Eu am unul care il tin mereu la status : "Aud voci in capul meu, ele vin la mine, ele ma inteleg, ele vorbesc cu mine."
Iubirea nu cere nimic, ea oferă. Iubirea suferă, ei nu-i pare niciodată rău de nimic şi nu se răzbună.
A aştepta înseamnă atunci a supravieţui cât mai mult, a aluneca spre moarte încet.
Faptul că-i judeci pe alţii face ca egoul tău să crească. De aceea oamenilor le place să vorbească despre greşeşlile altora – le dă sentimentul că ei sunt corecţi.
Asta se întamplă întotdeauna: ţi se pare că iubita seamănă cu tot ceea ce ţi se povesteşte despre dragoste. Dar poate că de data aceasta seamănă într-adevăr
Triste sunt lacrimile toate, dar cele mai triste sunt cele de umilinţă şi de neputinţă nevinovată.
O femeie frumoasă pe care întâlnirea cu cineva n-o face mai frumoasă e una din cele mai triste reuşite ale biologiei.
Ceea ce face oraşele mari atât de triste este că fiecare om vrea să fie fericit, iar şansele scad pe măsura ce dorinţa creşte. Căutarea fericirii indică distanţa de rai, gradul căderii umane.
Ploile vieţii noastre nu trebuie să devină triste amintiri, nici tremuratul iernilor geroase sau al noroiului vieţii pe care încă îl mai trăim!
Iubirea nu cere nimic, ea oferă. Iubirea suferă, ei nu-i pare niciodată rău de nimic şi nu se răzbună.
Uitându-mă înapoi, multe din cele mai triste momente din viaţa mea se dovedesc a fi cele mai fericite. Aşadar, pesemne că acum sunt fericită. Da, o să iasă bine. Din ce alt motiv aş plânge?
Cele ce nu se văd sunt deasupra celor ce se văd, fiindcă cele văzute sunt trecătoare, dar cele nevăzute sunt veşnice.
Razele sunt lacrimile soarelui, picăturile de ploaie sunt lacrimile cerului, frunzele sunt lacrimile copacilor, dar care sunt lacrimile pământului?
În viaţă nu ai decât o unică mare dragoste; toate cele care o precedă sunt amoruri de rodaj, iar toate cele care o urmează sunt amoruri de recuperare...
În noaptea asta pot scrie cele mai triste rânduri.
Pot scrie, de exemplu: "noaptea-i înstelată
şi stelele tremură albastre în depărtare".
Vântul nopţii se răsuceşte în văzduh şi cântă.
În noaptea asta pot scrie cele mai triste rânduri.
Am iubit-o, şi, câteodată, şi ea m-a iubit. Într-una din aceste nopţi am strâns-o în braţe.
Am sărutat-o la nesfârşit sub cerul imens.
M-a iubit, şi, câteodată, şi eu am iubit-o.
Cum aş fi putut să nu-i iubesc ochii ei mari? În noaptea asta pot scrie cele mai triste rânduri.
Cum să mă gândesc că n-o mai am? Să simt că am pierdut-o?
Cum să ascult imensa noapte, mai imensă fără ea?
Şi rândurile cad în suflet ca roua pe izlaz.
Ce mai contează că iubirea mea n-o mai poate păstra?
Noaptea-i înstelată, şi ea nu-i lângă mine.
Asta-i tot. În depărtare cineva cântă. În depărtare...
Cu pierderea ei nu mă pot împăca.
O caut cu privirea, dorind s-o aduc mai aproape.
Inima mea o caută, dar ea nu-i lângă mine.
N-o mai iubesc, asta-i sigur, dar cum am putut-o iubi...
Vocea-mi vrea să fie vântul, să-i gâdile auzul.
A altuia. Va fi a altuia. Ca înaintea săruturilor mele.
Vocea ei, trupul ei de lumină. Ochii ei fără hotare.
N-o mai iubesc, asta-i sigur, dar poate încă o iubesc.
Iubirea e atât de scurtă, şi-atât de lungă e uitarea. Într-una din aceste nopţi am strâns-o în braţe,
şi sufletul nu mi-e împăcat cu pierderea ei.Chiar de-i ultima zvâcnire pentru ea,
şi acestea ultimele rânduri.
Iubeste cu adevarat cel ce tremura cand isi marturiseste dragostea.
Nu suntem niciodata mai neajutorati si nefericiti ca atunci cand pierdem dragostea.
Femeia în dragoste suferă mai mult decât bărbatul, dar ştie să ascundă mai bine suferinţa.
...cam astea...
... fundita?
Ioanamarijuana întreabă:
LoveIsMyDrug întreabă: