anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Bună TPU
Trec printr-o situație foarte ciudată, deci ar trebui să cunoașteți puțin povestea.
De 4 luni încoace țin legătura cu o fată de care într-un fel îmi place. O plac ca și persoană, nu ca și aspect fizic, asta v-o spun cu siguranță.
Pur și simplu în astea 4 luni nu am făcut altceva decât să mă gândesc la ea.
Durere, panică, ce-oi fi simțit eu acolo, buluc toate...Dar le-am tras, cum s-ar spune happy
Ea a avut un prieten prin vară de care s-a despărțit, din cauza că l-a văzut într-o poză cu o altă fată, la fel, o ciudățenie.
Cert e că atunci a venit la mine să-și ceară scuze pentru fiecare moment în care ne-am certat și că mă iubește etc.
Ceea ce mă stresează pe mine e faptul că se comportă cu mine aproape de parcă am fii împreună, însă ea spune că totul e ca între frate și soră... Acum aștept și părerile voastre.
Am încercat orice e omenesc posibil, probabil că mulți sunt de părere că ar trebui să-mi ocup timpul cu școala, temele, etc.Dar nu e atât de ușor pe cât pare... Fac chestia asta deja, râd n-am nicio treabă la școală, iar in vreun moment de plictiseală încep și mă pun pe gânduri și mintea zboară direct la ea.
E destul de greu, în ciuda faptului că e cu 2 ani mai mică ca mine și totuși nici eu nu înțeleg ce am văzut la ea, dar o simt foarte aproape. Ca și prieten este extraordinar. Dar nu spune nimic din ce simte și în ultima vreme vorbim din ce în ce mai puțin.
Aștept sfaturile voastre, ofer funda, eu nu am de la cine să mai cer sfaturi.. După cum am spus, am făcut tot ce e omenesc posibil, am încercat s-o ignor, degeaba, am încercat să nu-i mai dau mesaje, degeaba...Același lucru se întâmplă mereu, mulțumesc.

Răspuns Câştigător
| AdelaElena88 a răspuns:

Pff, cred ca amandoi impartasiti aceleasi sentimente. Tu spui ca evident nu iti place fizic de ea, insa o simti aproape. Si ea cred ca te iubeste pe jumatate, daca spune ca ea considera totul ca o relatie frate sora.O sa iti impartasesc putin din experienta mea, voi incerca sa fiu cat se poate de scurta. Si eu am avut un astfel de prieten. Adevarul e acum sincer sa iti spun, imi placea de el, era simpatic, vorbeam si ne-am aproapiat destul de mult ca sa zic asa( relatia noastra de amicitie pentru ca nu a fost niciodata mai mult, a avut un debut mai special: l-am intalnit intr-un club si imi captase foarte mult atentia; incepusem sa vorbim si flirta cu mine apoi intr-o zi mi-a zis ca simpatiza o fata pe care eu cunoasteam si cu care schimbasem la un moment dat, cateva vorbe; Mi-am dat seama ca m-a bagat in friendzone si eu am incercat sa fiu cat de cat subtila si sa ii arat ca il plac; O perioada nu prea mai vorbea cu mine apoi ne-am intalnit din nou in club. A flirtat cu mine toata noaptea si ne tot tachinam, insa pe masura ce avansa: incepusem sa dansam, m -a muscat chiar si de gat si nu am reactionat ok, mi-am dat seama ca ceva nu e ok, am simtit si m-am si panicat putin, ma vrut sa plec cat mai repede de acolo. A tinut sa ma conduca acasa, iar eu nu l-am pupat nici macar pe obraz. A doua zi a tinut sa ne intalnim si m-a intrebat daca vreau sa fiu cu el. Si apoi l-am bagt eu oficial in friendzone. A fost foarte trist, pentru el, probabil si-a dat seama ca ma pierduse pentru ca eu incepusem sa vad lucrurile mult mai clar. Eu i-am spus ca il plac ca amic si ca il consider un baiat super, insa eu iau relatiile in serios. Insa, am continuat sa vorbim si am tinut unul la altul eu cel putin am facut-o si am simtit ca si el un pic) Ps; si intre noi era o diferenta fizica majora: eu 1, 55 el aproape 1, 90 =)) Insa pe mine nu am deranja asta.Cand o fata te baga in friendzone(vorbesc mai mult in cazul meu) de obicei il place pe tip, ii cunoaste calitatile si cateva dintre defecte, si simte ca nu e baiatul potrivit cu care ar putea forma o relatie, desi isi doreste foarte mult sa poata, insa baiatul pur si simplu nu se ridica la nivelul asteptarilor ei. La un moment dat iti spun sincer ca mi-a placut mult de el, mai ales dupa ce l-am refuzat cand a incercat sa mai fie cu mine; nu m-a mai intrebat asa direct, dar a incercat) si ne-am indepartat, cel putin o perioada.Era mai bine pentru amandoi, ne raneam.Eu il iubeam pe jumatate, si nu merge. Am suferit putin, insa nu regret pentru ca am ramas in continuare amici si el si eu suntem implicati intr-o relatie in momentul de fata, si suntem extrem de fericiti( asta se intampla acum ai bine de un an). Iar acum amicita dintre noi e mult mai fericita.Sincer iti spun sunt foarte fericita pentru el ca a gasit-o pe fata cu care e in prezent, si ma bucur enorm pentru ei. Ca si concluzie: stiu exact ce simti, ea nu e tot ce iti doresti in totalitate, insa te-ai atasat de ea, cum de altfel si ea s-a atasat de tine. Si ea e la fel de confuza ca si tine, iti spun pentru ca am trecut si eu pe acolo. Cel mai bine e sa isi gaseasca fiecare pe altcineva, pe care sa il poata iubi neconditionat, nu pe jumatate.Succes si sper ca nu te-am plictisit! Uite o melodie sugestiva https://www.youtube.com/watch?v=4QIkCQGCWpk

0 răspunsuri: