| Vladuthz a întrebat:

am si eu o problema extrem de stranie de vreo 3 ani incoace, poate chiar 4. Eu in camera mea din apartament am urmatoarele lucruri: un pat nou luat acum cateva luni, o biblioteca de 17 ani (eu am 18), un dulap pentru haine langa biblioteca si in fata patului biroul cu calculatorul. Problema care este: in fiecare noapte (uneori si ziua) se aude un pocnet din biblioteca, cu repetare. Se aude efectiv acelasi sunet, odata la cateva minute. Uneori se aude foarte tare si ma trezesc. S-a intamplat sa ma uit la biblioteca si sa aud sunetul, si nu am remarcat nimic miscandu-se sau ceva de genul. Si nu numai asta, se mai intampla sa se mai auda si cate un poc chiar de la monitor sau biroul pe care sta monitorul, dar asta mai rar. Am incercat sa observ mobilierul, bai frate poate are ceva presiune pe el, pana mea, nimic domnule, am si clatinat biblioteca si biroul cu calculatorul, poate era ceva prins acolo, degeaba. Sunetele continua sa se auda. Cand aveam vechiul pat, inainte sa-l iau pe asta nou acu cateva luni, tin minte intr-o seara cand eram mai mic cum s-au auzit niste sunete consecutive din partea laterala dinspre perete, tot asa fara sa se miste nimic, pur si simplu se auzeau sunetele si m-am speriat si m-am dus la tata sa-i zic ca avem fantome ). In fine, eu am mai crescut si frica mi-a disparut, intrucat m-am,, obisnuit" deja cu aceasta problema. Repet, sunetul nu este de la vreun vecin sau ceva, e chiar de la biblioteca si, dupa cum am precizat, uneori si de la biroul cu pc-ul sau chiar monitor in sine. Efectiv se aude acelasi sunet, si anume acel poc. Parca pocneste ceva lemn la biblioteca sau ceva de genul. Mi-am intrebat si prietenii daca ei pe acasa n-au mobilier care pocneste noaptea si mi-au zis ca nu, e foarte ciudat ce se intampla la mine. Eu unul habar n-am care dumnezeu o fi faza, de aceea am venit sa va intreb pe voi, poate ati patit voi ceva similar sau stiti cam care ar putea fi problema. Deci?

9 răspunsuri:
| Georgiana05 a răspuns:

Păţeam aşa cu pc-ul, într-un timp. Mă speriasem, într-adevăr, dar stai liniştit, biblioteca probabil face zgomotele astea că e prea veche.

| valentingb a răspuns:

Buna seara! Este foarte normal,in special la mobilierul din lemn. La mobilierul din pvc, materiale compozite,etc, nu prea se aude,poate de asta colegii ti-au spus ca la ei nu se aude, pentru ca au mobilierul din placaj. Lemnul se usuca,trage umezeala, se strange, se umfla, asa e normal, e natura lui, si din cauza ca se umfla sau se strange, pocnesc incheieturile. La fel ca sinele de cale ferata. Stii vorba aia, "la cur-be-sinele pocnesc"happy De ce la curbe? Pentru ca sinele se dilata pe lungime, iar curba le permite sa se intinda, intr-un semicerc cu raza mai mare. La fel si lemnul, la incheieturi, e liber sa se intinda sau sa se contracte. Tin minte o replica din cartea "Shogun", in care capitanul unui vas (facut din lemn, actiunea se petrece prin 1700), spune, in timpul unei furtuni: "Ce frumos scartaie barcuta asta, se unduieste dupa fiecare val!" Deci vezi, e ceva normal. Marinarii pe vremuri stiau cand vasul trebuie reparat, pentru ca scartaia altfel decat de obicei.
Mobilierul meu e din lemn de brad, si uneori ma trezesc din cauza zgomotului happy

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Stai linistit, nu vrei sa stii cum imi face mie televizorul, de il aud din cealalta camera laughing.
Nu e in niciun caz ''mana'' lui Casper, e doar mobilierul vechi. Probabil, o fi fost udat pe undeva si s-a umflat lemnul si de aceea pocneste, nu ai de unde sa stii. Si eu am mobilier vechi de vreo 15-16 ani si se mai deschid usile cateodata deoarece nu mai se inchid bine, probabil ca asa e si la tine.
Daca nu o fii cum spun eu, ai grija ca vechiul proprietar sa nu fi facut practici oculte, cum zicea si @bismark, poate te trezesti cu o pentagrama sub covor, Doamne fereste.

| Vladuthz explică (pentru anonim_4396):

Nu exista nici un vechi proprietar, eu sunt primul, doarece blocul a fost terminat acum 17 ani de zile, si am fost un,, original" care a cumparat acest apartament nou.

| anonim_4396 a răspuns (pentru Vladuthz):

Aha, atunci raman la parerea mea cu udarea mobilei din greseala. Sau, poate o fi parchetul smug.

Răspuns utilizator avertizat
| emydaisy a răspuns:

Nu trebuie sa te sperii, nu este nimic grav sa stii.Si eu am patit asa si aveam impresia ca este cineva in aceea camera, sau ca casa mea este bantuita.Lucrurile acestea nu le poti afla.Trebuie sa stii doar ce s-a intamplat pe acel teren sau cine a locuit in aceasta casa si vei afla si iti vei da seama singur ce vei face in aceasta situatie si nu trebuie sa te ingrijorezi niciodata. Daca este ceva mai special nu trebuie sa simti frica, am citit pe net si intr-o carte ca ele simt frica si se hranesc cu frica. Sper ca te-am ajutat. Funda plz?puppy dog eyes

| bismarck a răspuns:

Dacă face zgomote constant(zi/noapte) posibil să fie mobila veche cum zice domşoara.Dar...:
1. Înlocuieşte ce e vechi din cameră. Dacă sunetele continuă din alte surse, verifică istoria camerei. Dacă persoana care a locuit înaintea ta acolo a avut practici oculte, e posibil să."fi rămas ceva". Dacă înţelegi ce vreau să zic. Dacă ştii însă cine a fost acolo înaionte şi nu ai de ce să te îngrijorezi. e doar de la vechime.

| Tαиíα a răspuns:

O mica intrebare ccest pocait se aude si ziua?