Bună, uneori îmi vin niște stari aiurea îmi vine sa plâng parca nimic nu ma mai face fericita...
Am și niște probleme în familie ai mei nu se mai inteleg tata când bea îmi vorbește urat pentru ca sunt cu un baiat și el nu e de acord cu el. Sunt în clasa a 11 a asta e ultimul an nu știu ce sa fac după as vrea sa ma mut și sa lucrez ca ospatar dar mie teama ca nu o sa reușesc sa fac nimic...
Câteva sfaturi va rog cum sa scap de starile astea și cum sa scap de situația asta de acasă

Salut. Am aproximativ aceeași situație în familie, deci îți vorbesc ca un om care te înțelege. Decand am fost mică, l-am simțit pe tatăl meu departe de mine și am suferit pentru că de-a lungul anilor nu am simțit ca sunt destul pentru familia mea dar în special pentru el. Am avut mai multe critici decât laude din partea lui și povestea poate continua(totuși, tatăl meu nu bea, asta e singura diferență din poveste) M-am simțit în schimb apropriata de mama mea... Totuși și eu am fost ca tine. Plângeam, nu înțelegeam ce am, odată era bine la mine în familie, odată era rău, odată aveam speranța că lucrurile vor merge frumos și ca e un nou început, apoi speranțele îmi erau spulberate de o nouă ceartă, critică, etc. Îți vorbesc ca o sora, și eu am avut o relație de 3 ani în acest timp iar ai mei nu erau de acord (din cauza asta erau multe discuții, interdicții, mereu aveam impresia ca ai mei sunt suspicioși când ieșeam din casa). Cu toate acestea la pachet, m-am gândit extraordinar de mult la un plan de a pleca de acasă, pentru că sincer să-ți spun, sunt la un liceu teoretic și as mai avea doi ani. Din momentul în care am intrat în adolescență am visat la a pleca de acasa și a avea propria viata cu liniște și pace(fara interogați, fără suspiciuni, etc)
Draga mea, nu sunt psiholog, dar, îți pot da un sfat. Am întâlnit multe, multe persoane care și-au luat inima în dinți și au plecat de acasă. Nu le-a fost ușor la început, dar cu timpul au reușit să se întrețină. Îți recomand să începi să-ți strângi bani, cât de mulți poți, sa faci interdicții dacă trebuie în viata personala, sa ai o suma pusa deoparte. Îți recomand să faci liceul și să-ți iei Bacul, ca să ai mai multe posibilități în viața, iar dacă vreodată vei vrea sa faci o facultate, sa nu fi constrânsa de împrejurări. Chiar dacă asta înseamnă să mai stai câțiva ani cu ai tai (2-3) ca să strângi bani și sa ai o diploma în educație, Crede-mă ca e mult mai bine decât sa o faci acum, din cauza supărării dau cine știe ce motive. Știu ca e greu. Știu ca e frustrant. Îți înțeleg perfect sentimentele pentru ca și eu le-am simțit exact la fel. Trebuie să fii conștientă că a pleca de acasă e o acțiune care necesita un plan foarte bine pus la punct, mai ales din punct de vedere financiar. Gândește-te unde vei sta? Cum te vei întreține? Acum, te rog ceva din toată inima mea : ai grija la băiatul cu care ești împreună și nu-ți tăia din viata din cauza planurilor lui. Probabil va veni propunerea de a locui cu el. Ai grija și calculează bine ceea ce vrei sa faci, ca să nu regreți peste câțiva ani. Vorbim despre o mișcare importanta aici, tocmai de asta, trebuie sa fii pregătită. Cât despre stariile nasoale, cred ca ști și tu de ce le ai. Este normal, poate fi o psihoza chiar sau stări depresive. Nu te îngrijora, nu e grav, e normal sa suferi. Ți-am zis de iubitul tău în contextul în care trebuie în primul și primul rând să te gândești la tine și la Viata ta, mai ales ca ești la început, ești tânără și e ușor sa cazi în capcane sentimentale(nu spun ca prietenul tău e un om rău, te rog sa nu înțelegi greșit) dar trebuie sa acorzi atenție în primul rand lucrurilor pe care TU le dorești de la viata ta. Eu din păcate o perioada lunga de timp mi-am orientat planurile vieții după ce își dorea iubitul meu, pentru ca era și situația cu părinții mei și ma simțeam vulnerabilă și neputincioasă. Asa ca, decât sa stau cu a mei, bineînțeles ca mi-ar fi convenit sa stau cu iubitul meu. Cu toate astea, am realizat mai târziu ca de fapt mi-am încolăcit întreaga viață în jurul prietenului meu și a Ceea ce vrea el. Nu eram împlinită, eram tristă, pentru că nu astanu mai era viața mea! Îți recomand mai degrabă sa găsești o prietena, un om, un mentor cu care sa vorbești toate lucrurile astea, cineva care sa fie lângă tine..ca o paranteză, îți recomand mult mai mult sa stai în chirie cu o prietenă. Ai grija de tine și sper sa iei decizia cea bună! Gândește-te că nu ești singura, sunt mulți tineri în situația asta, multi care au avut aceleași frici și acum sunt prosperi. Toată lumea începe de jos, dar, încetul cu încetul, făcând pași mici, vei reuși!