ca nu o va face dupa ce afla ca felul ei de a fi era sa o coste viata ficei ei, si spune tot ce ai scris acum pe TPU. Sunt sigura ca nu ar vrea sa te piarda continuand in felul acesta.Cat despre varianta cu sinuciderea eu nu te judec pentru ca e am facut prostia de a incerca, si mi.am dat seama ca totusi viata trebuie traita, ca multi ar mai vrea macar cateva ore in plus si nu le au. Pretuieste-ti viata... buna sau rea!
Noapte buna!
P.S.:mi-ar placea sa mai vorbim si sa imi spui daca s-au rezolvat lucrurile, poate imi lasi un mesaj, daca vrei desigur, pa-pa