Atunci acel psiholog este un incompetent. Nu ştiu cum şi-a câştigat dreptul de practică.
Depresia nu dispare cu timpul cum nici prostia acelui psiholog nu o face.
Ba bineînţeles că îţi poţi îndrepta reputaţia.
Dar te întreb, de ce îţi pasă de ce cred alţii despre tine? Învaţă să te respecţi pe sine şi ceilalţi te vor respecta.
Înaintând în vârstă te vei schimba, mentalitatea şi atitudinea ta se vor schimba, lucrurile vor deveni mai uşoare fiindcă până atunci vei fi învăţat să treci peste ele mai uşor şi devii imun.
Dar până atunci încearcă să fii mereu optimist. Gândeşte-te ce anume nu îţi place la tine şi corectează acel lucru. Încearcă un nou look, dacă crezi că eşti prea slab, mergi la sală. Fă tot ceea ce trebuie să te simţi bine în pielea ta. Şi apoi lucrurile vor deveni mai uşoare de la sine.
De ce nu încerci ideea mea cu sportul?
Așa și care e întrebarea? Nu ești singurul care are probleme deci nu mai fă pe plângăciosul și înfruntă viața așa cum e ea.
Asa acum sa trecem la lucruri serioase. ba daca vrei prieteni ai de lucrat aici. nu poti sa te duci la oameni sa ii intrebi daca "vrei sa fim prieteni?". Trebuie sa lucrezi la tine, sa devi in asa fel incat oamenilor sa le placa sa fie in preajma ta. cat despre depresia ca nu ai prieteni, daca nu esti fericit cu tine nu o sa fii nici cu altii.
pacea inimii nu ti-o vor aduce altii - Raku.
Am fost într-o situație asemănătoare. Mă pot oferi să-ți fiu alături, te pot ajuta, dacă ești de acord putem vorbi cât vrei și când vrei, ai mess/fb/wapp?
Bafta muulta :*
Stiu prin ce treci frate! Si eu am aceeasi problema ca a ta! N-am prieteni si cand intru in vorba cu o fata sau cineva. transpir. Daca vrei. Iti dau Fb-ul meu ca sa vbim. Sau skype.
Bănuiesc că nu te simţi comod să discuţi despre asta cu părinţii tăi, din moment ce ai postat aici.
Totuşi, ar fi indicat să mergi să discuţi cu un psiholog despre problema ta. Încearcă să-ţi convingi părinţii să îţi plătească câteva sesiuni.
Cel mai probabil suferi de anxietate şi de aceea îţi este greu să te integrezi.
Dacă totuşi nu vrei să vezi un psiholog, apucă-te de un sport.
Sportul te învaţă multe lucruri, printre care cum să fii mai comunicativ, sociabil şi cum să ai încredere în tine.
Ţi-aş sugera un sport de contact, de exemplu judo, box, kickboxing, qwan ki do. Vei cunoaşte lume nouă şi îţi vei clădi încrederea de sine.
Am fost la psiholog acum 1 an. A spus ca sufar de depresie dar a zis ca va disparea cu timpul! Si uitema acum peste 1 an! Intr-o stare mai rea decat era! Tot ce imi doresc in momentul de fata este sa plec pe cealalta parte a Pamantului (sau macar o tara noua) unde sa iau viata de la capat! Pentru ca am invatat ca odata ce ti-ai facut o reputatie proasta in oras, nu mai ai cum sa scapi de ea!
95% din copiii care au impresia ca sunt depresivi nu stiu sa faca diferenta intre "sunt vag suparat" si depresiv. de aia i-a zis psihologul ca o sa treaca cu vremea.
Atunci acel psiholog este un incompetent. Nu ştiu cum şi-a câştigat dreptul de practică.
Depresia nu dispare cu timpul cum nici prostia acelui psiholog nu o face.
Ba bineînţeles că îţi poţi îndrepta reputaţia.
Dar te întreb, de ce îţi pasă de ce cred alţii despre tine? Învaţă să te respecţi pe sine şi ceilalţi te vor respecta.
Înaintând în vârstă te vei schimba, mentalitatea şi atitudinea ta se vor schimba, lucrurile vor deveni mai uşoare fiindcă până atunci vei fi învăţat să treci peste ele mai uşor şi devii imun.
Dar până atunci încearcă să fii mereu optimist. Gândeşte-te ce anume nu îţi place la tine şi corectează acel lucru. Încearcă un nou look, dacă crezi că eşti prea slab, mergi la sală. Fă tot ceea ce trebuie să te simţi bine în pielea ta. Şi apoi lucrurile vor deveni mai uşoare de la sine.
De ce nu încerci ideea mea cu sportul?
anonim_4396 întreabă: