I.L.Caragiale - Bacalaureat
O preocupare de viaţă cotidiană este şi vizita-faptul de a merge la cineva în scopul întrevederii cu caracter prietenesc sau de curtoazie.
Destinată dialogului imediat cu publicul cititor de revistă, schiţa, în cazul lui Caragiale, a luat formă, printre glume, calambururi, în paginile Moftului român, condus de acesta de-a lungul seriilor din 1893 şi 1901-1903 şi în Universul lui Luigi Cazavillian care-l invitase la colaborare. Ţinând cont de spaţiul limitat al unei gazete, ea a presupus un veritabil exerciţiu de concentrare a construcţiei şi de conciziune a stilului.
Schiţa a devenit astfel un instantaneu ("moment" cum o va boteza autorul prin volumul din 1901), comic şi sarcastic, semnificativ pentru o întreagă epocă, aceea de sfârşit de secol al XIX-lea, cu mascarada raporturilor guvern-opoziţie, a tipurilor şi instituţiillor pândite de precaritate, de lipsa fondului într-o democraţie menită parcă la o veşnică şi tulbure pubertate.Este o creaţie care democratizează literatura, o coboară în stradă ridiculizând iluzia turnului de fildeş şi care demonstrează că nu există un timp şi un spaţiu privilegiate ale eternului uman, că acesta poate lua, extrem de veridic, tragic şi comic, chipul moftangiului.
Deşi de dimensiuni atât de reduse, fiind structurată pe un singur episod, deşi se încadrează fără efort în materialul interesat în primul rând de cotidian al presei, schiţa, prin valoare artistică are ca orice operă literară, un caracter exemplar:creează un univers coerent printr-o atitudine specifică faţă de viaţă şi de valorile ei.
Comedia limbajului este acaparatoare şi în schiţa Bacalaureat publicată în Universul la 15 septembrie 1900. Dialogul devine principalul mijloc de individualizare a personajelor şi este în acelasi timp, în bună parte, purtător de naraţiune.Răsturnarea raportului între naraţiune şi dialog, fiind vorba de genul epic are ca efect, pe de o parte vivacitatea expunerii, iar pe de altă parte senzaţia că nu atât întâmplarea contează cât toată această vorbire despre ea, prolifică şi prolixă, un gen de iluzie care o acoperă.
Caracterul dramatic, precipitat şi patetic al comunicării, în contrast cu actul pe care îl impune, trecerea Bacalaureatului printr-o intervenţie, se relevă drept fals, o mască încercând să acopere adevărata atitudine faţă de şcoală. Acesta este "un moft", un sistem ingrate de persecuţie a odraslelor de "familie buna", din perspective protagonistei, doamna Caliopi Georgescu.
Demersul ei, rugămintea adresată unui "bun prieten" de a intervene pe lângă profesorul de filozofie în favoarea lui Ovidiu care se poticnise la morală, netulburat nici un moment de îndoiala în legitimitatea lui, îndepărtează cu totul ideea că şcoala ar putea fi altceva decât o bagatelă, un obstacol derizoriu şi chiar rizibil în calea unui copil predestinat carierei.
Catrinutza29 întreabă: