Pe cat de fericita par, pe atat de trista sunt. Si nu, nu sunt nici emo, nu am nici o deceptie in dragoste sau alte lucruri de acest gen. Mi-am dat seama ca sunt o persoana introvertita. Sa va dau un exemplu: Cand sunt intr-un grup, sunt total marginalizata. Nu vorbesc decat cu o persoana maxim iar cand ma baga cineva in seama par irascibila, dar e doar o reactie de moment, ca eu nu asa vreau sa par. Sau tot asa, intr-un grup, cand nu am cu cine vorbi imi fixez privirea intr-un loc, parand ca nefiind atenta la tot ce se vorbeste ( cu adevarat fals). Mi-am dat seama de ceva: De cand eram mica imi incrucisam mainile si le tineam lipite de mine ( ca expresia aia "Stau cu mainile-n san"). Oare acest limbaj al trupului imi spunea prin acel semn ca sunt retrasa, ca nu las pe nimeni sa se apropie de mie? Chiar nu stiu. Gandesc prea mult si vorbesc prea putin si nu stiu daca asta-i bine. De mica tot asa, ieseam afara si nu imi placea sa imi fac prieteni. Nu imi placea adica, atunci cand venea cineva la mine si ma intreba Vrei sa fim prieteni?" eu raspundeam cu" Da" din politete, desi nu ma prea implicam cu-adevarat. De mentionat este ca am 14 ani, iar la varsta asta ar trebui sa fiu privita altfel, nu ca o fata timida, retrasa, care nu lasa pe nimeni sa se apropie de ea, introvertita intr-un cuvant. Nu ma prea implic in distractii, imi place sa respect regulile, nu ies din cuvintele nimanui. Am impresia ca am multi prieteni si ma insel super rau. M-am gandit chiar sa imi fac un iubit, dar am zis ca nu ar fi o idee prea buna. Am incercat sa socializez, etc, niciun efect. Am rugat-o pe mama sa ma ajute cu vreun sfat ( ea e genul "sufletul petrecerii") si mi-a zis ca asta vine din mine si asa-i, dar am incercat orice si nimic. "Prietenii" mei au plecat la oameni mai populari si amuzanti, de ce ar sta cu o fiinta plictisitoare ca mine, nu? Fac eu haz de necaz, dar e grava rau de tot situatia pentru mine. Vreau sa ma schimb Doamne iarta-ma odata! Sa am si eu prieteni, sa am cu cine iesii, sa vorbesc... Va jur, vreau sa ma duc la psiholog, dar mama nu vrea.(Idk why). In rest, cred ca nu mai vreti sa aflati nimic de viata mea plictisitoare. Daca ma puteti ajuta si voi cu un sfat mai explicit ceva, va multumesc in avans. Daca nu, asta îi. Va multumesc pentru atentia acordata pentru ca am scris ceva aici. Seara faina!
Ordonare:
După relevanţă
Răspunde
Cel mai important lucru e să te accepți așa cum ești iar după să fii mai naturală, să fii așa cum ești nu cum ai vrea să pari în unele situații și probabil așa te vei și relaxa mai mult știind că asta ești și te comporți ca atare. Îmi cer scuze pentru răspunsurile mici în raport cu întrebările dar mai multe lucruri nu sunt de zis. Dacă mai ai întrebări poți să îmi pui.
Esti mica, incearca sa-ti faci prieteni cu care imparti aceleasi pasiuni, ganduri, gusturi, incearca sa socializezi cu ei, sa va impreteniti.
Si inca un sfat, nu te atasa prea tare de ei, este mai bine asa.
Ai dreptate. La 14 ani e nesimtire sa fii privita asa, mai bine sa joci hora sus pe bar 
. Daca aveai 20 de ani sau mai mult era oarecum o problema, acum esti doar un copil. Nu are lumea pretentii la tine, nu te minti singura. Mai sus spune ca sa faci un sport. Nu e o idee rea. Cunosti oameni noi, esti fortata sa vorbesti, sa fii sociabila nu una care asculta ce zic peretii.
Fi tu, iar prietenii vin pe parcurs. Vorbeste mai mult, fara sa incerci sa pari falsa, dar fara sa pari nesigura, doar intra in discutii cu pareri proprii pe care sa le susti
Chiar vreau sa fac un sport dar mama imi spune ca nu pot excela si pe partea cu scoala si la un sport in acelasi timp. Mdaa, ce sa fac. 
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
