Nu stiu daca un adolescent normal poate sa aiba asemenea intrebar(dupa parerea mea fara raspuns)ca sa incep: sunt o fata dintr-un oras mic.Am 15 ani si anul viitor trec la liceu.Am un viitor mare in fata iar parintii mei sunt mandrii de asta.Tote fetele pe care le stiu au un iubit insa eu am fost cea mai timida si nepasatoare din clasa(ma intebam uneori: la ce folos dragostea? )cu toate ca asi fi dorit in unele momente sa ma iubeasca cineva.De cand eram mica am fost timida si nu prea m-am implicat in diferite anturaje.Profesorii ma cred o eleva model.Acasa cand vin eu doar incerc sa schitez un zambet amarat ca parintii sa nu stie.

Am citit atatea despre povesti de dragoste.Atatea povesti, anime-uri si atatea persoane care au avut atat de interesanta viata.Am inceput sa-mi zic in gand: oare eu voi putea trai o poveste din dragoste? Cand am intrebat-o pe mama daca ea a avut vreodata sau daca a trait o poveste de dragoste mi-a zis ca viata ei nu prea este interesanta.
Acum...eu cred ca tot o viata asa voi avea. Poate ca sun nebuna cine stie, nu-mi scriu eu viitoru acum ma judecati cum vreti

Frate ti-a dat maxim la faza asta maicata
La anul la liceu incearca sa nu mai fii atat de timida si vei gasi cu siguranta pe cineva doar trebuie saa ai incredere in tine
Bafta!

Tocmai de asta se numesc povesti: exista doar in filme si animeuri.

Esti inca prea mica! ai 15 ani si visezi la dragostea adevarata? fat frumos calare pe cal alb nu vine la 15 ani sa stii

Nu esti nebuna! Daca esti timida e normal sa ai un iubit mai tarziu.Eu spun ca e mai bine asa, decat sa te indragostesti de cineva care putea sa te bata sau mai stiu eu ce.Sa ai mare grija cu asta!

Salut,(wow! ce coincidenta)crede-ma ca nu esti unica cu asa intrebari, eu sunt la fel ca tine timida, locuiesc intr-un oras mic, peste o saptamana implinesc 15 ani, am auzit de multe povesti de dragoste care m-au pus pe ginduri...Si totusi dupa ceva timp am gasit raspunsurile pe care le cautam,am mers prea departe ca deja nu mai stiu ce vreau si ce trebuie sa fac?; am renuntat la planuri si visuri marete pe care le aveam. Uneori mai visez, iar cind ma trezesc si deschid ochii sunt amarita de realitate.
Am parte si de clipe frumoase, placute, dar si de momente triste, singuratate si un gol imens in suflet...insa totusi speranta moare ultima( "Dum spiro, spero! – Cît timp respir, sper")si ea e unica flacara care palpaie in suflet si-mi spune ca totusi trebuie sa astept sa rabd sa sufar ca numai trecind prin infern voi dobindi fericirea...Of,gata mi-ajunge cu filosofia asta ca degraba nu termin
Sfatul meu pentru tine: Pretuieste orice clipa petrecuta la scoala,acasa,cu prietenii; absoarbe orice moment,fiindca mai apoi vei regreta,dar va fi tirziu.
Fara dragoste e mai usor sa traiesti,dar n-are nici un sens... Fericirea ti-o faci cu mainile tale si nu trebuie sa renunti la vise,trebuie sa speri sa crezi si sa lupti,ca cel care lupta e fericit si pentru el nu conteaza succesul sau esecul ci doar ceea ca el lupta.
Sa nu uiti niciodata de Dumnezeu, chiar si atunci cind ti-e rau trebuie sa-l slavesti, El e Tatal nostru Ceresc si ne poarta de grija, daca noi Il iubim si-i respectam legile, El ne va da de tot ce avem nevoie(numai prin religia crestina-ortodoxa-cea care este dreapta avem mintuire)
Ceea ce nu ne omoara ne face mai puternici.
"Suferim fără rost: pentru că în iubire se află sămînţa creşterii noastre. Cu cît iubim mai mult cu atît suntem mai aproape de experienţa spirituală."Paulo Cuelho
...
Sper ca te-am ajutat si nu te-am plictisit cu aberatiile mele