1. "Părinţii mei vin să locuiască la noi o lună". Cum se împacă cu ideea de a locui cu părinţii tăi o lună? Acum vei afla.
•2. Spune-i că ai început să placi pe altcineva. Iar acea persoană să fie una la care el nu s-ar fi gândit niciodată, cum ar fi vecinul urâcios de la etajul inferior, care îţi bate mereu în ţeavă sau un prieten apropiat. (Aveţi grijă însă, astfel de glume sunt bune numai atunci când rezultatul nu trezeşte suspiciuni sau crize de gelozie.)
•3. Convinge-i şeful să îl păcălească, înmânându-i demisia deja semnată. Totuşi trebuie să fie doar o glumă şi nu să îl concedieze pe bune. Gluma trebuie să fie scurtă altfel rişti să reacţioneze prost.
•4. Fă-ţi un tatuaj fals. Dacă sunteţi împreună de puţin timp asigură-te că este numele lui, mare şi cu litere de tipar, urmat de "pentru totdeauna." Fă acelaşi lucru şi dacă sunteţi într-o relaţie de lungă durată, dar asigură-te că îi scrii numele greşit.
•5. Arată-i o poză cu un animal foarte urât şi spune-i că tocmai l-ai adoptat. Cu siguranţă va spune că este o glumă, dar, înainte să apuce să spună asta, spune-i ce medicamente trebuie să îi dea şi la ce ore, pentru că este bolnav. Acest lucru o să îţi dea un plus de credibilitate.
•6. Lasă la întâmplare câteva prezervative XXL, ca el să le găsească. După ce le găseşte spune-i că nu sunt pentru el şi că ţi-au rămas de la un fost iubit.
•7. Anunţă-ţi familia că tocmai v-aţi logodit (această glumă este rezervată cuplurilor "proaspete"). De ce să nu distrăm toată familia?
•8. Găteşte-i o cină absolut oribilă. Gestul contează, nu? Ai mare grijă totuşi să ai mâncare de rezervă (mâncare bună).
•9. Recomandarea doctorului: nu poţi face sex 90 de zile. Nu l-ai mai văzut plângând? Iată momentul potrivit să-i vezi şi partea sensibilă.
•10. Clasica: ia-ţi de la farmacie un test de sarcină şi fă-l să creadă că eşti gravidă. După ce îi spui (sperând că nu va leşina) aşează-te liniştită la masă, întreabă-l pe un ton nepăsător: "şi?", în timp ce tragi dintr-o ţigară şi îţi torni puţin whiskey în cafea.
Spune-i prin sms ca relatia ta cu el s-a sfirsit ca tu ai un alt iubit si ca il inseli, roagal pe un prieten de al tau sa te ajute sa inscenezi scena