| Annn17171 a întrebat:

Bună tuturor!
Hm. Cum să încep? Voi fi destul de directă, fără vreo reținere.
Am o nevoie debordantă să mă îndrăgostesc! Sunt adolescentă, am 17 ani şi vreau să simt cu adevărat că trăiesc perioada adolescenței. Efectiv vreau să mă îndrăgostesc. Să am fluturaşii aceia unici, să fiu aeriană, să mă gândesc în mod permanent la el!
Se spune că se întâmplă atunci când te aştepți cel mai puțin. Nu pot afirma şi nici infirma acest lucru, întrucât nu am avut o situație de genul pe care să o cataloghez astfel. Mi-au plăcut mulți băieți, de doi m-am ataşat foarte tare. La fel şi recent, am fost atrasă de un băiat mai mult de o lună. Ne-am întâlnit conjuctural la un eveniment, apoi în mall. Nu ne cunoaştem personal, probabil nu a dat doi bani pe mine. Am fost atrasă de el tocmai pentru faptul că părea idealul meu din orice punct de vedere. În acelaşi timp, aveam şi o presiune, căci mă gândeam insistent că nu voi vorbi vreodată cu el, barem să se mai uite la mine. Nu, nu mă consider urâtă, am încredere în mine, doar că mulți băieți mi-au demonstrat prin atitudinea lor că nu prea sunt atrăgătoare.
Bun. Să revin. Repet, l-am simpatizat mult timp pe acest băiat. Am mai întrebat prietenii comuni pe care îi avem cam ce fel de persoană e per total. Mi-au spus că e treabă, rezervat, uşor arogant, de aceea mi-a fost şi teamă să-i dau vreun mesaj. Mbine, l-am adăugat şi pe snap, dar in zadar, nu am reuşit să-i captez atenția. Uneori mă simt o ratată, simt că nu atrag niciun băiat. Categoric că nu acest aspect este esențialul, dar e ceva specific vârstei mele şi sunt convinsă că ați trecut mulți prin asta.
Una dintre idei fiind că, nu pot avea o relație cu un băiat pentru care nu simt chimia aceea pasională, pentru care nu simt nimic.
Am nevoie să mă facă fericită numai simplul gând că există, efectiv din lucruri mărunte. De la un mesaj de la el, un sms, apel, o întâlnire.
Ce-i drept, sunt destul de selectivă, ca urmare a faptului că am trecut printr-o situație deplorabilă în familie şi îmi e un pic dificil să am încredere totală.
Nu ştiu dacă este vreo rezolvare a acestei 'situații', eu am simțit nevoia să mă confesez vouă şi poate vă spuneți şi voi povestioara în secțiunea de comentarii şi cum aş putea să procedez, probabil există si metodelaughing ciudat, nu?!
Ei bine, facand abstractie de la realitate, vreau sa ma indragostesc ca in filme! In fond, am trecut printr-o situație mai deprimantă şi fără intenția de a fi egoistă, am nevoie şi de un sprijin moral din partea LUI, să scap de stresul asta si bineinteles, să fiu şi eu acel cineva care reuşeste să schițeze un zâmbet pe chipul lor, să-i fac inima să bată tare măcar printr-un simplu mesaj.
Sunt adolescentă şi vreau să mă îndrăgostesc! Cer prea mult?!

Răspuns Apreciat de Editori
| WaterDrop a răspuns:

"debordanta", "conjunctural", "17 ani", esti prea desteapta pentru ceea ce cauti tu. Nu vei avea parte de asa ceva prea usor, pentru ca nu traim in acel gen de societate.In ziua de azi multi baieti se simt intimidati de inteligenta si o evita, mai ales daca nu vine cu un aspect fizic rupt din coperta revistei Playboy.

Oh hei! Cu siguranta nu spun ca este imposibil, insa nu este usor, si cu siguranta nu fara concesii din partea ta. Poate vei gasi ceea ce cauti peste cativa ani, departe de granitele acestei tari.Si oricum, "fericirea este pentru prosti"

Metode? Hm. Succesul este un numar, poate fi 1 sau poate fi 1.000.000. Ca sa ai parte de ceea ce`ti doresti tu, trebuie sa-l gasesti pe cel potrivit, iar pana o faci, le vei lua pe toate la rand.Este un proces chinuitor daca asa alegi sa-l privesti, insa la fel de bine poate fi ceva amuzant din care vei invata foarte multe atata timp cat nu te plafonezi.Singurul meu sfat ar fi sa incepi sa numeri happy

9 răspunsuri:
| AndreeaMonica25 a răspuns:

Sincer am fost in aceeasi situatie ca si tine in tinerețea mea. Problema este ca esti atrasa de băieții pe care nu ii poti avea si pentru care trebuie sa lupți tu sa-i cucerești. Sunt sigura ca sunt o groaza de băieți care ar dori sa le scrii, sa ieșiți, sa vorbiți dar tu esti prea fixată pe acest tipar de băieți de aceea simti si o atractie atat de puternica pentru el acum dar pun pariu cu tine ca, daca o sa ajungeti sa vorbiti si o sa-l descoperi cu adevarat o sa-i gasesti ceva care sa nu-ti placa la el. Mereu se intampla asta. O sa-ti dai seama ca nu e nimic special sau diferit fata de alți băieți. Bun! Ideea este ca fluturașii din stomac pe care vrei sa-i simti si iubirea pe care o astepti nu vin asa pur si simplu pentru ca iti doresti tu asta cu disperare, o sa vina la momentul potrivit. O sa te indragostesti nebunește si o sa-ti pierzi mințile asa cum am facut si eu ☺️. Pana atunci nu dispera, găsește activități distractive de facut, iesi cu prietenii si bucură-te de viata! Nu sta sa te gandesti la nimic! Toate se intampla cu un motiv si toate se așază la momentul potrivit. Iti doresc mult succes!

| Geo567 a răspuns:

Lantul de cuvinte inteligente se rupe cu "adoleşcenta" ala?

| Plato a răspuns:

Asa, uite cum sta treaba: te contrazici, desi nu-ti dai seama. Te contrazici in idei nu in cuvinte. Ce faci tu e sa cauti delfini in desert.
Hai sa-ti punctez cateva chestii:
1. Cel mai important: nu trebuie sa cauti "un baiat", adica oricare numai sa fie, ci sa-ti cauti jumatatea, sufletul pereche.
2. Acesta nu va veni cand vrei, evident, ci cand ti-e pus.
3. Pune-te sa dormi, si gandeste-te incontinuu ca vrei sa adormi. Crezi ca reusesti? Greu spre imposibil. Ai inteles aluzia, sper.
Asta e ce gresesti, iar in plus, tin neaparat sa-ti dau un sfat care, desi nu crezi acum, ti-ar putea salva viata. Stiu ca naivitatea te forteaza sa gresesti, dar incearca sa fii stapana pe mintea ta, foloseste-ti ratiunea, si nu saliva la un ratat de golanas, ca vai mult vei mai suferi dupa decizia asta. Nu stiu daca ai vazut stirea asta virala cu fata aceea, dar cazurile de genul sunt foarte dese si sunt cauzate de imbecilitatea fetelor care, nu inteleg de ce nici la Dumnezeu, se topesc dupa niste jegosi de scheleti "smekeri", care efectiv nu le pot oferi nimic altceva din viata decat machiaj permanent la ochi. Mna, bafta, daca ai intrebari de orice fel te ajut cu drag, nu uita ca greselile din perioada asta te pot urmari toata viata. Asculta-ma, si peste 10 ani o sa zici ca a avut dreptate cretinu' ala de pe TPU, iti garantez.

| Annn17171 explică (pentru Plato):

Bună seara! Mulțumesc frumos pentru răspuns! Însă. nu stiu in ce mod ai interpretat, cred ca mesajul a fost destul de clar. Nu caut un baiat doar sa fie, doar de dragul de a fi sau a societatii. Sunt o persoana selectiva, nu-mi place sa-mi pierd vremea la vrajeala. Asa e, din nefericire. Ai dreptate! Intentiile unora sunt neverosimile, meschine si nu mai stim in cine sa ne incredem. E groaznic ca traim intr-o astfel de lume! Am norocul ca sunt o persoana mai matura, pot face partial diferenta, astfel incat sa nu dau gres in pasul urmator, o relatie! Sunt destul de precauata! Multumesc inca o data! Numai bine!

| Sp00fy a răspuns:

Hello! Am fost si eu intr-o situatie similara cu a ta ( si probabil inca sunt ). Am ajuns intr-un punct in care gandesc prea mult. Pun sub intrebare orice si cu cat gasesc mai multe raspunsuri cu atat imi este mai greu sa ma atasez de cineva. La fel ca la tine, la situatia mea actuala a contribuit si familia. De aceea am ajuns sa am un oarecare " proces de selectie ". Nici nu mai stiu cum e sa ai " fluturasi ". Am cautat o persoana cu care sa-mi construiesc " propriul univers ", sa fim doar noi si nu am avut noroc. Erau mult mai interesate de ceea ce cred ceilalti. De aceea "dragostea ca in filme" a inceput sa fie o iluzie pentru mine.
Oricum, am invatat ceva din asta. Fiecare percepe dragostea in moduri diferite, trebuie doar sa gasesti persoana care o percepe in acelasi mod ca si tine.
Nu stiu ce sfat iti pot da, eu am renuntat la ideea de a cauta, astept sa ma gaseasca ea laughing. Pur si simplu am nevoie de o persoana care sa imi fie alaturi nu numai fizic, ci si moral. Cand cauti prea mult, o sa gasesti exact persoanele nepotrivite. Ai rabdare si fii mai detasata. Cand o sa gasesti persoana potrivita o sa vezi ca a meritat.
Apropo, esti la filologie? Ai ceva pasiune in scris laughing.

| Annn17171 explică (pentru Sp00fy):

Bună seara! Mulțumesc mult pentru răspuns! Pot rezuma orice text, orice confesiune şi prin simpla fraza "asta-i adolescenta". Ce-i drept, o perioada complexă unde ne intalnim cu emotii nebanuite. Sunt total de acord cu tine! Nu, dar aş fi vrut exact acolo. Sunt la profil de real, ştiințe ale naturii.

| Annn17171 explică (pentru AndreeaMonica25):

Bună seara! Mulțumesc pentru răspuns! În mare parte ai dreptate, voi aplica sfatul tau.

| Annn17171 explică:

Bună seara! Mulțumesc! Foarte placut şi interesant răspunsul tau!

| Annn17171 explică (pentru Annn17171):

Fără 'şi' dupa cuvantul 'confesiune'. Ups, scuza-ma!