Vreau sa va povestesc o parte din viata mea si la sfarsit sa va dati cu parerea.Cand aveam 3 ani, bunica mea materna a murit.Cred ca a fost una dintre cele mai urate perioade din viata mea.Eu inca mai am amintiri cu ea,dar foarte putine, mi-as fi dorit sa fi petrecut mai mult timp cu eaSora mea mai mica nici nu o tine minte, nu avea decat 7 luni cand bunica a murit.Desi au trecut aproape 13 ani de cand ea nu mai este printre noi, cand mi-o aduc aminte incep sa plang, si lucrul acesta se intampla mereu noaptea cand ma uit la cer si la stele.Cand a murit, mama mea mi-a spus ca ea este in cer printre nori si ma vegheaza pe mine si pe sora mea, mereu cand spunea lucrul acesta eu ma uitam la cer si imi imaginam chipul si zambetul ei.Nu stiu de ce dar am simtit mereu ca noi doua avem o legatura foarte puternica, numai spun ca eu am aceeasi grupa de sange ca ea (A2).Cred ca ultima oara cand am visat-o, a fost inainte sa moara cu o luna,doua.O tinea in brate pe sora mea si vorbea cu mine,cand cu ea. Dupa ce a plecat,am visat-o ca dormea in sufragerie la mine in apartament, si am inchis putin ochii si numai era, atunci m-am trezit.Nu-mi mai aduc minte cand mama mea mi-a spus ca a murit,dar tin minte ziua inmormantarii,eu nu am fost, mama nu a vrut sa ma ia, nu stiu din ce motivStateam in apartament la o sora de a bunicii si erau niste rude de ale mele si pregateau mancarea pentru pomana.Eu le-am intrebat unde este mama mea(era la inmormantare), si ele mi-au spus ca este la dentist.Eu fiind copil le-am crezut. Dupa ma gandeam ce vroia sa zica mama mea ca bunica a murit(eu nu stiam ce inseamna moarte, cand aveam 5 ani m-am uitat la un film in care o fetita a murit si o ingropau,eu nu intelegeam ce se intampla, tatal meu mi-a spus ca a murit, eu nu intelegeam). Deci eu nu intelegeam cum adica bunica mea a murit.Mama,a spus ca nu se va mai intoarce, eu desi nu stiam ce inseamna moartea, si gandindu-ma ca bunica nu se va mai intoarce am inceput sa plang si de aici cred ca am intrat intr-un fel de depresie.Plangeam mereu, nu mai mancam, mama mea imi punea o poza cu bunica in fata mea si abia apoi mancam.La gradinita plangeam mereu, toti copiii ma intrebau ce am.Insa intr-o zi,nu stiu de unde mi-a venit ideea asta dar m-am gandit,daca Iisus Hristos a inviat,de ce nu si bunica mea? Eram doar un copil, nu ma judecati.Eu asteptam in fiecare zi sa o vad din nou pe bunica mea, ma uitam mereu la cer si-mi imaginam chipul ei.Insa intr-o zi, mi-am dat seama ca bunica mea nu se va mai intoarce niciodata.Pe bunica mea a chemat-o Elena, si pe mama mea o chema Elena.Intr-o zi eu i-am zis mamei mele, de ce nu mi-a pus si mie numele Elena, ca sa duc mostenirea mai departe.Nu mai tin minte ce mi-a raspuns.Acum dupa atata timp depresia mi-a trecut, insa cand ma uit mereu la cer mi-a aduc aminte pe bunica si incet sa plang.Va sunt recunoscatoare ca mi-ati citit povestea, si ca ati avut rabdare.Imi pare rau daca este cam lunga, dar am putut in sfarsit sa ma descarc undeva.Si va spun sincer cand am scris am inceput si sa plang. Acum intrebarea mea este,daca intradedevar am fost in depresie,dupa ce am povestit mai sus, credeti am fost in depresie? Va rog fara raspunsuri rautacioase, mai bine nu mai raspundeti.Multumesc.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook