| faranume2408 a întrebat:

Bună! Vin din nou cu o nelămurire și o situație foarte complicată.
Deci, am fost cu un băiat 10 luni, ne-am cunoscut și am vorbit doar pe net, îmi tot promitea mereu că vine sa ne vedem și așa (eram in acceasi tara) eram insistenta, insistăm sa vina, aflaseră toată familia de el, părea totul bine și frumos. Până la urmă nu ne-am văzut și de fiecare dată când îmi promitea că vine și nu venea parcă îmi scădea interesul tot mai mult...
Am cunoscut un băiat și l-am cam înșelat pe cel de pe net, a aflat, îmi tot scria și spunea ca mă vrea, că "suferă" (ceea ce nici acum nu cred), că a ajuns la spital din cauza mea și multe altele... După vreo 2-3 luni și-a făcut gagica, timp in care eu am rămas singură. Cu toate că are gagica și așa continua sa îmi scrie, la început îmi scria că mă iubește și că vrea să încercăm să reparam "relația", dar el avea și are iubită. M-am enervat și i-am spus că nu e normal daca vrea sa reparam ceva sa îmi arate, sa o lase, daca nu aia e, cu doua nu merge. Mna a încetat să îmi spună că mă iubește, apoi când îmi scrie se ivește cate o problema cu ea și se plânge la mine, o face pe supăratul și îmi tot zice că o iubește... Și cu toate astea încă e gelos daca vorbesc cu cineva, daca vede un băiat pe insta sau așa, gata sare in sus. Ce înseamnă asta că nu înțeleg, își bate joc, vrea sa simt ce a simțit și el sau ce?

16 răspunsuri:
| RxTx a răspuns:

Vin eu sa te vad pe loc
Dacă nu are cine sa te vadă și ești majoră! laughing

| faranume2408 explică (pentru RxTx):

Nu sunt majoră?

| RxTx a răspuns (pentru faranume2408):

Dar sa folosești corect semnele ortografice de punctuație sper că ai învățat!?

Ce aș putea înțelege eu dacă tu ai pus semnul mirării!?

Cu acest semn
?
Se termină o întrebare!

Tu oare ce ai vrut să spui!?

"Nu sunt majoră?"
Cu semnul întrebării la final ar însemna ca tu îmi adresezi mie această întrebare!

Asta nu are nici un sens!
Pentru că eu nu am de unde să cunosc răspunsul corect la această întrebare!

| faranume2408 explică (pentru RxTx):

Am pățit asta și la alte răspunsuri din trecut, in locul "?" era un emoticon și nu înțeleg de ce se transforma in "?" Știu să scriu corect!

| RxTx a răspuns (pentru faranume2408):

Atunci te invit la o pizza. câmd o sa faci 18 ani laughing

| faranume2408 explică (pentru RxTx):

O sa țin minte laughing)

| Anonimboy17year a răspuns:

Nu ești femeie ok... Nici el nu.i ok, dat putea.i săi spui ca nu mai ține relația, si apoi va vedeați fiecare de treabă. Cel putin eu unul daca m.am despărțit de o "ea" poate sa se călărească cu altul de față cu mine ca nu ma mai interesează,

| faranume2408 explică (pentru Anonimboy17year):

El și a bătut joc atâtea luni, eu nu am vrut sa l înșel, doar că atunci când a apărut al doilea m-a scos oarecum din toate stările alea proaste pe care le aveam din cauza primului. acum îmi dau seama că nu am procedat bine, dar atunci voiam un pic de "răzbunare" pentru că nu ai cum ca băiat să stai atâta timp fara femeie

| universe3 a răspuns (pentru faranume2408):

Iti dai seama, e vina lui ca te a inselat.
Nici unul nu sunteti okay, dar clar tu ai o parte foarte mare de vina.
De ce nu il blochezi?

| Anonimboy17year a răspuns (pentru faranume2408):

Până la urmă esti femeie s.au bărbat? Oricum, daca tu in iubeai cu adevărat nu avea.i cum sa umblii cu altul, de aici deducem tot. Plus ca daca el nu te plăcea s.au invers, nu avea nici un rost sa vă chinuiți așa, si eu (băiat fiind) am trecut prin asta acum câteva zile, deci știu cum e, puțintel mai greu, dar vei trece tu peste.
Ps: ce maș râde sa fii chiar tu, Maria laughing

| faranume2408 explică (pentru Anonimboy17year):

L am iubit cu adevărat doar că mă lua de proasta și m-am cam saturat sa fiu amăgită și așa, de fiecare data îmi promitea multe lucruri și niciodată nu se ținea de cuvânt, eu nu am vrut decât să ne vedem, dar el nu știu ce avea în cap. acum asta este, oricum nu cred că el a stat singur atâta timp?
Sunt fata, dar nu sunt Maria?

| faranume2408 explică (pentru universe3):

Nu m-a înșelat, intr-un fel eu l am înșelat. doar că am făcut o ca un fel de răzbunare pentru că mă mintea mereu.
De ce am o mare parte de vina?
Nu îl blochez fiindcă încă țin la el?

| Anonimboy17year a răspuns (pentru faranume2408):

Posibil sa fi stat singur, sunt mulți care nu preferă să iasă din confortul lor pentru o persoană la care nu țin (cazul meu), cât despre gelozie, e gelos findca ii pare rau ca te a pierdut, daca te vei întoarce la el te va "iubi" 2 zile apoi va redeveni totul normal sa te ignore. Sincer nu stiu peste ce prost ai dat dar îmi pare rau de tine. Și, daca nu ești tu acea Maria, înseamnă ca nu ne cunoaștem, deși a-și fi încântat :')

| faranume2408 explică (pentru Anonimboy17year):

Nu cred că a stat singur, pentru că mă mintea și cu alte chestii, vorbea cu altele, a încercat să se combine cu una in timp ce era cu mine și aia mi-a scris, iar el ma mințit că era una de care făcea varul lui mișto și când ne-am despărțit s-a pus cu ea... sau gen spunea că e in tara in care sunt și eu, iar el avea locația în altă țară și gen spunea că e de la tel și nu stiu ce vrajeli din astea.
Și faza cu daca mă întorc la el în două zile mă ignora, am pătit o deja, deci nu îmi mai trebuie?

| Anonimboy17year a răspuns (pentru faranume2408):

Părerea mea ca va da dragostea adevărată și peste noi, e doar o chestiune de timp. E păcat să plângi după un imbecil, indiferent de vârsta pe care o ai, n-a fost sa fie el si asta e, cu cât continui sa tii la el, cu atât mai rău îți faci. Am primit si eu acest sfat, tot pe TPU, și îți spun din suflet ca e adevărat. Ai grijă de tine kiss

| faranume2408 explică (pentru Anonimboy17year):

Ai dreptate, mulțumesc pentru sfat!
Ai grija de tine?