Bună TPU!
Voi cum argumentați faptul că adolescența este vârsta iubirii?

Uite-te in jurul tau - pe TPU - cati adolescenti nebuni nu sunt, ce se indragostesc prea repede, sau de prea multe persoane odata!
La varsta asta omul e naiv si fara experienta, le incearca pe toate si hormonii intra in functiune.

Nu este adevarat deci nu am ce argumenta.

Dacă nu în adolescenţă, atunci când?

Prima dragoste, cei mai mulţi dintre noi, o trăim în timpul adolescenţei. Evoluţia sentimentală îşi spune cuvântul pe la vârsta de 15-16 ani, chiar dacă prima simpatie pentru o persoană de sex opus se manifestă la grădiniţă sau în primii ani de şcoală.

La această vârstă flirtul, seducţia, dorinţa de a fi observat şi admirat, iubirea platonică, bătăile puternice de inimă şi înroşirea obrajilor în prezenţa celui iubit, sunt manifestări frecvente care fac parte deopotrivă din viaţa fetelor şi a băieţilor. Sentimentele intense care însoţesc aceste manifestări îi fac pe adolescenţi să caute zonele de intimitate, împărtăşind aceste trăiri mai degrabă cu prietenii apropiaţi decât cu părinţii sau familia.

Iubirea adolescentină, pură şi magică, răstoarnă tot universul relativ stabil al adolescentului, pertubându-i viaţa şi activitatea. El îşi poate abandona preocupările de până atunci, inclusiv pe cele şcolare, rezervându-şi mult timp visând la acea nouă persoană semnificativă intrată în viaţa lui sau petrecându-şi timp cu aceasta, construindu-şi noua relaţie care va ocupa din ce în ce mai mult spaţiu.

Pentru părinţi este o situaţie extrem de delicată, care trebuie tratată cu foarte multă înţelegere. Ei se văd confruntaţi cu un sentiment straniu: sunt conştienţi că adolescentul lor trăieşte un moment important şi, în acelaşi timp, ştiu că nu pot spune sau face mare lucru. Părinţii pot da curs dorinţei prea mari de a şti şi de a se implica exagerat, fiind atenţi şi sensibilizaţi de transformările provocate de aşa zisa dezordine amoroasă a adolescenţilor, sau, dimpotrivă, pot ignora acest aspect prin lipsa oricăror discuţii. Este necesar să se găsească o cale de mijloc, părinţii însoţindu-şi copiii de la distanţă, rămânând mereu "pe recepţie", fără a fi intruzivi.