ma numesc Diana si am 18 ani. Nu prea stiu cum sa fac o introducere asa ca o sa trec la subiect. Mi-e putin jena sa vorbesc despre asta, mai ales alegand straini drept interlocutori ( nu o spun cu sens peiorativ, e pur si simplu un fapt ), insa trebuie sa o fac. De ceva vreme, am observat niste schimbari destul de tulburatoare la persoana mea si mai exact, a inceput sa-mi placa de profesorul de chimie. Placa, placa, asa cum se intampla atunci cand esti atras de o persoana de sex opus ( sau acelasi, putin conteaza ). Mentionez ca sunt in ultimul an de liceu si ca nu mi s-a mai intamplat vreodata asa ceva si nu am nici cea mai vaga idee de ce se intampla acum. Profesorul respectiv este un om matur, in toata firea, la 40 de ani, serios si disciplinat, nicidecum vreun ametit caruia ii place sa faca avansuri tinerelor "femei", nici vorba de asa ceva, nu mi-a dat niciodata nici cel mai mic motiv sau inteles ca ar avea vreo intentie necurata in privinta cuiva, cu atat mai putin intr-a mea. Cu toate acestea, nu pot impiedica ceea ce s-a infiripat in adancul fiintei mele. Pur si simplu s-a intamplat deodata. Intotdeauna mi-a placut de el ( inofensiv, ca de un model, cineva pe care admiri si atat ) deoarece asa cum am mai spus este o persoana serioasa, care stapaneste bine materia si foarte important, este capabil sa o predea si sa o transmita elevilor si am admirat si apreciat acest fapt, insa de la o vreme, spre uimirea ( si cel mai probabil si nenorocirea ) mea, aceasta admiratie a luat amploare si s-a transformat in ceva mai mult. Marturisesc ca inca nu m-am obisnuit cu gandul. Pe parcursul zilei ma surprind gandindu-ma la el, la orele sale, la modul in care vorbeste, in care ne priveste, la ochii sai cercetand sala de clasa, in pauze sper sa dau din intamplare peste el, sa il zaresc doar o clipa si in general abia astept ziua si momentul in care o sa pot pasi din nou in clasa si sa ma astept la locul meu obisnuit in timp ce el se afla la catedra pentru 50 de pretioase minute. E absolut ridicol ce povestesc, sunt constienta de acest lucru, insa oricat de nepotrivit ar fi, e adevarul. Nu stiu ce sa fac, cum sa ma comport, cum sa ma abtin, cum sa-mi potolesc bataile inimii la cea mai mica apropiere involuntara a sa, cum sa am grija ca nu cumva privirea sa-mi zaboveasca prea mult si prea insistent pe chipul sau, cum sa-mi fac glasul sa nu tremure atunci cand raspund la o intrebare. Imi cer sincere scuze pentru mini-romanul pe care l-am compus insa daca ati ajuns sa cititi pana la acest rand, sper ca imi veti intelege nevoia de a impartasi ceea ce simt cu cineva, fie si prin intermediul unui ecran rece, si ca nu ma veti judeca prea aspru, este complet neintentionat ceea ce simt. Daca ati fi in locul meu, cum ati reactiona, ce ati face mai departe? Daca aveti un sfat oarecare, va rog sa mi-l impartasiti, as avea nevoie mai mult ca oricand de unul. Multumesc mult pentru timpul si bunavointa acordata, o seara buna!
După tot ce ai spus despre el, chiar oricine își poate da seama că simți ceva destul de puternic pentru el.
E foarte frumos ce ai spus dar ar trebui să ieiîn considerare faptul ca nu îl cunoști decât ca profesor, și pot să spun din propria experință că mulți profesori/profesoare par niște ființe perfecte și demne de admirat, iar în viața de zi cu zi sunt foarte foarte diferiți.
Are 40 și ceva de ani,bănuiesc că e casătorit asta ar fi o problemă,o altă problema ar fi faptul că tu ești foarte tânară iar peste câțiva ani nu știu dacă ai mai putea fi cu el și astfel să irosești anii tinereții.
O altă problemă e că să îți spun să cauți un alt bărbat la fel ca și profesorul e imposibil după cu l-ai descris.
Eu unul nu te judec și nici nu ar trebui să o facă cineva, dar înainte de a face ceva gândește-te pe termen lung cum ar evolua relația, viața ta, ablot fiecare aspect!
"Să iubești e un sentiment nobil, nu trebuie să ai teama de-al însuși"
Răspunde
Multumesc foarte mult pentru raspuns, e un sentiment atat de minunat sa simti ca cineva iti ofera un sfat si o parere sincera, lipsita de rautate sau batjocoreli, e ca o incurajare mai mult decat binevenita! In legatura cu mesajul, sunt absolut de acord cu ceea ce ati scris ( iertare daca va jignesc cu ceva, dar nu-mi permit sa va tutuiesc intrucat nu va cunosc varsta ), si m-am gandit deja de nenumarate ori la diverse scenarii mai mult sau mai putin realiste despre cum s-ar putea finaliza totul si adevarul este ca ajung si eu la aceeasi concluzie : aceste sentimente nu isi au rostul si nici locul in viata mea ( si in general, poate in a niciunui elev ), sunt complet inoportune. Stiu ca nu are niciun viitor ce simt, mai ales ca e neimpartasit si gresit, in consecinta cred ca nu-mi ramane altceva de facut decat exact ce a sugerat si Sw33tG1rl4ever ( si ii multumesc si ei pentru sfat ) si anume sa incerc cu tot dinadinsul sa imi iau orice gand nefiresc de la el. Nu va fi deloc o lupta usoara, stiu si asta, dar e singura cale care poate duce intr-un final spre ceva mai luminos. Sincera sa fiu, cred ca in mod inconstient alesesem deja aceasta varianta, insa aveam nevoie de o convingere, o sustinere, cineva care sa imi spuna ca asa ar fi cel mai bine si ca poate si el ar face-o intr-o situatie similara.Ar fi frumos sa dai mai des peste persoane intelegatoare si in viata de zi cu zi
. Multumesc din nou si o zi buna va urez!
Răspunde Te-ai indragostit involuntar de el, involuntar o sa-ti treaca. Trebuie doar sa astepti. Doar nu o sa dureze 10 ani de acum incolo. O sa uiti cu timpul. Nimeni nu alege persoana de care se indragosteste.
Intr-adevar, asa este, stiu ca o sa treaca in timp, asa se intampla mereu, nimci nu dureaza o eternitate, nici sentimentele de orice tip, nici noi ca oameni, ca existente, insa asta e tendinta omului naturala, sa uite o parte buna din lucrurile pe care le invata sau il frapeaza pentru a face loc celor noi, care urmeaza si continua sa tot apara pana la final. Multumesc de sfaturi in orice caz, o sa tin sigur cont de ele Ca fapt divers, imi place manichiura din poza, sunt unghiile tale reale?
Nu, nu sunt ungiile mele.
Ordonare:
După relevanţă
În perioada adolescenței, când hormonii își fac primele victime, mulți nutresc sentimente romantice față de cei, pe care îi admiră, profesorii fiind cei mai la îndemână. S-a întâmplat să nu fii nici tu o excepție.
O să-ți treacă cu timpul, dacă nu a făcut-o deja.
Răspunde
Multi elevi sunt / au fost in situatia de a fi indragostiti de un profesor. Si nu te judec sau ceva. Parerea mea e ca atunci cand il vezi sau te gandesti la el sa-ti spui in minte " Nu vom putea fi niciodata impreuna ( din motive care sunt prea evidente, nu trebuie sa le mai insir ) si trebuie sa trec peste asta si eventual sa ma indragostesc de cineva de varsta mea. " si apoi incepe sa te gandesti la alte lucruri, orice in afara de profesorul asta sau de scoala, ca daca te gandesti la scoala vei incepe imediat sa te gandesti si la el. Vei vedea ca daca te concentrezi foarte tare sa te gandesti la alte chestii o sa-l uiti. Si evita contactul vizual cu el. Nu stiu daca mai poti face altceva. 
altceva nu stiu ce sa zic, nu e bine dar e viata ta so... nah 
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
