| AlexAL275 a întrebat:

Cum ar putea o persoană să se schimbe în bine? Adică să vadă lumea cu alți ochi, să o vadă magică în ciuda realității crude care este și să treacă peste fiecare obstacol care i se va ivi. Să învețe tot ce nu a învățat până acum și practic să-și schimbe viața, mentalitatea. Am 16 ani și cred că înțelegeți de ce spun asta, practic nu mă simt eu însumi, simt mereu că mă prefac cine nu sunt pentru a-i impresiona pe ceilalți. Aș vrea să nu mai fiu atât pesimist și să privesc lumea ca pe una magică, ca atunci când eram mai mic. Cum aș putea să mă schimb? Încă o dată va adresez această întrebare, deoarece nu știu răspunsul. Vreau să încep să mă pricep la aproape orice, vreau să știu mai multe la română, cum știam odată, vreau să devin o nouă persoană.

Răspuns Apreciat de Editori
| Katie1356 a răspuns:

Concentreaza-te pe tine, cauta carti motivationale, iesi in aer liber, fa sport, doarece miscarea ajuta mult. Fa-ti un dream board daca ajuta, in care sa iti notezi obiectivele pe o perioada mai mare de timp si lucreaza usor usor in a te imbunatati. Nimeni nu se naste invatat, de aceea trebuie sa ne organizam, sa ne stabilim idealurile pentru a sti cum sa procedam pentru a ajunge unde ne-am propus.
Cauta lucruri care iti aduc zambetul pe buze - prieteni, filme, carti, natura happy Viata e frumoasa daca reusesti sa gasesti locul in care apartii.

2 răspunsuri:
| Ganea_Marian-Dumitru_1972 a răspuns:

Poți să devii o persoană mai optimistă. Primul pas e să cauți compania celor care gândesc pozitiv. Să fii disponibil pentru cei din jur, să fii o persoană comunicativă, cu simțul umorului, etc. Așa fac și eu și sunt mulțumit de rezultate.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Cu antidepresive.