Buna tuturor!^_^Desi nu accesez site-ul decat pentru a raspunde la intrebari, am decis ca ar fi dragut sa va plictisesc cu intrebarile mele rupte de realitate, asa ca, sunt aici!
Nu credeti ca lume din ziua de azi nu stie sa cunoasca fericirea?
Credeti ca daca ati gasit o persoana pe care o iubiti, asta inseamna apogeul sentimentului de implinire?
Daruiti saruturi, convorbiri la telefon, emoticoane.si faceti asta de zi cu zi, dar restul?
Nu v-ati gandit ca iubirea pentru cel apropiat sta in tot ceea ce ne inconjoara?
Nu v-ati gandit sa inchideti ochii pentr-o clipa, si sa recapitulati ce aveti? O sumedenie de mesaje, amintiri cu"gasca"si asa mai departe?
Cate persoane atunci cand iubesc, imbratiseaza razele matinale ale soarelui, pasesc distrati oriunde vad cu ochii, gasesc in lucruri un strop de noutate?
Te-ai trezit cu sentimentul de dor in tine, si n-ai stiut cum sa-l hranesti?
Ai iesit din casa nestiind ce sa faci si-ai plecat spre dreapta, sau stanga, depinde ce te-a chemat?
Te-ai asezat undeva pe iarba, chiar daca restul se uitau ciudat la tine, ai uitat de ei, si-ai vazut in norisorii de pe cer, chipul celui/celei pe care o iubesti?
Ai trimis vantul sa-i sarute buzele din partea ta cu certitudinea ca-l va simti?
Ai atins frunzele arse de soare, si-ai observat ca inca sunt vii, nemuritoare chiar datorita rasuflului tau?
Ai pictat pe cer inimioare purtate de vant, atat de departe unde numai gandul tau poate ajunge?
Ai crezut vreodata ca desi esti...mama/tata,adult,tu inca esti copil?
Stiai ca. cu totii avem aceeasi varsta?
Tu crezi ca iubirea sta in prezenta celui iubit, si doar atat?
Ai simtit vreodata ca vezi in tot ceea ce exista un singur chip?
Ai auzit vreodata in cantul randunelelor, sau in sunetele pianului imbatranit, doar vocea lui/ei?
Nu vrei ca atunci cand te asezi in pat sa nu mai visezi:cs, problemele inceperii scolii, bani pe care trebuie sa-i dai copilului la scoala, etc.si-n locul astora, sa evadezi, pentru ca fie ca realizezi fie ca nu, esti liber/a!?
Daca tot pierdem timpul atat de.inutil,nu te-ai gandit sa lasi messul, rapoartele pentru firma, fifa si rochiile de pe site-uri, ca sa asculti 5 minute o singura melodie, si sa te gandesti departe?
Nu te-ai gandit ca esti mult prea preocupat de problemele de zi cu zi, incat ai uitat care-ti este scopul?
Nu vrei sa dai o culoare existentei tale, si s-o faci sa fie nemuritoare?
Nu te-ai gandit ca infinitul nu este un simplu cuvant, ci singura cale spre nemurire?
Nu te-ai gandit ca in loc sa ma"injuri"pe mine acum, ca-ti "mananc"timpul, ar trebui sa te mai gandesti ca. poate am dreptate?
Nu citi cuvinte, citeste ganduri, si respira-n sentimente.
Daca nu-mi poti da 10 minute din timpul tau.macar asculta astea, si gandeste-te ca ceea ce vrei, nu e imposibil, pentru ca pentru tine totul e posibil!
http://www.youtube.com/watch?v=0P7FC1GwgHw
http://www.youtube.com/watch?v=SglbWfAraWQ
http://www.youtube.com/watch?v=BoXumWGY-fs
Iar daca vreodata iti va fi atat de greu incat, vei simti ca numai poti, gandeste-te ca durerea ta e doar o fasie de praf in comparatie cu durerea, de-a nu te putea accepta in.tot!
Multumesc frumos persoanelor carora imi vor acorda putin din pretiosul timp ce se scurge din oceanul nemarginit, pentru a citi"aberatiile"mele.
Va doresc o viata cat mai linistita!^_^

@JustShadow
Sincer m-as bucura ca fericirea sa fie un ideal al imaginatiei dar mi-e teama ca e mult mai mult de atat. A fost o perioada in care alergam practic dupa fericirea; vroiam langa mine prieteni perfecti, prieten perfect si chiar am indraznit sa cred ca parintii mei mai au ceva de lucrat pana sa fie perfecti.De cand ma stiu am fost o perfectionista dar in perioada aia am exagerat cu mult lucrurile.Nu ma durea daca imi pierdeam prietenii dar privind inapoi nu imi vine sa cred ca am gandit asa despre parintii mei.Am crezut ca fericirea inseamna armonie si armonia perfectiune.Nimic mai fals.Am vazut oameni saraci si ferciti.Am vazut bogati tristi.Si cum la a treia categorie se incadreaza din ce in ce mai multa lume:nici bogat nici fericit
Inteleg perfect ca am standarde destul de ridicate de la mine si de la cei din jurul meu, si mereu vreau mai mult
Asa ca nu mai caut fericirea.Ma resemnez cu multumirea. E destul de buna
Nu dramatizez insa nu prea am avut motive de fericire.Impliniri scolare sau personal vor ramane mereu la stadiul de succese si atat.Sunt de admirat cei care se bucura din orice
Normal daca as povesti trecutul cuiva el ar intelege ca am fost fericita nestiind de fapt ca "vorbind despre trecut mintim cu fiecare gura de oxigen luata". N-as putea zice ca nu m-am impacat cu trecutul, sunt lectii importante cele pe care le-am invatat atunci si care imi folosesc si imi vor folosi mereu
Dar eu nu mai caut fericirea. Ce sens are? Dupa ce o prinzi de coada, trebuie sa o intretii cu inca si mai multe iluzii
A fi fericit e o problema de temperament de ordin psihologic. M-as fi bucura sa fie o problema de caracter, el in timp se mai schimba insa e vorba de felul nostru de a fi
Iar aici sunt o flegmatica convinsa. N-am cum sa privesc o floare sau cum creste iarba fara a ma gandi ca imi pierd inutil timpul
Deci, fericirea e cam departe, tocmai de asta o admir asa de mult la altii

Daca tu ai scris ceea ce e mai sus, te FELICIT din toata inima pentru bucuria ce mi-ai adus-o in suflet la citirea acestor cuvinte, pentru gandurile bune pe care mi le-ai oferit prin simple cuvinte puse in contexte uimitoare. Chiar nu-mi vine sa cred cate mi-au venit in minte la citirea pasajelor tale pline de profunzime."sa atingi o frunza uscata de soare si sa simti ca inca traieste numai datorita rasuflarii tale". Multumesc!

Buna!Draga "Mr & Mrs Fox", crede-ma ca inteleg absolut fiecare cuvant pe care l-ai scris acolo, si desi ti se poate parea ciudat, stiu foarte bine ce reprezinta trecutul, in viata unui om. O simt pe pielea mea, eu nu sunt o"zambareata", si nici nu stiu daca as putea fi vreodata, caci ceea ce am scris mai sus nu e scris din. fericire, e pur si simplu o umbra a sentimentului de tristete, care din pacate ma va urmari mereu.Tristetea m-a facut sa vreau sa caut si sa aflu anumite raspunsuri, datorita trecutului am invatat sa iubesc psihologia si filosofia, si am aflat ca fericirea este un ideal al imaginatiei si nici de-cum al ratiunii, insa citind, cautand si simtind, am invatat ceea ce oamenii refuza sa accepte, sau pur si simplu nu vad.ca,cheia pentru a te elibera sta in infinit.Stiu ca totul suna a vise, mai ales acum cand lumea e atat de realista, insa puterea in a indeplini diverse lucrui sta in noi.
Am trecut prin multe in. putini ai ce-i drept, poate mult prea multe pentru un copil si sincer am observat ca era nevoie sa-mi eliberez sufletul de atata tristete si durere.
Nu te-ai gandit ca daca ai incerca sa faci asta nu ai absolut nimic de pierdut?
Eu nu am crezut ca ceea ce am scris mai sus intr-adevar este realizabil, si nici nu am vrut sa incerc pentru ca stiam ca voi fi dezamagita.Insa iti spun ca am riscat si-am fost indiferent in fata provocari asteia, si-am fost surprinza.Am invatat ca intreaga existenta are doua taisuri, unul captat de chestiile negative, iar altul de cele pozitive.
Nu sunt in masura sa dau sfaturi, dar mi-ar placea sa mai incerci odata sa intri in legatura cu amintirile tale, si mai presus de toate sa accepti trecutul asa cum este, pentru ca fie ca vrei fie ca nu el face parte din tine.Stiu si eu cum e ca trecutul sa fie prezent in sufletul tau zi de zi.Incearca doar sa te eliberezi pentru cateva clipe si sa nu vezi ceea ce am scris sus, ca niste cuvinte.Inchide ochii si gandeste-te la cata putere ai, si tot ceea ce poti face cu ea, si aminteste-ti ca nu exista limite daca intr-adevar vrei ceva. Iar daca totusi vei avea aceeasi parere, atunci sa stii ca si eu te apreciez pentru cum...esti(imi ajung cateva vorbe ca sa-mi pot da seama ce este in sufletul tau), pentru ca poti sa vezi realitatea atat de acut, eu nu te rog nimic mai mult decat sa incerci sa faci totul pentru a atinge fericirea! Si pe langa asta...sa ai grija de tine!^_^

Da ceea ce am scris mai sus, este scris de mine!...Si,scuzati-ma pentru greselile din raspunsul dat de mine, m-a ajuns oboseala din urma!

