Cerebelul sau creierul mic este o porţiune a sistemului nervos central. Se află în cutia craniană în partea inferioară, posterioară a acesteia. Este poziţionat în spatele trunchiului cerebral. Se compune din emisferele cerebeloase care se prezintă ca două părţi laterale dispuse de o parte şi de alta a unei porţiuni mediane care le leagă şi care se numeşte vermis. Cele două părţi laterale numite emisfere cerebeloase sunt alcătuite din doi lobi: lobul anterior (paleocerebel) şi lobul posterior (neocerebel). Vermisul este unit de asemenea cu o porţiune alungită numită lob floculonodular (arhicerebel). Din punctul de vedere al ordinei cronologice de apariţie în specia umană cea mai veche formaţiune este arhicerebelul, apoi urmează paleocerebelul şi neocerebelul. Cerebelul este legat de trunchiul cerebral prin pedunculi cerebeloşi, la trei nivele anatomice ale acestuia. Astfel pedunculii inferiori leagă bulbul de cerebel, pedunculii mijlocii leagă puntea de cerebel, iar pedunculii superiori fac legătura între mezencefal şi cerebel. Pedunculii cerebeloşi sunt compuşi din fibre aferente şi fibre eferente (de proiecţie). Aspectul exterior este definit de o suprafaţă tăiata de adâncituri paralele de mărimi diferite. Adânciturile mici creează lamele, adânciturile mijlocii delimitează lobuli iar cele mai mari separă lobi ai cerebelului. Şanţurile cele mai adânci sunt şanţul primar şi şanţul postero-lateral. Şanţul primar lasă în faţă lobul anterior al cerebelului. Între şanţul primar şi şanţul postero-lateral se situează lobul posterior.
Ce zici tu acolo este CEREBEL, nu CRBL! difera destul de mult
Cerebel...mai mult ca sigur.depinde poate fi cerebel cel care canta sau. poate fi cerebelul din cap)))))))