Buna, pai povestea vietii mele... m-am nascut in anul 1993, in data de 23 septembrie, parintii mei au divortat de cand aveam eu 7 luni, deci nu i-am vazut niciodata impreuna, eram prea mica...am crescut cu mama si cu bunica, cand aveam eu 10 ani, mama s-a recasatorit si a plecat la sotul ei sa locuiasca cu el, ea a vrut sa ma ia si pe mine, dar nu am vrut pentru ca ma obisnuisem cu bunica mea si o consideram ca o mama, pentru ca atunci cand mama mea era la lucru., bunica s-a ingrijit de mine, mama s-a mutat, tatal meu e la casa lui, s-a recasatorit si el, are un baietel mic, nu am treaba cu el, imi trimite penisa alimentara, nu prea tin legatura cu el, nici nu ii simt lipsa din moment ce nu am avut parte de dragostea si afectiunea unui tata...cu mama e mai diferit pentru ca cu ea vb zilnic la telefon, merg la ea destul de des in vizita, dar eu stau cu bunicii cei care au avut mereu grija de mine...sincer nu imi lipseste nimic, uneori ma gandesc cum ar fi fost daca erau parintii mei cu mine, sa formam o familie adevarata... dar stiu ca nu se poate, eu am deja 16 ani, am crescut, sunt la liceu, nu sunt obisnuita cu ei, fiecare are familia lui si eu nu prea sunt atasata de ei, mai laes de tata care vine la mine cam o data pe an desi distanta dintre mine si el nu e mai mare de 50 km, cu mama e mai diferit ca ea ma iubeste desi nu stau cu ea, ea se ingijeste de mine sa imi fie bine sa nu imi lipseasca nimic...ma simt bine cu bunicii, uneori le simt lipsa parintilor, dar e ceva de moment si imi trece repede, vad partea buna a lucrurilor, totusi acum sunt destul de mare, stiu ce si cum, merg la un liceu bun, am tot ce imi doresc, de fapt in general, ca nu pot avea chiar tot, sanatoasa pot sa zic ca sunt, in dragoste am avut mult de suferit, am avut relatii pasagere, ca orice adolescenta, dar unul singur a intrat adanc in sufletul meu, am fost cu el 1 an, el fiind mai mare ca mine cu 5 ani, are 21 de ani, ne-am inteles bine dar pana la urma totul s-a terminat intre noi, pentru ca eu nu am fost dispusa sa imi incep inca viata sexuala, bunicii si restul familiei erau impotriva relatiei noastre, ca el e genul mai vagabond, bine ca asta nu m-a impiedicat sa fiu cu el, ca ma vedeam pe ascuns, dar s-a terminat acum 2 luni, eu inca il iubesc si vreau sa fiu cu el iar, dar nu stiu daca el mai vrea, am mai vb cu el si se pare ca nici el nu m-a uitat dar sunt multe diferente intre noi, multa lume care se baga peste noi, imi pare rau ca s-a terminat asa relatia noastra, acum sunt singura, plang adesea, imi revin, merg la scoala, vin acasa, mai vb cu prietenele mele, nu prea mai ies din casa de cand nu mai sunt cu fostul prieten, ma simt uneori singura, dar imi revin, asa trece timpul, incec cat de cat sa fiu puternica si sa nu imi pierd speranta...
Diana, sa stii ca nu esti ghinionista. Ca sa te amuzi, iti recomand Worst Week, e un serial simpatic, de cateva episoade; acolo sa vezi culmea ghinionismului la personaj. Asa, cu totii avem momente bune si momente de rahat. Viata e ciclica, niciodata nu va sta in dezechilibru mai mult decat este nevoie pentru a pune bazele unui nou ciclu. De-abia privind in urma, daca te-ai maturizat si ti-ai integrat experientele, iti dai seama ca fiecare si-a avut sensul in cresterea ta emotionala. Si daca inca nu poti vedea asta, inseamna ca inca nu ai ajuns la momentul in care sa te bucuri de ce ai invatat din experienta respectiva, insa, mai mult ca sigur, momentul va veni. Capul sus, viata e un roller coaster, uneori urci cu o viteza de ti se opreste inima, alteori esti pe cea mai inalta bucla si poti privi totul, alteori cobori cu viteza si teama naucitoare. Apoi iar urci si iti dai seama ca fara acele coborari in viteza, nici urcarile nu ar mai fi la fel de faine. Ai incredere si rabdare.
PS: iti scrisesem pana la "Diana" povestea mea. Apoi mi-am dat seama ca e prea lunga si ca nu isi are sensul aici. Important e ceea ce invata fiecare din povestea lui, nu povestile in sine.
Mie imi strica viata mai mult scoalapentru ca imi urasc pur si simplu colegii1 exceptie sau 2.cu restul ma cert din orice
Cu dragostea.nu e bine ca nu am pe nimeni
Cu familia ma inteleg cel mai bine.
Nu esti singura care te crezi ghinionista!
Nu mi-am trait inca viata ca am doar 14 ani:)).
dar iata:
mam nascut...peste 2 ani a aparut sora mea:P
apoi peste vreo 4 ani...cand eu aveam 6 ani mama si tata au divortat...am ramas la mama impreuna cu sora mea...:P
tata s-a combinat cu alta...
apoi am rugato pe mama sa ma lase 1 luna sa stau cu tata.:))
am stat cu tata si cu aia...pana i-am despartit :X:X:))
apoi mama la iertat pe tata si acum sunt impreuna:X:X
cu sora mea nu ma prea inteleg... dar tinem una la cealalta:P
cu dragostea stau cam prost:))...:
http://www.TPU.ro/......arturisit/
din cauza asta.:)...
:*:*
nu este bine sa te consideri ghinionista...:).
pentru ca sunt altii oamenii care se gandesc la moarte...cand se gandesc la povestea vietii lor.:)
:*:*
sunt sigura ca altii sunt mult mai ghinionistii ca tine.:).altii care n-au pe nimeni aproape...si care n-au sprijin::):*:*
te-am pupat:*:P
Nacut si crescut in pantelimon...glumeam .....pai ce pot sa zic despre mine..mama si tata sau placut si asa am aparut eu ...restul e istorie...
Am crescut fara parinti si pot sa spun ca am anvatat foarte multe de la prieteni...
Buna!
Esti sanatoasa? Ai casa? Ai familie? Ai prieteni? Daca ai aceste lucruri ar trebui sa nu te mai consideri ghinionista...sigur,fiecare avem probleme si momente mai rele dar asta nu inseamna ca suntem ghinionisti.Ca sa iti schimbi parerea iti recomand filmul ''the secret".
Daca vrei intr-adevar sa stii povestea mea da-mi un mesaj si o sa vezi ca toate vin...si trec
Din a 1-4 mi-am urat colegii.Au fost f rai cu mine. desi nu faceam nimic sa fi avut ceva cu mine. eram fraiera lor si ca fraiera nu actionam
M'am mutat in alta clasa in 5-8 iar viata mea pana in 5-7 a fost una aproape de cosmar. iar am urat colegii... nu mai eram fraiera da nu eram bagata in seama.
Apoi in a 8 a fost singurul an frumos.
A 9. am urat primul semestru. desi la inceput ma intelegeam cu toti colegii. pana la sf sem. a devenit cosmar.prefer sa nu vb despre asta.
Acum iar m-am mutat la alt liceu unde in sfarsit e bine in sfarsit. mai sunt si 2 prietene in clasa cu mine din care una e cea mai buna prietena a mea. aici totul e bine.
PAi. poveste? mereu am sa urasc oamenii care nu au altceva de facut decat sa isi bata joc de altii.
Eu cind eram mic, am avut un accident. Am fost ingropat de viu si dupa ce m-au scos, am stat in ghips de la genunchi pina la git. Era vara si cald si transpiram si nu puteam merge la baie etc. Mai am povesti, sint plin de surprize, daca vrei sa te deprim sa-mi spui. Deci nu ai de ce sa fii trista, nu esti cea mai ghimionista
Stii...si eu cred la fel.ca am cea mai nasoala poveste dar nu e asa. fiecare are povestea lui d viata cu bune si rele! asa ca din unele puncet de vedere trebuie sa luam din povestea noastra partea cea mai buna! P.S.nu ti-ar ajunge 3 nopti si 3 baxuri de servetele sa citesti toata povestea mea! pop
Pe scurt : la sfarsitul clasei a 9 a ( 2008 iunie ) am inceput sa fur bani din casa... furam zilnic cateva sute, mii de euro pana pe 1 septembrie cand m au prins ai mei. am furat in total fara exagerare 60-70 de mii de E bani care s au dus pe Ruleta, Tarfe, Haine, Mare, Cluburi etc. la 2 saptamani dupa ce am fost prins am fost dat afara din casa, am stat din septembrie pana in iunie la bunic, dupa aia m am mutat cu mama k a divortat de tata ca sa stau cu ea. ***, km asta e
RAY întreabă: