Nu o sa iti dau o explicatie foarte elaborata.
Este un simbol folosit de religii a fost preluat de masoni si acum de societatea asa zis secreta Iluminati. Reprezinta ochiul suprem, adica cei sub semnul acesta conduc lumea vazand tot ce se intampla in ea.
Iti las un link despre Iluminati ca sa aflii mai multe. http://ro.wikipedia.org/wiki/Illuminati
Întâlnit în diferite arii culturale şi religioase, dar fără a avea acelaşi conţinut, ochiul, – numit uneori „Ochiul lui Dumnezeu" sau „Ochiul atoatevăzător" – este, în iconografia ortodoxă, un simbol controversat. Ca imagine, poate fi întâlnit în diferite ipostaze în vechile religii păgâne iar prin adopţie îl regăsim în simbolistica unor organizaţii pseudocreştine, pentru ca în cele din urmă, frecvenţa prezenţei lui în cultul creştin să nu mai surprindă pe nimeni.
Întâlnit în diferite arii culturale şi religioase, dar fără a avea acelaşi conţinut, ochiul, – numit uneori „Ochiul lui Dumnezeu" sau „Ochiul atoatevăzător" – este, în iconografia ortodoxă, un simbol controversat. Ca imagine, poate fi întâlnit în diferite ipostaze în vechile religii păgâne iar prin adopţie îl regăsim în simbolistica unor organizaţii pseudocreştine, pentru ca în cele din urmă, frecvenţa prezenţei lui în cultul creştin să nu mai surprindă pe nimeni. Deşi prezentă în textele biblice, iar în cele liturgice şi patristice de aproape două milenii, reprezentarea plastică a ochiului nu a fost acceptată ca simbol şi în erminia iconografiei ortodoxe, imaginea fiind reprodusă mimetic în cult cu consecinţe încă neevaluate.
Mulţimea reprezentărilor „Ochiului lui Dumnezeu" care inundă spaţiul liturgic ortodox începând cu secolul al XVIII-lea, este mai degrabă rezultatul unei „mode" decât consecinţa unor dezbateri şi hotărâri canonice ale Bisericii ca răspuns la vreo disfuncţie sau vreun derapaj al limbajului iconografic.
Macai_Dani_1997 întreabă: