| Anca0a12 a întrebat:


Sunt in ultimul an la liceu și simt că mă depășesc toate. Am destul de mult de învățat și datorită faptului că nu am învățat foarte mult până acum nu e deloc ușor, nu pot să învăț cât e nevoie și pe lângă tot stresul ăsta cu școala mai sunt și probleme tipice adolescenților, știți voi, atunci când nu arăți așa cum ai vrea tu sau ai o zi proastă fără să știi neapărat de ce. Simt că nu mai pot, e prea greu. Nu știu ce o să fac mai departe, mi-e frică de tot, și aș vrea să mă simt ok, să nu mai fiu stresată, să mă simt bine. Aveți vreo idee?

Răspuns Câştigător
| Tataru_Ionut_2001 a răspuns:

Bacul e ceva trecător, doar acum e mai stresant. Gândește-te ce drum vrei sa urmezi de acum încolo, iar apoi te vei decide cat de mult te vei dedica pentru acest examen, fie ca vrei doar sa il treci sau vrei sa iti asigure un loc la o facultate buna. Sincer iti spun, nu am fost un elev foare silitor, învățăm cat de cat in generală, iar după liceu mi-am dat seama ca nu are rost sa ma concentrez pe toate materiile inutile, si sa acord ceva mai multa atentie matematicii si românei. Doar la mate prindeam totul din zbor iar la romana nici nu ma stresam sa învăț vreo ceva, iar la restul materiilor iti dai seama...Cand a venit clasa a 12 a m-am hoatart sa acord mai multa atentie materiilor de bac, asa ca am hotarat sa fac pregatire la mate si info, eu fii.d pe științe ale naturii, deci practic am luat materia de info de la 0!

De retinut este faptul că nu mi-a plăcut deloc scoala, dar trăiam cu mentalitatea ca asa ajungi ceva in viata, adică să am un job bine platit. Dar cu toate ca am fost un elev mediocru am reusit sa iau nota 8.4 generală la bac, profil științe ale naturii, un profil nu foarte usor dar nici prea greu. Deci ideea e ca se poate sa iei o notă buna fără să fii indoctrinat.

Nu stiu ce sa iti recomand ca a treia materie la bac, depinde de profil si care ti se pare mai usoara, dar la mate trebuie sa ai mintea deschisa, si sa faci pregatire in particula cu o alta profa, iar la romana nu ai cum sa dai gresi daca efectiv inveti majoritatea eseurilor pe de rost. Subiectul 1 e logic, obtii aproape tot ce ai nevoie din text, iar la punctul b bagi vrajeala, dar o vrajeala care sa fie concreta si pe subiect. De exemplu iti da sa faci un eseu "importanta calculatorului in lumea moderna", si bagi: ca calculatorul te tine la curent cu tehnologia prin intermediul internetului, ca nu stiu ce, ca poti sa faci bani cu ajutorul lui, sa dezvolti aplicatii...pur si simplu detaliezi logic. Iar la subiectul 3 trebuie sa inveti pe de rost toate eseele operelor, adica nu stiu, un eseu de 2 3 pagini in care sa cuprinda tema titlu etc. Te asiguri ca stii pe din afara operele, poti sa inveti chiar si 6, daca esti sigura ca va pica o opera din alea 6 pe care le-ai ales, iar daca ai nimerit subiectul scrii pe de rost eseul, poti sa repeti acasa, sa rescrii de mai multe ori eseul pe foi dupa ce ai invatat pe de rost si nu o sa ai probleme. De exemplu eu cand am dat bacul anul trecut la romana am invatat doar 5 esee, ce eram cel mai sigur ca pica...si am nimerit, si asa am luat 8.60 la romana. La mate a fost mai greu pentru ca am vrut să iau nota mare, dar un 6 cred ca poate sa ia oricine, trebuie doar sa fii atenta la pregatire, pentru ca la unele majoritatea exercițiilor pe care o sa le faci la pregatire ai sa vezi ca metoda de rezolvare e aceeasi.

Pentru mine bacul a fost mai usor decat credeam, inainte aveam impresia ca e un examen greu, deoarece era stresul parintilor, si a strsului bacului in general, dar acum ca privesc in urma nu mi se pare cine stie ce...eu la cum am invatat am avut timp sa fac de toate in timpul bacului, ba chiar sa ma antrenez sa fiu jucator pro de counter strike, deci ideea e ca se poate.

Baftă si spor, cred ca ai timp sa te gândesti la cat de frumoasa esti si la cat de urâtă esti după bac, zic si eu.

6 răspunsuri:
| Adry05 a răspuns:

Ai acu perioads de stat acasă căcălău, pune mâna și învață și lasă dramatizatu că dacă stai și te plângi pe net aa am atâta de învățat ce rezolvi?

| Anca0a12 explică (pentru Adry05):

Poate apare o persoană care să-mi spună cum a reușit să învețe și să facă față stresului... ( Ar trebui să mă ajute cineva dacă mă plâng pe net, asta e ideea )

| Adry05 a răspuns (pentru Anca0a12):

Păi te pui și înveți, ce altceva ai putea să faci? îți asumi că te-ai apucat așa târziu și profiți de timpul rămas, nu stai să te văicărești și să-ți faci scenarii că n-ai timp de așa ceva.

| Anca0a12 explică (pentru Adry05):

Îți mulțumesc pentru acest răspuns, m-ai ajutat mult.

sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Da. Meditație cu mantra.
Curaj și încredere în mine.
Sau mai puțin academic. Niciodată nu o fost să nu fie cumva. Că dacă ar fost să fie, ar fi fost.
Aceste mantre te vindecă de adolescență.
Iar de bac te vindecă altă mantră.
Ei, și ce dacă pic?

| Donsavas a răspuns:

Da. Lasa aspectul fizic si relatiile cu oamenii acum. Concentrează te pe cariera, statutul tau social si studii. Nu frumusețea iti aduce de mâncare ci inteligenta rațională și emoțională.