| DeliaDelii a întrebat:

Una dintre colegele cu care mă înțeleg cel mai bine de la școală are un frate mai mare. am început să ies cu prietenii ei și bine-nțeles că fratele ei era mereu prin preajmă. Nu prea vorbeam cu el dar am observat că mereu când mergeam la biliard voia să fiu în echipă cu el, sau când ieșeam la un suc, o cafea se punea lângă mine. După un timp am început să vorbim, destul de puțin dar vorbeam. apoi mi-a spus când îl duc la o plimbare cu mașina mea. și ok am ieșit. Apoi după unele discuții m-a întrebat dacă mai sunt virgină. Scuza lui era că e penticonstal și eu sunt creştin ortodox. și nu ar putea să fie cu o fată care nu ar mai fi virgină și ar avea și altă religie deși a spus că îi plac foarte mult. După acea seară am mai ieșit odată, a ajuns să mă întrebe dacă aș vrea ceva serios cu el. adică o relație serioasă și să-mi schimb religia. Am spus că poate dacă l-aş cunoaște mai bine ar putea fi ceva serios între noi dar el mergea pe religie că își dorește să merg la ei la biserică pentru ca să pot fi acceptată de părinți lui și de pastorii bisericii. M-a sărutat după un timp dar a mai apărut o problemă, el încă nu vrea să știe nimeni că suntem împreună pentru ca ceilalți să nu creadă că m-am culcat cu el. îmi scrie destul de rar și ne întâlnim doar seara. ce ar trebui să fac? Cum să abordez situația? Dacă i-aşi spune să rămânem prieteni ar fi urât din partea mea? Nu pot să îmi schimb religia cum îmi schimb sosetele. nu e ceva la care te poți gândi o secundă și ai un răspuns. mai ales că la ei sunt unele "interdicții" pe care nu știu dacă sunt dispusă să le accept. Aș vrea un sfat de la voi. cum vedeți voi asta? Cum ați proceda în locul meu?

3 răspunsuri:
| andreeahri a răspuns:

Draga mea, incearca sa discuti si cu el lucrurile astea si daca este dispus sa astepte pana va cunoasteti mai bine si pana ii vei da un raspuns concret. Cum ai spus si tu, nu iti poti schimba religia odata cu sosetele, deci gandeste-te bine ce faci. Iti doresc sa iei decizii cu capul, nu cu inima.

| RedheadOnTheRun a răspuns:

Crezi ca e urat din partea ta sa il refuzi? Nu crezi ca e mai urat faptul ca el incearca sa te schimbe pe tine si convingerile tale? Si stai asa, ca inca nu sunteti impreuna. Mai tarziu va fi si mai rau daca vede ca tu ii permiti. Lasa-l cu religia lui, o sa-si gaseasca el o fata pe masura. Nu e cazul sa te schimbi pentru cineva care n-are un minim de intelegere si respect pentru persoana ta.

| AnYyCrZ a răspuns:

As spune punctul meu de vedere, atata tot.