Bună TPU!
Postez fiindcă nu am nimic de pierdut. E mult mai ok să postez decât să reușesc în cele din urmă să îmi iau viața.
Eu sunt la master la info și stau în cămin studențesc. Nu precizez orașul. Săptămâna asta nu știu ce să fac, să mă mai duc la cămin sau să rămân acasă.
Sunt de 5 ani în cămine studențești. M-am săturat să mă plimb singur, să merg chiar și la un curs de dans singur. Nu mai pot, m-am săturat de mine și de singurătatea mea.
Am mai postat o întrebare similară.
Mi s-a recomandat în ea să sun amici, să ies pe afară, să am activități.
Singurul amic care mă mai suna o făcea seara, când venea de la lucru. Însă el are pasiunea de electronică și ceva info. Mă plictisesc discuțiile cu el, e ca și cum aș ieși cu el profesional, nu personal.
Am încercat să îmi petrec timpul cu cei din cămin, adică am ieșit rar să vorbesc în grupuri și maxim am făcut ceva caterincă, fiindcă nu știam cum să îi cunosc. Apoi am regretat amarnic că nu am putut să mă arăt pe mine, ci doar să fac un haz ce mă enervează.
Mi-am zis de mii de ori "Ce să fac? Nu pot să merg în cămin în bucătărie sau să bat în camere la ușă să spun că am nevoie să îmi petrec timpul cu cineva, să vorbesc cu cineva, fiindcă mă simt singur. Nu am făcut asta niciodată și sună penibil".
Deci nu vreau să îmi petrec timpul discutând despre electronică sau informatică. Am fost de 3 ori la dansuri street Dance și de toate 3 dățile am plecat simțindu-mă rău de tot. Fiindcă nu am interacționat (maxim odată am făcut, fiindcă am cerut un playlist cu melodiile ce le puneau, lucrul acesta mi-a plăcut) cu ei așa de mult pe cât voiam.
Au fost cazuri de am interacționat maxim cu ceilalți într-un grup, dar s-a întâmplat rar și atunci am considerat că întâlnirea a fost un succes.
La primele 2 cursuri de dans mai era un băiat și mă întrebam întruna dacă asta vreau, că nu simțeam că asta vreau. Ultimul curs de dans a fost doar cu fete și nu mai vreau să repet acel curs.
Nu e o soluție să vorbesc despre aceste probleme cu familia, așa cum spunea și frate-meu "Mama nu mai știe cum să fie adolescentă". Ea pe scurt este "casă, lucrul acasă, ce mănânc, ce gătesc...deci se rezumă totul la gospodărie și tot ce îi pe lângă e "vrei să bei, să dai în cap la oameni?'.
Fratele și sora au ambii familie... și au deja 30 și ceva de ani.
Țineam legătura cu un cuplu din București dar au peste 30, sunt de genul fratelui și surorii și mai bine îi scot din calcul.
Deci, repet, foarte sumar: sunt introvertit, nu am nici cea mai mică idee cum să îmi fac relații de prietenie cu cei ca mine. Și nu vreau prieteni pe electronică-mecanică.
Odată o amică mi-a spus că eu trebuia să fiu la psihologie student, fiindcă acolo găsesc oameni mai interesați de partea umană. În orașul ăsta nu e psihologie pură, ci maxim terapie ocupațională. Mi-am pus problema și nu pare pentru mine o soluție să mă mut la Cluj, să fac psihologia cu plată, doar ca să îmi găsesc locul.
De unul singur cu experiența mea nu pot rezolva problema asta, de pe urma căreia tot am crize de nervi și simt că o iau razna și locul mi-e la psihiatrie.
Deci nu pot aborda lumea așa cu "Vrei să vorbim?". Nu sunt în stare să întreb așa ceva. Eu m-am băgat ca admin de rețea în cămin fiindcă nu era nimeni dar nu ajută la nimic asta fiindcă e doar "tipul cu netul". Și ce pasiuni să mă unească de oameni? Pentru filme și seriale fantasy, pentru scris și jocuri de cuvinte? În discuții cu alții m-am blocat mereu la "eu am pasiunile...". Fiindcă în acele momente aș fi vrut oameni cu care să am pasiuni în comun, nu să le înșir pe ale mele.
Ordonare:
După relevanţă
Buna!
Stii care e diferența dintre noi doi? Tu te simți singur, eu nu sunt singura, sunt doar eu și muzica!
Sa știi ca nu ești singurul cu aceste probleme!
Și eu am probleme de acest gen.
Îmi este ușor sa socializez, însă îmi este foarte greu sa păstrez o relație de prietenie!
In liceu am avut o singura prietenă adevărată.
Acum eu la facultate sunt singura la fel ca și tine! Bine discut, socializez însă nu am acea relație de prietenie strânsă, gen sa am cu cine ma plimba sau ieși în oraș.
Asa ca îmi pun căștile și ma plimb singura!
Am încercat de asemenea sa ma bag în diverse activități, însă situația nu prea s-a schimbat asa ca asta e.
Faza e ca nu ar trebui sa te gândești la prostii precum sinuciderea sau alte lucruri de genul! Nu e rezolvare a situație date! Ai un viitor în fata și nu se știe când se poate schimba ceva!
Eu sunt optimista în acest sens!
Locul tău nu e la psihiatrie, în nici un caz, alungați aceste gânduri negre cu totul!
Fii mai optimist, încearcă sa zâmbești, muzica te poate trata.
As minți dacă as spune ca eu nu am suferit niciodată de pe urma singurătății, însă am învățat ca răbdarea, speranta și muzica sunt totul! Sunt adevărate leacuri, cel puțin în cazul meu!
Numai bine! Hai capul sus, încerca sa zărești soarele dintre nouri, viata poate fi și colorata, asta dacă tu ii dai viata!
Răspunde
Cu siguranță ești un tip foarte inteligent, așa ai lăsat impresia. De ce îți îngreunezi tu viața crezând că sună penibil să spui celor din jur sau persoanelor de încredere că te simți singur sau că ai nevoie să discuți cu ele? Eu sunt încă la facultate. Stau în chirie într-un apartament și am momente când mă simt extrem de singură. Dar nu mi-e rușine să recunosc. Iau telefonul și sun toate persoanele din contacte, le iau la rând. Unii răspund, alții nu, fiindcă sunt ocupați sau cine știe. Inclusiv familia. O sun pe maică-mea și îi spun "Înnebunesc aici, mă plictisesc, mă simt singură, nu mai rezist etc." Și mama, e singura care mă face să mai rezist puțin și încă puțin. E acolo mereu să mă asculte. Sunt sigură că și mama ta ar face la fel, dacă îi ceri ajutorul sau pur și simplu te deschizi și îi spui cum te simți, despre starea ta. Nu sună penibil deloc. Ai nevoie de asta și o să te ajute mult. Ți se pare ție că ai tăi sunt foarte ocupați încât nu ar avea timp să îți asculte problemele. Asta este doar în capul tău! La fel gândesc și ei, că tu o duci bine în oraș, că ai treburile tale și nu ai prea mult timp de ei. Dar povestea e alta! Poți să discuti cu mine orice. Spune-mi ce pasiuni ai, poate avem câte ceva în comun. Dar nu e greu. Poți să îți faci prieteni reali cu pasiuni comune. Depinde de tine asta.
Am vrut să îți dau mesaj privat dar nu îmi apare decât punctajul tau. Îți scriu aici.
Deci, dacă vorbești serios (de ce ai minți?, eu te admir pentru faptul că ești în stare să iei pe rând toate contactele și să spui că ai nevoie să vorbești cu cineva. Acum nu știu ce contacte ai. Mă rog.
Eu mi-aș dori să am opțiunea să știu unde să apelez când mă simt singur și am nevoie de un prieten. Abia de ceva timp am reușit să recunosc față de alții că "mă simt singur" și m-am simțit ceva mai bine. Mă făcea să mă simt oribil faptul că încercăm să fiu și să par șmecher în tot ceea ce făceam.
Cu mama, slabe șanse. Bine a zis frate-meu că ea nu mai știe cum e să fie adolescentă. Nu are ce să îmi spună cu folos ca să îmi găsesc oameni asemeni mie din moment ce ea nu are un prieten intim sau un grup bun de prieteni. Deci are timp să asculte, dar e inutil dacă nu știe cum e, ea în locul meu nu ar ști exact ce e de făcut. Greu de zis de pasiuni. Jocurile nu mă mai pasionează din generală. Ascult multă muzică, în special cu bass, detest cea lentă. De mic îmi plac filmele și serialele gen fantasy însă mi-am mai pierdut interesul pentru ele. Am adorat serialul Once upon a time. Am tot scris la versuri, poezii, apoi făcut câteva meme-uri, am tăiat scene din filme și seriale, după ce am pus subtitrare. Când am scris întrebarea asta și cealaltă din urmă chiar am zis că nu mai am nimic să mă ajute și după ce le-am postat m-am simțit mai eliberat. M-a pasionat multă vreme chestiile supranaturale, din religie. Eu sunt ateu-deist. Mai multe... nici ei nu știu.
Răspunde Cred că trebuie să îmi trimiți o cerere de prietenie sau nu știu, n-am idee de ce nu apare. Tu te cunoști cel mai bine, tu trebuie să știi care sunt opțiunile tale în momentele de genu, pe cine vrei să suni sau cu cine vrei să petreci timp. Nu ai o iubită? Poate cu ea îți va fi mai ușor să mai schimbi latura asta la tine. Și mie îmi place să scriu versuri, poezii, tot ce simt să pun pe hârtie. Mă relaxez și eliberez în același timp. Cum ai ajuns să fii ateu-deist? Sunt curioasă.
Lucreaza la bar.o sa ai mai multe relatii cu persoane si cu colegii de munca...macar asa vreo 2 luni
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
