Asa sunt si eu. Senzatia pe care o ai tu esti din cauza faptului ca, pe langa faptul ca esti sensibila esti si negativista. Incearca sa iti schimbi parerea fata de propria persoana. Fii mai pozitiva, gandeste-te ca esti o persoana puternica si ca vorbele altora nu ar trebui sa aiba impact asupra ta. Eu am si vorbit cu parintii (ei sunt cei care ma descurajeaza) si tot aceeasi este situatia. Poate tu ai noroc cu prietenul tau si va intelege. Incearca sa gasesti si pe cineva de incredere, cui sa ii vorbesti, sa te descarci. Rasul iti schimba starea de spirit si felul cum gandesti, eu de fiecare data zambesc in astfel de momente si ma simt mai bine. Deci spuneti ca esti puternica si poti trece peste si zambeste. Sper ca te-am ajutat macar putin, fi puternica!
Daca ti se intampla doar cu prietenul tau, in rest accepti criticile din partea altora, atunci aveti o problema serioasa in relatia voastra. Practic el nu te iubeste pentru ceea ce esti, o fata sensibila, si pentru ce vrea el sa devii pentru el. Si nu e OK, atita timp cit vrem sa ii schimbam pe cei de linga noi pentru a se conforma noua. Ori te accepta asa cum esti, cu bunele si cu relele tale, ori mai bine despartiti, decat sa fii mereu lovita si ranita. Ideea e ca schimbarea trebuie sa vina de la tine, sa accepti critica acolo unde e valabila, unde vezi si tu ca ai gresit, si sa nu pui atit la inima cit sa faci ceva ca sa te schimbi, ceva de genul sa fie in mintea ta: "OK, am dat-o-n bara acum, dar nu-i bai, ca ma corectez si data viitoare am sa am grija sa nu mai fac la fel!"
Totul se poate corecta daca inceri sa tii cont de parerile celorlalti de care-ti pasa.
De exemplu, cei pe care-i dezamagesti, cine sunt? Parintii sau cine? Si mai ales de ce?
Nu parintii...E vorba de prietenul meu.Are un mod de a ma face sa ma simt extrem de prost atunci cand gresesc, sau cand se simte prost de ceva ce i-am spus sau am facut ( iar eu nici nu imi dau seama). Ma face sa ma simt de parca nu sunt niciodata suficient, mereu zice ca sunt prea sensibila, ca ar trebui sa fiu asa si pe dincolo. Unele lucruri sunt adevarate, spre exemplu faptul ca sunt superficiala, ( nu a zis numai el), mi-a fost greu sa accept dar nu am reactionat ca acum.I-am raspuns din impuls la o remarca( s-a simtit jignit, desi nu am folosit injuratura) SI a inceput valul de reprosuri iar eu am rabufnit pur si simplu.Ce vreau sa spun ca este ca uneori poate fi brutal de sincer, m-am obosnuit de celem ai multe ori, insa cand vine vorba te situatii de genul, cum ma spus ma coplesesc sentimentele de frustrare, vinovatie, faptul ca am o problema. Posibil sa fie si din cauza faptului ca nu sunt foarte sigura pe mine( cel mai groaznic defect, din nefericire) si de aceea simtoarecum o validare din partea celor din jur.Chiar nu stiu ce sa spun...
Ceea ce face prietenul tau cu tine se cheama MANIPULARE!
Sfatul meu este, ori sa vorbesti serios cu el sa inceteze, ori sa-i dai un sut in fund, ca asta nu este dragoste.
Cat priveste vina ta si faptul ca ai intr-adevar probleme de superficialitate, frustrari si reactii emotionale de acest fel, denota ca tu nu te-ai maturizat deloc, dimpotriva, te comporti ca un copil mic, complet razgaiat.
Poate ar trebui sa intelegi ca ai cam trecut de varsta cand sareau lacrimile instantaneu din ochi, cand nu primeai ce doreai si ca-i bine sa te comporti ca un om normal, matur si cu inteligenta.
Mda, probabil imi lipseste maturitatea emotionala, care apropo, nu tine cont de varsta pe care o ai neaparat. Nu e vorba ca nu primesc ce vreau aici, nu astept sa fiu mereu laudata pentru ceea ce fac, probabil m-ati inteles gresit.Accept cand mi se atrage atentia ca gresesc, insa cand persoana aceea ma face sa ma simt atat de prost incat sa ma simt foarte vinovata si sa incep sa plang, nu cred ca este intocmai in regula.
Nu-i vorb ad elaudat aici, este vorba de faptul ac izbucnesti in plans imediat cum esti criticata, ceea ce denota imaturitate!