Tot felul, s-a mai schimbat cu timpul. O materie îți poate plăcea cam din 3 motive:
(1) Ai o pasiune pentru acel subiect, lucru care se poate întâmpla cu istorie, chimie, fizică, română, matematică, informatică. Materiile astea pe care le ai an de an și poate într-un fel dezvolți interes în ele.
(2) Profesorul face subiectul interesant și practic nu e chiar așa de mult materia cât interacțiunea cu el, lucru care se poate întâmpla la orice materie, chiar și unele mai stranii cum ar fi religie sau educație tehnologică.
(3) E o materie de un an sau doi și ți se pare interesant pentru că te-ai gândit la unele lucruri pe care le studiezi, cum ar fi psihologie, cultură civică, sociologie etc.
Mie 5-8 mi s au părut cei mai buni ai de scoala, atat la colectiv cat si la materii. Mai ales clasa a 8a. M am despărțit cu greu de colectiv, banchetul si emoțiile de pe tot parcursul anului școlar au fost de nedescris. Sunt la liceu, a 11 a mai exact, dar vreau sa zic ca nu vad nimic deosebit si atractiv la liceu in afara de câțiva prieteni.
misauratcuviata întreabă: