Stiu ca aceasta este o intrebare destul de ciudata pentru foarte multi dintre voi. Insa am nevoie de un sfat bun si va rog sa tratati subiectul cu seriozitate si sa nu postati comentarii rautacioase.
De cativa ani incoace mi s-a intamplat sa am acele ganduri, pe care nu le simteam ca fiind ale mele. Bun, asta nu a fost niciodata un motiv de ingrijorare pentru mine.
Dar de jumatate de an m-am mutat la un alt liceu, dupa ce abia ma acomodasem in cel precedent. Nu am avut de ales, deoarece parintii mei au gasit oportunitati mai bune de munca in alta parte. (Stiti si voi foarte bine cum e cu criza asta.) Ok, sa trecem la subiect acum. Incepusem sa uit anumite lucruri intamplate-n viata mea/ lucruri, detalii care imi erau chiar importante si pe care nu le-as fi putut uita( Sunt un om analitic.) De fiecare data incepeam sa imi amintesc cu totul alte chestii fata de ce era de fapt. Apoi am inceput cu vise, in care o oarecare entitate( o fata, care era tot un fel de eu) vorbea cu mine. (Nu imi mai amintesc exact ceea ce zice.) Nici asta nu mi s-a parut ciudat, pana cand sentimentele straine au inceput sa se dezvolte din ce in ce mai tare, odata cu trecerea zilelor. Am fost la o clinica 3 zile din cauza fazelor cu uitatul si credeti-ma ca a fost cea mai urata experienta din viata. Inafara de aceste emotii, mai am uneori anumite momente din viata in care uit parti dintr-o intamplare ( De obicei atunci cand aud pe cineva vorbind un lucru despre mine) Din cauza asta nu mai pot fi sigura exact de ceea ce cred si de ceea ce se spune de fapt.
Uneori, cand ma aflu in pat sau cand sunt asezata pe un scaun simt cum un genunchi, o mana sau o parte a corpului meu se misca fara un impuls din partea creierului meu.
Am incercat sa ma documentez pe internet si am citit despre multiplele personalitati. Emotiile straine(de obicei furie sau pur si simplu ceva-n genu: Toti astia sunt niste idioti.) si visele ar putea fi un simptom. Chestia care m-a speriat cel mai tare a fost azi, atunci cand imi venea sa rad de toata lumea in ora de mate si simteam ca trebuie neaparat sa fac asta si sa ma evidentiez in fata tuturor( Bineinteles ca nu vreau sa ma evidentiez in modul asta negativ. Inca o emotie straina.)
E foarte posibil sa exagerez si sper ca aceasta teama sa nu mi se adevereasca. Totusi vreau sa aud parerile voastre si inca odata va rog sa tratati subiectul cat mai serios. Nu e scris in gluma sau misto. Sunt doar o persoana ce-si doreste un raspuns.
Ordonare:
După relevanţă
Aceasta defazare cum ii zice #IoanaPsy poate fi modul in care iti vindeci tu ranile sufletesti, fiecare avem un mod aparte prin care surmontam problemele...niciun psiholog nu poate intra pe deplin in adancul sufletului tau.
Răspunde
Multumesc pentru raspunsurile primite. Sunt foarte recunoscatoare pentru atentia si seriozitatea acordata.
Da, bineinteles ca poate fi un mod de a ma apara in fata problemelor, fiindca eu chiar trec printr-o perioada dificila. Abia ma acomodasem si imi facusem prieteni intr-o clasa super, iar acum m-am mutat in alta scoala, respectiv clasa cu colegi destul de naspa. Problema pe care am avut-o pana acum a fost,, bullying-ul''. In scoala generala eram buna pentru colegi numai atunci cand le dadeam mura-n gura temele si raspunsurile la extemporale( Asta fiindca lor le era prea lene sa gandeasca pe cont propriu.) In rest m-a luat toti la misto, din cauza greutatii si ma rog...(cred ca asta e motivul principal.) Nu suport atunci cand cineva ma enerveaza sau imi calca-n picioare bunavointa. Am fost 3 zile intr-o clinica si am vazut ce sunt psihiatrii de fapt. Am fost vazuta din prima ca fiind dereglata mintal si nu incetau cu insistentele de a ma interna acolo. Iar profesorii de la scoala ( unii dintre ei) ma vad precum fetita bolnava si suferinda. Chiar sunt intrebata uneori de catre ei daca fac terapie si ca trebuie sa continui. Lucrurile astea dor foarte tare. Ignoranta si nepasarea oamenilor din jur mi-a facut destul rau pana acum.
Imi doresc sa aud parerile mai multor persoane si sa-mi dau seama de ce as putea face mai departe. :-)
Cel mai bine este sa vorbesti cu un psiholog cu experienta. Aceste defazari, aceste uitari sunt un semn de intrebare, dar nu e cazul sa iti pui un diagnostic in functie de ceva ce ai citit pe net. Mergi mai intai la un psiholog, cu experienta in psihologie clinica si psihoterapie, nu psihopedagogul scolii. Apoi vezi ce e de facut. Nu te ingrijora pentru ca exista solutii, important e sa apelezi la un specialist ca sa iti spuna exact ce se intampla cu tine. Poate treci printr-o perioada dificila in viata ta si se rasfrange astfel asupra ta.
P.S: Am uitat sa precizez ca aceste sentimente apar 60-65% cand cineva ma raneste/dezamageste si restul de 40-35% atunci cand sunt vesela. Practic in ambele cazuri. Multumesc ca va interesati de subiect!
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
