Buna TPU. Sper sa nu va plictisiti ascultand povestea mea.Totul s- a intamplat cand aveam 7 ani. Tatal si mama mea se intelegeau foarte bine, asa a fost mereu in familia noastra, nu se certau nicodata.Mama...? (mai mult)

Question

Sper sa nu va plictisiti ascultand povestea mea.Totul     s-a intamplat cand aveam 7 ani. Tatal si mama mea se intelegeau foarte bine, asa a fost mereu in familia noastra, nu se certau nicodata.Mama era insarcinata si trebuia sa nasca in aproximativ o saptamana.Ar fi trebuit sa am un frate.Ea lucra la o firma, iar intr-o zi avea o intalnire pentru incheierea unor contracte. Exact pe trecerea de pietoni s-a intamplat un accident.Aceasta a fost aruncata la aproximativ 20 si ceva de metri distanta, consecintele fiind devastatoare.A murit pe lo iar fatul nu a putut suporta contactul.Acum am 14 ani si gandesc mai matur decat o persoana de 18.De atunci nu imi mai aduc aminte copilaria mea, doar pe mama si fratele meu langa ea in sicriu,am aceeasi imagine mereu in minte,in fiecare seara.Dar totusi au trecut sapte ani, unii spun ca, cu timpul durerea se amelioreaza si ca incepi sa te obisnuiesti cu situatie.La mine este exact invers, totul devine din ce in ce mai rau in fiecare zi.Este ca si cum as traii o  inmormantare zilnica si astept doar sa explodeze ceva in mine.Devine insuportabil.Dar intre timp tatal meu s-a recasatorit.Sotia lui spune ca traiesc cu o stafie si  ca baga mana in foc ca eu nu imi aduc aminte.Si sunt constienta de sentimentele pe care le am, imi aduc aminte de mama si de fratele meu chiar daca nu l-am cunoscut cand era in viata.Imi aduc aminte chiar si hainele cu care era imbracat.Acum sotia tatalui meu a ramas insarcinata, eu fiind un copil singur la parinti, imi era greu sa accept ca voi avea un frate/sora.Dar cu siguranta nu acesta este motivul principal.Ea ma intreba de foarte multe ori de ce nu vreau sa am frati iar eu ezitam sa ii raspund fiindca nu vroiam sa o supar.Intr-o zi a devenit atat de insistenta incat i-am spus ca adevaratul motiv este fiindca imi voi aduce in fiecare zi aminte de fratele meu, intr-o masura mult mai dureroasa.In acea seara nu aveam nici un chef de cearta dar totusi s-a intamplat.Ne-am certat oribil iar tala meu nu spunea nimic.Si din nou eu am iesit prost, ea considera ca nu imi aduc aminte de ei si spunea ca mereu "ii scot ochii" si ca aduc aminte de cate un mort. Spunea ca a trecut prin viata si ca ea stie cum este dar eu exagerez.In realitate, nu este asa.Ea a fost un copil de bani gata, parintii ei inca traiesc la fel si fratele ei.Deci in concluzie nu stie cum este sa treci prin asa ceva.Sentimentul pe care il am este ingrozitor si nu se va sfarsi niciodata.Doar vreau sa scap de asta desi sunt constienta ca nu pot face nimic. Povestea in sine est mult mai trista si mai complexa.Am incercat sa o spun pe scurt si sa o fac putin mai placuta desi stiu ca nu este. Vreau doar sa inceteze...Dar nu mai spun nimic fiindca oricum nu ar avea rost.Probabil am scris asta doar fiindca vroiam sa impartasesc cu cineva povestea..Va rog, daca puteti sa imi dati niste sfaturi sau pareri.Multumesc.

