| SandraC a întrebat:

Care este durata ciclului de viata la o lalea? funda(scuze categoria)

Răspuns Câştigător
| WhatMeanLove a răspuns:

Cultivarea lalelelor


Lalelele sunt deseori asociate cu Olanda, "tara lalelelor" datorita unui gradinar olandez faimos, Carolus Clusius. De fapt, lalelele sunt originare din Turcia si numele lor vine de la "tulbend" care inseamna turban in limba turca. Se spunea ca lalelele ar semana cu acele palarii turcesti. Sunt sute de varietati de lalele, grupate dupa forma florii, inaltimea tulpinii si perioada de inflorire. Lalelele sunt foarte populare si ca flori taiate in vaze, unde de regula rezista cam o saptamana.

Taiati tulpinile oblic pentru ca floarea sa poata bea apa cum trebuie. Daca adaugi niste zahar in apa, florile vor tine mai mult.

Plantarea lalelelor
Bulbii de lalele se planteaza toamna, dupa ce temperaturile au coborat si sunt constant sub 15 grade celsius, dar cu cel putin o luna inainte ca pamantul sa inghete. Sapa o groapa cu adancimea de 3 ori inaltimea bulbului si aseaza bulbul de lalea cu motul in sus.

Daca nu infloresc, inseamna ca bulbii nu au fost depozitati cum trebuie. Bulbii depozitati la peste 20 de grade s-ar putea sa nu infloreasca in primul an, ci abia in al doilea an. Bulbii au nevoie de o perioada de inghet pentru a se "programa" inflorirea in primavara. Unele zone nu ating in timpul iernii temperaturi atat de scazute sau ele nu dureaza suficient de mult pentru a ingheta bulbii.

Unii recomanda tinerea bulbilor in frigider 4-6 saptamani inainte de plantare pentru a induce ciclul natural al plantei. Inghetarea artificiala poate fi mai lunga, in functie de soiul lalelei, iar daca nu esti sigur ce varietate ai, tine-le 8-10 saptamani ca sa fii sigur, inainte de a le planta. Traditional, se spune ca bulbii se planteaza toamna inainte de primul inghet, dar multi nu mai respecta in prezent aceasta regula. Totusi, hai sa preocedam cum se face de sute de ani, ca e cel mai sanatos.

Daca locuiesti intr-o zona mai calda, ar fi bine sa plantezi bulbii mai adanc pentru ca daca se incalzesc in pamant prea rapid primavara, dupa prima inflorire, vor trece ANI pana la urmatoarea inflorire. Cu cat plantezi bulbii mai adanc, cu atat mai rezistente vor fi plantele. Vor avea tulpini mai groase si nu se vor apleca prea usor.

In zonele unde iernile sunt foarte geroase este bine sa se acopere zonele unde am plantat bulbi cu frunzis si resturi din gradina pentru a proteja cat de cat bulbii de inghet.

Este recomandat (si arata mai bine) sa plantam lalelele in grupuri. Se si sustin mai bine intre ele in acest fel. Bulbii se pot planta la o distanta de 15 cm intre ei (recomandarea specialistilor… dar nu-i batuta in cuie). Lalelele au nevoie de sol ce nu retine prea multa apa, pentru ca la o expunere indelungata la sol prea umed, ele putrezesc. Pune apa intr-o mica gaura in sol si urmareste sa vezi cat de repede se dreneaza.

Inflorirea
Lalelele cresc cel mai bine in sol nisipos si fertil, intr-o zona insorita, deschisa. Protejeaza-le de umiditate excesiva si vant puternic. Indeparteaza florile trecute si semintele in dezvoltare, pentru a inmagazina energie in bulb.

Sfarsitul ciclului de viata al lalelei
Trebuie sa indepartezi florile trecute dar sa astepti ca frunzele sa devina maronii. Lasa lalelele sa moara in mod natural, ducandu-si la capat ciclul vietii in natura. Indeparteaza partile uscate si maronii prin Iunie-Iulie. Este mai bine pentru bulbi daca nu sunt udati in timpul hibernarii de vara. Majoritatea varietatilor prefera sa stea uscate vara.

Unele varietati (precum hibridul Kaufmanniana) pot fi lasate in pamant. Bulbii se culeg pentru pastrare pana la noua plantare din toamna, dupa ce frunzisul s-a uscat. Cand scoti bulbii din pamant, ai grija sa nu le rupi acea piele / coaja pentru ca pot fi distrusi.

In fiecare an din bulbul mama se formeaza bulbi pui. Motivul pentru care se replanteza lalelele odata la cativa ani este "obosirea" solului in acel loc si acumularea de virusi si boli specifice lalelelor.

Atunci cand scoatem bulbii este bine sa facem o selectie printre pui si sa-i pastram doar pe aceia care arata foarte sanatosi si bine formati pentru a avea noi generatii de lalele cat mai rezistente.

Hibridarea (corcirea) lelelelor
"Corcirea" lalelelor nu se produce datorita insectelor la inmultirea prin bulbi. Alterarea soiurilor se datoreaza virusurilor din sol sau pur si simplu soiurile (cele noi) sunt instabile.

Boli si daunatori
Lalelele sunt niste plante foarte rezistente. "Focul lalelelor" ar fi o problema: tulpinile si frunzele devin deformate, cu pete maronii. Este un virus si trebuie sa distrugi bulbii afectati prin ardere pentru a impiedica raspandirea bolii.

Paduchii de plante sunt o alta problema dar se poate scapa usor de ei prin pulverizarea cu spray cu apa.

Totodata poti invita faimoasele buburuze, prietenii gradinarului, care mananca acesti paduchi cu pofta. Limacsii adora lalelele, tineti-i sub observatie si pe ei.

Jurnalul dezvoltarii lalelelor cu fotografii
Sfarsit de Noiembrie
Plantarea bulbilor in cuiburi si acoperirea zonelor plantate cu o patura de frunze uscate pentru a proteja bulbii de inghetul puternic. Urmeaza sa te intrebi cum reusesc aceste entitati inerte si lipsite de viata ca niste cepe degerate sa dea primavara asemenea explozii de culoare.



Pentru orice eventualitate, daca aveti bulbi proaspat cumparati din comert, puteti lasa la locul faptei si ambalajele cu fotografii si instructiuni sa stie bulbii ce au de facut.


30 Martie – Paste
Lalelele au rasarit si dupa o ploaie prind viteza. In zonele mai calduroase lalelele au deja flori. In functie de soiul lalelelor, frunzele sunt mai inchise sau mai deschise la culoare.




16 Aprilie
Lalelele au crescut si deja formeaza boboci. In functie de soi, se vede deja diferenta de inaltime a plantelor.




30 Aprilie
Unele soiuri au inflorit deja in timp ce altele abia au format boboci. Culoarea petalelor se poate estima dupa nuanta varfurilor bobocului. Initial bobocul tanar inchis are niste petale care seamana cu frunzele, iar in timp se coloreaza si floarea se deschide.


0 răspunsuri: