In scrisul ascetic gasim numeroase sentinte si condamnari al adresa iubirii cu patima. Aceasta este o dragoste irationala, simtuala, dorinta de placere trupeasca si sufleteasca, fara constiinta putintei sau neputintei realizarii lor, o dorinta si un dor infinit, dar fals, de satisfacere a tuturor poftelor patimase, spre fericirea personala.
Placerea si bucuria trupului inseamna tristetea si durerea sufletului, dupa cum si bucuria si fericirea sufletului inseamna necazul si durerea trupului. Scopul nu este distrugerea sau eliminarea bucuriei trupului, ci spiritualizarea ei, ridicarea trupului la rangul sau la treapta de suport pentru o viata inalta. Prin aceasta se restabileste adevarata legatura sau armonie in viata umana, iar trupul isi redobandeste autentica sa valoare, de templu.