M-ai cam pus pe ganduri... superbe cuvinte!:X

Sa-mi bag si eu nasul, ca de. In primul rand, fericirea asta, nu e prea fericita, e doar o stare de bine, una mai perfecta asa, dar nu prea fericita. Nu trebuie sa iesi din realitate ca sa intri in lumea asta, trebuie doar sa stii cand trebuie sa evadezi, si. sunt destule momente. Oamenii nu sunt perfecti, asta e o lectie pe care cu greu o poti invata, nu stiu daca am invatat-o, caci inca mai sper, dar totusi, cam asa e, perfecte sunt starile lor, starile pe care le emit, contextele in care se afla, dar ei nu sunt perfecti, si din cauza asta, de cele mai multe ori, dezamagesc, nu in sensul total, dar nu e asa cum sunt asteptarile noastre. Parintii sunt cam mereu cel mai putin perfecti, iar prietenii; eu nu am prieteni, decat unul, care... Si cam atat in special pentru domnisoara "fox". Ce-ai scris tu acolo, "intrebarea", cam pe-acolo se afla perfectiunea fericirii, dar fericirea este mai mult atunci cand primesti raspunsul, de fapt raspunsul ala e fericirea, atunci cand simti vantul ca vine cu sarutarea ei/lui, atunci frunza aia isi ia zborul la atingerea ta si ti se aseaza pe umar, si te mangaie, atunci in strop de ploaia iti pica pe fata si simti buzele ei/lui, si-atunci cand iei vantul in brate si simti pe el/ea... si-as putea continua asta la nesfarsit, dar ar fi in zadar, pentru ca nu poti simti toate astea cand citesti despre ele, nu fac decat sa te aduca in lumea asta, dar nu simti nimic, si totusi esti foarte incantat. Si-a acum sa vin si cu raspunsul. si-aici m-am cam blocat, ca-ntotdeauna, eu o simt altfel, si e mai greu de exprimat, si cam greu, dar incerc; nu sunt fericit, pentru ca vreau sa primesc ceva ce nu prea primesc, adica nu sunt la apogeu, dar sunt fericit, pentru ca ma simt exact frunza care isi ia zborul cand o atingi si te mangaie pe umar, ma simt ca ploaia care-ti pica pe fata si te saruta, ma simt ca vantul care te ia in brate de fiecare data cand are ocazia, ma simt ca sunetul greierului de la geam care te duce incet spre lumea viselor, uneori revin jos, si ma intristez, pentru ca nu intotdeauna reusesc sa ma simt asa, dar totusi visezi, si visez ca odata si-o data, vor fi doua frunze care vor zbura lipite, ca vor fi doua raze de soare, intr-un sigur curcubeu, si ca vor fi doi copii pe o banca sarutandu-se in cel mai inocent mod. Va salut.

De ce le numesti"aberatii"? Da, probabil"aberatii"le pot numi aceia care nu stiu sa viseze, sau care nu stiu sa vada partea cealalta a vietii, acea latura fericita.Sunt atatea lucruri de spus despre subiectul scris de tine. mi-a placut foarte mult si as fi vrut sa nu se mai termine. Da, ma regasesc in cuv tale. Obisnuiesk sa asc muzica si sa stau pe geam si sa fac diferite forme la nori, sa "numar"picaturile de ploaie sau fulgii de nea, sa rad cu prietenele si sa gasim sute de metode de a ne distra si a uita pe o clipa de munca, scoala, probleme.Ador sa stau ascultan muzica si sa`mi scriu pe o foaie gandurile mele legate de diferite subiecte, asa cum ai facut si tu aici.Sunt fericita ca mai exista oameni cu acest dar. Felicitari!:*

Intrebarile au fost ca un fel de poezie pentru mine... Mai aveam un piculet si incepeam sa plang . Si videoclipurile sunt asa... speciale, sentimentale.
Si totusi mi-ai deschis ochii chiar daca inca nu mi-am gasit "jumatatea" sau asa ceva .