WhiteLover · Accepted Answer

Deci stiu prin ce treci.in mare parte.eu nu mi-am cunoscut niciodata tatal, dar de la 2 ani mama s-a casatorit cu cel mai bun om la care eu puteam sa-i spun vreodata tata.insa mama...era cum era.scandaluri,il insela, iar pe mine ma ducea peste tot si vedeam ce face(chiar daca acum ea crede ca eu eram prea mica si nu imi aduc aminte).il vedeam pe tatal meu vitreg cum sufera si se adanceste in bautura desi nu s-a atins niciodata de mama sa o bata sau sa ii faca scandal, tot el ii pupa picioarele sa se intoarca acasa cand mai fugea ea cu unul, altul, pentru ca o iubea enorm pe mama.si cu timpul a inceput sa sufere de epilepsie.si nu doresc la nimeni sa stea in casa cu un om care incepe si urla, tremura, face spume la gura inconstient din cauza bolii...de multe ori eram singura cu el cand facea asta si mi se inmuiau picioarele,pentru ca oricat de drag imi era, imi era foarte frica cand il vedeam in ce hal il aducea boala, mai ales ca de multe ori isi musca limba si era tot sange la gura.din cauza asta a si murit, si-a pierdut constiinta acasa, a inceput criza dupa criza si mai apoi a murit la spital.de atunci mama si mai multa bautura, scandal, batai, etc.atunci sora-mea avea cateva luni.trebuia sa am grija de ea, de casa, sa fie totul bine pe cand vine mama, dar nici asa nu era bine.eu eram de vina pentru toate in mintea ei.ii luam apararea la sora-mea de multe ori, si toate oalele se spargeau in capul meu seara de seara.si acum,ca nu mai stau cu ea,toate astea ma bantuie.ea si-a mai revenit, nu mai bea asa mult, are grija de sora-mea pentru ca cu plecarea mea am pedepsit-o intr-un fel, a vazut cat e de greu sa le faci toate si sa nu ai pe nimeni, dar tot nu pot uita.cineva mi-a zis ca nu o sa pot fi fericita niciodata daca nu imi uit trecutul, dar asa ceva nu se poate uita. poate ca o sa mor nefericita, na, asta e.dar prefer sa fiu asa toata viata decat sa uit persoanele speciale care au fost in viata mea.si tot o sa poti sa te bucuri de anumite momente,de anumite persoane, ai sa vezi, doar ca trecutul va reveni cateodata, dar daca tu stii cum si cat sa il lasi sa te afecteze, atunci vei fi pregatita sa ii faci fata.iti doresc numai bine si ai grija de tine.priveste in jur, nu esti singura

addictedformetal · Answer

Multumesc pentru sfaturile voastre, dar nu am nevoie de psiholog.Sunt in toate facultatile mintale si sunt constienta de tot ce fac.Nu sunt intr-o stare de depresie, sunt ok.Acestea sunt pur si simplu niste amintiri care la un moment dar mi le aduc aminte mai tare.Nimic mai mult.

WhiteLover · Answer

Tu decizi in ce masura le lasi sa te afecteze.mereu sa iti spui asta in minte, totul depinde de tine.e viata ta, tu ai control asupra ei.

christinebubu · Answer

Nu stiu daca esti credincioasa sau nu, dar ai putea fi.Eu nu am crezut in "minuni" sa zic asa, dar intr-un moment in care aveam dureri insuportabile si nu aveam pastile m-am rugat.Si am adormit in cateva minute, durerea trecandu-mi.Asta te rog sa faci si tu.Roaga-te.Nu zic sa te duci la biserica in fiecare duminica.In momentele grele multumeste-i lui DUmnezeu si roaga-l sa te faca bine.Cred ca esti constienta ca viitorul tau frate nu are nicio vina si nu ar trebui sa te razbuni pe el.Incearca sa gasesti o persoana apropiata de sufletul tau cu care sa impartasesti asta si care sa aiba rabdare cu tine.Banuiesc ca e extrem de greu dar toate se intampla cu un motiv.Credinta e solutia si puterea e in tine nu in altcineva.

Cataliciiii · Answer

Eu ti-as spune sa mergi la un psiholog

Adriankuala · Answer

Amintirile raman de trecut priveste viitorul ce pot sa-ti spun comportate frumos in familie ca dupa spusele tale mama ta vitrega nu prea te are la suflet deci ar putea sa-ti dea un sut in fund in orice zi nu te mai certa cu ei si evita s-a vorbesti cu ei despre durerea care o ai in suflet cauta un prieten 2 care sa le povestesti banuiesc ca ai un prieten prietena bun/a care s-a poti vorbi liber ai doar 14 ani

Larisutza1357 · Answer

Eu ti-as spune sa mergi la un psiholog, te va face sa uiti mult mai repede ce s-a intamplat. Vei fi bine daca ma asculti. Si eu am prieteni asa, te rog asculta-ma si daca ai incredere in mine totul va fi bine! Daca te simti mai bine sa ne scrii :)