Anul trecut, la sfarsitul lui septembrie, pe vremea cand lucram la un casino am cunoscut un baiat care lucra cu mine , baiat pe care l-am vazut ca pe un simplu coleg de serviciu, niciodata nu mi-a trecut prin cap ca as putea fi cu el ,desi el. am inteles ca m-a placut din prima clipa) Intr-o zi, am stabilit sa iesim in oras mai multi colegi si l-am rugat pe el sa se ocupe de „stransul" lor. Bineinteles ca atunci cand am ajuns la locul stabilit, era doar el. In seara aceea i-am povestit foarte multe lucruri despre mine (si eu m-am mirat, pentru ca nu e normal sa vorbesti prea mult despre viata ta, mai ales in fata unui tip cu care nu ai de gand sa ai nici un fel de legatura).
Si totusi am facut-o. Intr-un final, dupa ce si-a mai facut efectul vinul:mi-a spus ca ii place foarte mult de mine. In acel moment, viata mea era deja complicata (de-abia iesisem dintr-o relatie de aproape 7 ani si mai avusesem o tentativa nereusita de a avea o relatie cu un alt tip). Deci nu era chiar momentul potrivit. In fine, nu stiu cum a facut, dar incet-incet a intrat in viata mea, in sufletul meu.
Am stiut ca are 24 de ani (asa am auzit la o discutie la servici), la o saptamana de cand eram impreuna, am aflat (intamplator i-a „sarit" din portofel permisul de conducere) ca de fapt are 21 de ani (a implinit 22 pe 12 iulie). I-am facut o scena, ma deranjase faptul ca ma mintise, mai putin diferenta atat de mare.
Am trecut peste asta, pentru ca deja tineam la el foarte mult. M-am indragostit ca o pustoaica, nu credeam sa mai pot iubi vreodata. A facut lucruri pe care nici un barbat din viata mea (si am cunoscut destui) nu le-a facut vreodata. De exemplu, cand s-a implinit o luna de cand eram impreuna, a venit cu o sticla de sampanie si 2 pahare si am ciocnit in masina; sau de Craciun mi-a facut cadou „inelul" desi nimeni nu se astepta, nici macar prietenul lui cel mai bun.
Ca sa nu mai zic ca au fost cele mai frumoase sarbatori din viata mea. M-am simtit iubita, dorita, am fost foarte-foarte fericita. Sau venea din delegatie (lucreaza de luni pana vineri in afara Bucurestiului) si cand nu ma asteptam ma suna si ma intreba daca mi-e dor de el. Iar daca da, trebuia sa cobor sa i-o arat (adica era in fata blocului desi eu stiam ca de-abia pleca de la Timisoara - de exemplu).
Imi aducea flori (trandafiri rosii) aproape in fiecare zi. Spunea ca daca eu am 28 de ani, in fiecare luna o sa-mi daruiasca cel putin 28 de trandafiri. De ziua mea mi-a zis ca nu are bani de cadou, dar hai sa mergem la munte.
Daca ma credeti, aveam perioade in care amandoi stateam foarte prost cu banii si ne luam cate un suc sau cafea si stateam ore-n sir in masina si vorbeam despre orice, ascultam muzica. Era persoana cu care ma simteam bine oriunde si orice faceam.
Cand am facut prima data dragoste, am plans de fericire, ma simteam implinita. Totul era minunat, nu am cuvinte sa va pot spune ce simteam amandoi in perioada aceea. Dar, asa cum se intampla in viata, nu le poti avea pe toate. Parintii lui vazusera o schimbare la el (canta dimineata sub dus ,si asta le-a dat de gandit).
Au tinut mortis sa ma cunoasca. M-am inteles cu el sa nu le spunem ca am 28 de ani (desi am varsta asta, par un pic mai tinerica si nici nu ma comport intocmai ca o „batrana") nu de alta, dar nu vroiam sa-mi tai crenguta de sub picioare asa, din prima. Totul a fost relativ ok, adica am discutat, desi am simtit ca mama lui nu prea era, tocmai o draguta (adica se prefacea ca este... de fapt era doar politicoasa).
In ceea ce priveste varsta, mama lui si-a dat seama, bineinteles! Ceea ce nu inteleg este motivul pentru care nu m-a suportat de la bun inceput; de fel sunt o persoana foarte sociabila si deschisa. Cred ca s-a gandit ca urmaresc un interes (ei au o situatie materiala buna, chiar foarte buna, dar el nu mi-a zis asta decat dupa o luna si jumatate; in plus, erau banii parintilot, el munceste de dimineata pana seara si nu-i cere niciodata bani ).
Mama lui este o femeie
foarte dura, tot timpul a incercat sa le controleze viata barbatilor din familie. Copilu' (asa il alintam) a tinut piept tuturor discutiilor si certurilor create in casa din acest motiv, ne iubeam foarte mult si asta era mai presus de orice. Pana la un moment dat, cand, dupa o cearta mai aprinsa nu m-a mai sunat dupa cateva minute cum facea de obicei (ma lasa sa ma calmez si apoi ne purtam ca si cum nu se intamplase nimic) si dupa ce i-am trimis niste mesaje mai rautacioase (vazand ca nu reactioneaza in nici un fel), i-am zis ca din punctul meu de vedere totul s-a terminat si ca urma ca a doua zi sa ma vad cu fostul meu prieten.
Dupa acel mesaj, mi-a trimis si el unul, in care mi-a spus ca vroia doar sa vada care este reactia mea dupa o cearta mai serioasa... si ca-mi multumeste, a vazut. Am discutat la telefon
, dar dupa aceasta intamplare, s-a rupt ceva, s-a schimbat la 180 de grade... Am crezut initial ca am gresit spunandu-i ca ma vad cu fostul. Dar nu a fost asta motivul real, peste asta cred eu ca se putea trece. Am crezut chiar ca este o gluma (cel putin la inceput), nu puteam concepe ca el poate sa traiasca fara mine, va dati seama ce soc am avut.
Timp de 2 saptamani am facut tot posibilul si imposibilul sa dau de el, nu-mi raspundea la mesaje, la telefoane, am incercat chiar si pe mail... nimic!
Toti prietenii lui (care devenisera si ai mei) stiau ca el ma uraste,asa le spunea, ca nu vrea sa ma mai vada si ca ma uraste. L-am asteptat in fata blocului, stiam ca fac o greseala, ca nu fac altceva decat sa-i alimentez ambitia (este un tip extraordinar de ambitios si orgolios) si totusi am facut-o si pe asta.
Am incercat sa vorbesc cu el, dar nici un rezultat. Spunea doar ca nu ma mai iubeste si ca e mai bine asa, pentru toata lumea.Evita sa se uite in ochii mei, stiam ca ma minte (niciodata nu a stiut sa minta) si avea si lacrimi in ochi, lacrimi pe care incerca sa si le ascunda!
Eram disperata, viata mea era goala; uram sa ma trezesc dimineata, adormeam plangand, ma trezeam cu gandul la el pentru ca-l visam. Ma uram pe mine ca-l adusesem in starea asta, din baiatul dulce de care ma indragostisem nebuneste nu mai ramasese nimic,Se schimbase, se inraise
La aproximativ o luna dupa despartire (ne-am despartit de 8 Martie), am facut un filmulet cu pozele noastre si muzica si i l-am trimis printr-un prieten. Am inteles ca l-a vazut si i-a placut, dar nu m-a sunat, nu mi-a zis nimic despre parerea lui... nimic!
Am incetat sa il mai caut, am incetat sa mai vorbesc cu prietenii lui despre ceea ce simt, m-am gandit ca daca voi iesi „din tipar" si nu-l voi mai cauta (cum il obisnuisem), o va face el ... N-a facut-o! In schimb, am aflat ca a iesit cu o colega de-a mea de servici (!), o tipa pe care nu o vazuse decat o singura data si pe care a convins-o sa iasa cu el (i-a spus ca vrea sa vorbeasca ceva foarte important cu ea).
Eram sigura ca a facut-o ca sa ma supere, sa ma faca sa realizez ca totusi mai exista si el in „peisaj" (de 3 saptamani nu stia nimic de mine). A reusit, vreau sa spun ca in momentul acela am simtit ca-mi fuge pamantul de sub picioare, ma gandeam ca Dumnezeu m-a ajutat sa vad adevarul, sa aflu ca au iesit impreuna .
Am suferit enorm si mi-am propus sa-mi vad de viata mea, nu mai avea rost, ma ranise prea mult si m-am gandit ca daca m-ar fi iubit intr-adevar nu m-ar fi facut sa sufar.
Au trecut lunile, mi-era foarte greu sa nu stiu nimic de el, il vedeam pe messenger online dar nici macar nu ne bagam in seama. Imi tot spuneam ca nu m-a iubit si ca e mai bine ca s-a intamplat asa.
Pe 1 iunie m-a sunat „din greseala" (a zis el - desi aflasem de la o prietena comuna ca ii ceruse numarul meu de telefon cu putin timp inainte sa ma sune). Am vorbit la telefon 40 de minute, nu stiu ce anume exact si am vrut sa ne vedem atunci, dar din pacate eu aveam conjunctivita si nu puteam iesi din casa; a ramas ca poate ne vedem de ziua lui.
De ziua lui i-am trimis un mesaj, nu m-a sunat inapo; l-am sunat eu si mi-a multumit. I-am zis ca sunt sigura ca nu ne vom vedea, dar oricum, intentia conteaza. Am inchis si in 10 minute m-a sunat din nou si mi-a spus sa inchiriez un apartamentAsta in conditiile in care discutase cu prietenii lui sa mearga seara la un restaurant sa faca cinste.
Sincer, nu ma asteptam, am petrecut noaptea impreuna. Am fost destul de reci in sensul ca de la telefon am discutat ca asa trebuie sa fim; amandoi stiam de ce mergem acolo de fapt. Acolo a mai avut cateva scapari, adica tinut in brate, spus "mamy" fara sa vrea, destule. M-am prefacut ca nu le-am observat sau ca nu le-am luat in seama. A doua zi ne-am despartit dimineata si am stabilit ca ne vom mai vedea cand s-o mai putea.
Seara am plecat la mare (am o prietena in Constanta care ma invitase la ea) si am ajuns in gara cu gand sa-mi iau bilet. Aveam timp pana la plecarea trenului sa stau si sa ma gandesc la "ale mele",adica la el si la seara petrecuta impreuna .
Am iesit din gara si m-am asezat in fata, pe o banca
. Ma gandeam ca exact cu o zi in urma, la ora aceea, eram cu el si mi-era ciuda ca ma purtasem la fel de rece ca si el, imi reprosam asta, gandindu-ma ca daca eu as fi fost oarecum altfel s-ar fi inmuiat si el. Cand faceam "scenarii" suna telefonul. Eram sigura ca el era pentru ca are o melodie personalizata (nici in ziua de azi nu am schimbat-o)
Am raspuns, m-a luat direct: „Unde pleci?" I-am spus ca plec la mare si l-am intrebat de unde stie (stiau doar 2 persoane care eram sigura ca nu s-ar fi apucat sa-l sune si sa-i „dea raportul"). Mi-a spus ca am trecut pe langa el in gara si m-a rugat sa merg in gara sa ma vada (el mergea la Sibiu si trenul lui pleca in 5 min).
M-a vazut, m-a pupat pe amandoi obrajii si a fugit. Am ramas "masca". Nu intelegeam rostul, de ce ma chemase acolo? Putea sa afle unde plec de la telefon, nu era strict necesar sa fiu in fata lui cand ii povestesc unde si cu cine merg la mare. De atunci am mai vorbit cu el o data pe net si o data la telefon.
M-am hotarat sa nu-l mai caut si am inceput sa ies cu "diversi". Incepusem sa fac naveta Bucuresti - Constanta (deja e regula, in week-end merg acolo). Acum 2 saptamani eram in Mamaia si pe la 4 dimineata nu m-am putut abtine si i-am trimis un mesaj: "Imi este groaznic de dor de tine".
Stiam ca nu-mi va raspunde, nici nu stiu de ce am facut-o. Nu mi-a raspuns, bineinteles. Intr-un fel m-am bucurat ca nu a facut-o atunci. Am cunoscut 2 tipi (dintre care unul mi-a placut enorm). Este foarte dragut, casa, masina etc. cam tot ce si-ar putea dori o femeie, are 27 de ani. Doar ca,lipseste ceva
Tocmai de aceea nu mi-am facut foarte mari sperante si am incercat sa nu ma atasez prea mult. Am fost la mare impreuna, m-am simtit extraordinar! Doar uneori ma mai gandeam la Copilu', mi-as fi dorit sa fie el acolo, cu mine. Dar n-a fost sa fie
Am scos pozele de la mare si am pus una cu tipul respectiv (fara sa urmaresc ceva anume) la avatarul de la Messenger. Copilu' a intrat pe net si, ca niciodata, m-a bagat in seama. Vazuse poza, clar! Mi-a spus ca vrea sa ma vada, ca are nevoie sa vorbeasca cu mine, ca este suparat...
Am acceptat (cum era de asteptat, de altfel) si a venit si m-a luat de acasa. L-am vazut foarte ok, adica nu parea suparat si atunci i-am zis ca nu-mi place sa fiu mintita, l-am intrebat care-i scopul de fapt. A zis ca pur si simplu ii era dor de mine si atat. In fine, cat am vorbit pe Messenger, a incercat sa-mi trimita o melodie (prima noastra melodie).
Am incercat sa fiu rece, sa glumesc, sa par indiferenta... Mi-a iesit, dar nu pentru mult timp; a inceput sa-si aminteasca de "vremurile bune". Adica ma intreba daca mai tin minte ce scandal i-am facut cand am aflat adevarata lui varsta, daca mai tin minte ca in acelasi loc am stat si cand am venit noi prima data (eram la o terasa pe malul lacului).
Ma rog, a stiut ce si cum sa atinga. L-am intrebat daca mai simte ceva pentru mine si mi-a spus ca intotdeauna va simti ceva; a fost o dragoste si o relatie mult prea frumoasa ca sa poata uita. L-am rugat ca, daca intr-adevar simte ceva pentru mine sau macar in amintirea vremurilor frumoase, sa ma lase sa-mi vad de viata mea.
S-a intristat, mi-a spus ca daca asta vreau, asa va face: vrea doar sa ma stie fericita. Mi-a povestit ca atunci cand a vazut filmuletul pe care l-am facut nu a respirat, pur si simplu a ramas mut, a zis ca nimeni nu a facut asta pentru el si ca nu crede ca va mai face cineva asa ceva...
Mi-a zis ca atunci, in gara, am stat la jumatate de metru langa el si ca initial s-a gandit ca ma prefac ca nu-l vad, ca il rodea curiozitatea, vroia sa stie unde si cu cine merg. Ca a iesit cu colega mea ca sa se razbune, ca a fost pus in situatia de a alege intre mine si familia lui, iar ca faptul ca i-am zis ca ma intalnesc cu fostul prieten a fost intr-o mare masura factorul decisiv.
Avea lacrimi in ochi, mi-a spus ca stie ca nu a fost cea mai buna decizie, dar ca nu mai poate da inapoi, ca asa a fost sa fie, ca asa e mai bine si ca se gandeste mai intai la mine, pentru ca stia cat de mult sufar din cauza faptului ca stiam si simteam ca mama lui nu ma place.
Apoi i-am spus ca daca intr-adevar ma iubeste putem sa incercam din nou, nu este prea tarziu, pentru ca si eu simt acelasi lucru, iar el mi-a spus o chestie pe care sincer, nu am inteles-o. Mi-a spus ca maica-sa este in stare de orice, ca o cunoaste destul de bine. Plangeam amandoi ca doi copii, se uita lumea la noi...
Mi-a spus ca nu vrea sa ma influenteze cu absolut nimic in relatia cu Dragos (asa il cheama pe tipul cu care am fost la mare), doar ca vrea sa am grija sa nu-si bata joc de mine cum fac cei care arata bine si au si bani in general. Ca daca aude cumva ca tipul ma va face sa sufar il va cauta si-l va cotonogi... Cred ca vorbea sincer.
Am stabilit sa ne vedem in acest week-end... acum sincer, nu stiu ce sa fac... daca ar fi sa ma iau dupa ce-mi dicteaza inima
as face-o negresit. Daca ma gandesc insa, stiu ca nu este bine pentru ca oricum problemele vor continua. Sper ca prietena mea cea mai buna sa nu fi avut dreptate, sa nu incerce sa ma faca sa ma despart de Dragos si sa nu ma impac nici cu el.
Nu cred ca este atat de egoist. Nu stiu, nu am cuvinte... Sunt intr-o stare critica, nu ma gandesc decat la ce mi-a spus cu mama lui, ma intreb ce-ar putea sa faca daca ar sti ca ne-am impacat (asta in conditiile in care am face-o). Nu pot sa cred ca daca l-ar vedea fericit ar incerca sa strice asta... Nu pot sa cred ca nu i-ar vrea binele propriului copil,
Este adevarat, diferenta de varsta este mare, dar sunt cazuri si cazuri; noi ne-am iubit cu adevarat, nu am iubit niciodata atat de mult si sincer nu cred ca voi mai iubi pe cineva... Iar acum ca stiu ce simte nu pot sta cu mainile-n san. Trebuie sa fac ceva ,
Nu mai pot sa le povestesc prietenilor despre asta, cred ca toti s-ar cruci daca ar auzi ca am luat-o iar razna cu povestea asta... Nu stiu ce sa fac, intr-un fel am obosit, nu stiu cat voi mai rezista in stilul asta...
A recunoscut ca a fost las, ca s-a lasat influentat de parinti si ca s-a gandit foarte mult la mine in tot timpul asta, ca de foarte multe ori a vrut sa ma sune dar nu a facut-o pentru ca s-a gandit ca este mai bine asa. Nu stiu, sincer m-am saturat de nesiguranta asta... Il iubesc, stiu ca si el ma iubeste, vreau un sfat... ceva, orice!
Sper ca nu te-am plictisit cu tot ce-am scris, doar ca trebuia sa dau detalii ca sa intelegi cat de frumoasa a fost relatia si cat de mult ne-am iubit...
Anonim234578890 întreabă:
maryanass întreabă:
Omulcarearenevoiederaspunsuri întreabă: