CARTI SI FILME
Cei mai multi dintre noi care se declara dezamagiti dupa ce ies de la film apeleaza la un singur argument: n-a respectat cu strictete cartea (sa vezi ca de fapt in carte Cecile era mai scunda si mai tanara si Valmont mult mai atragator). O farama de dreptate exista aici, incontestabil, de vreme ce toate trasaturile personajelor sunt extrem de importante pentru arhitectura interioara si desfasurarea naratiunii, dar nici exagerari (daca ne-am imaginat-o pe marchiza de Merteuil ca fiind un iepuras Playboy cu porniri machiavelice nu e tocmai vina regizorului ca nu ne-a indeplinit fantezia). In plus, exista atatea viziuni cati cititori astfel incat criteriul corespondentei cu imaginatia fiecaruia incepe sa scartaie.
Pe de alta parte, cei care nu s-au obosit sa citeasca romanul original sau care considera ca acesta paleste in comparatie cu realizarile filmului spun deseori ca mijloacele vizuale de care se serveste a saptea arta nu vor putea fi niciodata egalate de cuvinte. Lucru total fals (caci toate efectele din Lord of the Rings nu sunt decat echivalentele cinematografice ale talentului si imaginatiei lui Tolkien). De obicei, filmul simplifica povestea, care ar fi imposibil de trecut pe ecran in complexitatea ei. E greu sa nu recunoastem insa ca un film atinge mai greu complexitatea unei carti.
Stiu ca nu veti fi toti de acord cu mine, inteleg ca un film e un film si trebuie luat ca atare… Insa va fi mereu mai limitat decat o carte, indiferent de cat de evoluate sunt efectele speciale din zilele noastre! Sa luam de exemplu: Harry Potter si Cronicile din Narnia, nu poti sa te uiti linistit cand vezi ca strica o bunatate de carte ce nu se va compara niciodata cu finalul filmului sau invers! Ma enervez cand vad cate detalii importante din carte sunt lasate deoparte in scenariul filmului fiindca nu vei putea reda niciodata impecabil niste carti in 2 ore, 3 ore, 4 ore de film. Credeti-ma imaginatia omului nu se compara cu ce pot face expertii in efecte speciale de la Hollywood. Dar ca sa nu fiu un arbitru rau va spun asa ca si filmele sunt bune (de exemplu:atunci cand vrei sa te relaxezi sau nu ai timp o zi intreaga sa citesti o carte)! Acum ramane in seama d-voastra sa va spuneti parerea!