Fara sa intru in prea multe detalii, ca nu are rost, exista doua variante de pronuntie:
1. pronuntia traditionala, oarecum scolareasca, dar adaptata particularitatilor fonetice ale limbii romane, al carei principiu este ca, in general, se citeste cum se scrie. Cateva exceptii notabile de la aceasta regula generala ar fi:
a) diftongii ae si oe se citesc simplu e
b) grupurile ngu si cu urmate de vocala se citesc ngv si cv
c) grupul ph se citeste f
d) grupul ti urmat de vocala se citeste ca tz
2. pronuntia clasica (cunoscuta sub numele de restituta), reconstituita de cercetatori si care incearca sa surprinda cat mai bine pronuntia din latina clasica (i.e. latina literara a Antichitatii clasice). Aceasta pronuntie este mai formala, poate mai putin eufonica, dar e pronuntia recomandata in mediile academice din Europa. Cateva trasaturi esentiale ar fi:
a) grupurile ce, ci si ge, gi se citesc ke, ki, respectiv ghe, ghi
b) grupurile ae, oe se citesc ai, respectiv oi
c) nu se face diferentierea clara intre sunetele u si v, ambele pronuntandu-se ca w englezesc arhaic, intre vocala si consoana
d) nu exista practic cuvinte in care sa auzim ce, ci, ti etc.
Ar mai fi si altele, dar acestea sunt cele mai importante. O diferenta notabila fata de romana ar fi diftongii, care nu sunt intotdeauna comuni (e.g. au, eu - nu se despart in latina) si accentuarea corecta, cu care insa nu va mai obosesc, intrucat banuiesc ca nu v-ar folosi in cazul de fata.
Mult succes
lusinda99 întreabă: