ABÍS s. n. (Liv.) Prăpastie; adâncime foarte mare.
ABÍS s. n. (Liv.) Prăpastie; adâncime foarte mare.
ABÍS s. v. prăpastie.
Abis s. n. 1 (geomorf.) Deschizătură adîncă într-un platou sau într-un versant muntos, în special în căldare (căreia nu i se vede fundul); prăpastie, genune, hău. Susurul domol, prelung şi nehotărît al tăcerii mute se ridică peste abisuri (HOG.). Poet. Pădurea se cufundă într-o noapte oarbă, într-un abis negru ca păcura (SADOV.). Fig. Latură profundă a unei stări, a unui fenomen, a unui proces, rămasă încă necunoscută; neant. Nu-i înţelegea abisul din suflet. 2 Depresiune a fundului oceanelor, cu adîncimi foarte mari. 3 Fig. Distanţă uriaşă sau separare de ordin cultural, intelectual, moral, sentimental. Intre cei doi era un abis. • pl. -uri. /
Aaa, multumesc pentru raspunsuri Dar eu ma refeream...aud des ca zis unii " Abiiis, ce om!" sa zicem...si la asta m-am referit. Ca nu stiam ce inseamna