Bună, TPU!
Voi începe destul de direct! În pofida vârstei fragede, mai exact 17 ani, mă simt chiar ghinionistă! Nu simt că aș avea noroc în ceva, efectiv îmi merge foarte prost. Nu pot spune că sunt o persoană chiar pesimistă, dar nici optimistă, deși în ultima vreme am încercat să-mi impun și să mă conving că nu-i chiar așa și ca de fapt totul va fi bine... însă în zadar.
Nu sunt o persoană nicidecum răutăcioasă, ba din contră. Am multe calități cu care mă fac remarcată. Am simțul umorului, sunt sociabilă, distractivă.
Am fost îndrăgostită de cineva 8 luni și ce-i drept, încă mai simt ceva pentru el, deși lui nu-i pasă, cu toate că m-a făcut să înțeleg mult timp că ar simți ceva pentru mine, la final urmând să fie cu altcineva, eu fiind lăsată cu ochii în soare. Iar aici nu e vorba de faptul că n-am gândit rațional, ideea e că eu am ghinion! Mă uit la prietenele mele și văd cât de fericite sunt și mă întreb permanent eu de ce nu pot fi ca ele?! Eu când voi fi fericită?!
Între timp, lucrurile s-au cam schimbat, eu am schimbat locația pentru ceva vreme și acolo am remarcat un tip. Îmi era foarte simpatic și mi-am spus că n-ar fi ok s-o lungesc și încercam să-mi impun să nu trec nici măcar în etapa în care încep să-l simpatizez, gândindu-mă că e posibil să ajung într-un punct nefavorabil mie, faptul că nu ar fi fost reciproc etc. Ideea e că nu s-a întâmplat cum am vrut eu! Îl vedeam zi de zi și începea să-mi fie și mai mult drag de el. Ne zâmbeam, dar nu am conversat, ci doar în grup. O vorbă, două. Nu mi-am permis să inițiez eu conversații cu el, era fiul șefei mele și nu voiam să fac o impresie proastă, mai ales că eram și la început. Eu am plecat de acolo și mi-a părut rău, dar azi am aflat că a ieșit cu tipa care a venit acolo fix când am plecat eu. Am început să plâng, efectiv plângeam în hohote. Sunt atât de revoltată și frustrată încât efectiv mă enervez foarte tare! Treptat, îmi scade și încrederea în mine pentru că mă simt ghinionistă! Sora mea e norocoasă spre deosebire de mine. Are prieteni foarte buni, un iubit care o iubește, se înțelege bine cu toți, e super ok! Nici prieteni nu mai am. Când am dat de greu, au plecat toți. Nu știu ce să mai fac. Chiar nu știu. Sunt nervoasă tot timpul din cauza asta și izbucnesc, de multe ori nu mă pot controla.
Părinții mei sunt despărțiți, stau cu tata și cu mama vitregă, dar nu ar fi asta o problemă, ci faptul că de multe ori îi simt lipsa mamei și în măduva oaselor. Îmi lipsește mai ales acum când am mare nevoie de ea. Ne vedem rar, nu-mi permit să fac mereu naveta până la ea, muncesc, dansez etc timpul meu e limitat și nici ea nu poate. Vorbim la telefon, dar nu se compară când stai în fața unei persoane și îi vorbești.
Încerc să fiu drăguță, începusem să cred că la mine e problema, dar orice aș face tot o dau în bară. Și într-adevăr începusem să cred cu tărie că e doar o perioadă proastă, nicidecum faptul ca eu am ghinion în aproape toate și același demers. Am dat-o în bară! Dar de când sunt mic copil mi se pare că e așa.
De multe ori mă simt exclusă de la tot ce înseamnă fericirea adevărată.
Nu mai pot să simt fericirea din interior, nu mă mai simt fericită. Parcă oamenii îmi umbresc calea și îmi răpesc bucuriile, cel puțin asta am simțit când am fost îndrăgostită și pentru ceva timp mă simțeam cu adevărat fericită, exceptând faptul că în mare parte a fost numai stres. El era o persoană dificilă. Ulterior, după 'despărțirea' noastră, doua luni am plâns și m-am consumat mult. Experiența asta m-a frustrat mai mult și m-a făcut să simt o aversiune mai profundă față de el, deși dacă mâine mi-ar spune că îi pare rău, l-aș ierta fără să stau pe gânduri. Mă simt deseori o proastă în lumea perverșilor. Probabil greșeala mea e că pun suflet unde nu trebuie, dar până la urmă cum mai poți spune că trăiești cu adevărat dacă nu-ți împărtășești sentimentele, dacă nu le trăiești la adevărata lor intensitate, ce rost au sentimentele dacă sunt ascunse?!
Nu am prieteni mai apropiați, deși sunt sociabilă și de treabă.
Nu am un iubit, parcă nimeni nu s-ar uita la mine, deși sunt o fată chiar frumoasă și mă bucură faptul că toți băieții cu care am vorbit au apreciat la mine faptul că am o gândire open, principiile și concepțiile mele, cât și perspectiva mea a tot ce înseamnă societate, iubire, oameni etc.
Îmi place să scriu (scriu texte, poezii), îmi place actoria, îmi place să cânt, îmi place să dansez(activez într-un ansamblu de dansuri ce țin de religia islamică, eu fiind musulmancă) Asta-i ideea! Sunt o persoană cu calitați poate speciale, dar sigur frumoase și cu toate astea, mă simt GHINIONISTĂ! Îmi cer scuze de faptul că repet, tot ce fac e să scriu ceea ce gândesc la momentul actual, simt nevoia să mă descarc.
Nu dramatizez. Asta-i de fapt tot ce simt. Nu e de faptul că eu privesc doar partea rea, e ceea ce mi se întâmplă!
Aștept răspunsurile voastre, un sfat, o vorbă bună mă poate ajuta enorm! Vă rog, fără reproșuri și jigniri, căci nu e cazul și momentul potrivit!
Mulțumesc pe deplin celor ce și-au făcut timp să citească, cât și celor ce au îngăduit să-mi scrie!

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook